Scriitorul Peter Esterhazy, diagnosticat cu cancer pancreatic, a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul ungar Peter Esterhazy a murit la vârsta de 66 de ani, a anunţat, joi seară, cotidianul german Die Zeit, în ediţia electronică. În 2015, scriitorul fusese diagnosticat cu cancer pancreatic.

Peter Esterhazy , unul dintre cei mai cunoscuti scriitori contemporani din Ungaria, s-a născut în 1950 la Budapesta, ca descendent al uneia dintre cele mai vechi familii aristocratice. A fost, alături de Imre Kertész şi Péter Nádas, unul dintre numele de referinţă ale literaturii contemporane din Ungaria.

A urmat o scoala postliceală de religie – una dintre puţinele şcoli ecleziastice care nu au fost închise de comunişti.  A studiat apoi matematica la Universitatea ”Eotvos Lorand“ din Budapesta.

Cărţile sale au fost traduse în douăzeci de limbi şi au obţinut un număr impresionant de premii, amintite de Editura Humanitas, una dintre editurile care  l-a tradus în limba română:  Premiul Kossuth (1996), Premiul Naţonal al Austriei pentru Literatură Europeană (1999), Premiul Literaturii Maghiare (2001), Premiul Herder (2002).

Cărţile lui au fost traduse în limba română şi la Editura Curtea Veche Publishing, care i-a dedicat lui Péter Esterházy o serie de autor în care au apărut volume ca ”Verbele auxiliare ale inimii" (2007), "Harmonia cælestis" (2008), "Ediţie revăzută" (2008), "O femeie" (2008), "Rubens şi femeile neeuclidiene" (2009), un volum inedit de interviuri, "La început eram încă un om normal - Dialog cyberspaţial" (2010), "Péter Esterházy în dialog cu Iolanda Malamen", "Nicio artă" (2011), "Fancsiko şi Pinta" (2015).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite