Scriitorul Dinu Flămând: „Dictatura ne-a învăţat să fim subtili“

Scriitorul Dinu Flămând: „Dictatura ne-a învăţat să fim subtili“

Dinu Flămând, la standul României de la Livre Paris     FOTOGRAFII: Mihai Cratofil/ ICR

Eseist, jurnalist, traducător şi comentator al actualităţii politice în presa română şi internaţională, Dinu Flămând spune că diplomaţia, fie şi culturală, este una dintre cele mai grele meserii şi că a preferat să se întoarcă la „sinceritatea“ din  poezie, care a fost o evadare şi în perioada comunistă

Ştiri pe aceeaşi temă

Dinu Flămând (69 de ani) a publicat în România o operă vastă: mai ales poezie, dar şi critică literară. Poemele sale au fost traduse în numeroase ţări, din Spania, Franţa şi Italia până în Mexic. Poetului i-a apărut, în aprilie, o nouă carte în Portugalia: editura Guerra e Paz a publicat în aprilie noul său volum, „Sombras e Falésias / Umbre şi Faleze“, în traducerea lui Corneliu Popa. „Aceasta este poezie adevărată, fără scăderi, fără vreo umbră sau vreo lungime. Este o carte despre pierderea mamei, scrisă cu o pudoare şi o măsură admirabile. Un Recviem maiestuos“, afirmă în prefaţă scriitorul portughez António Lobo Antunes, prieten de cursă lungă al autorului român.


„Weekend Adevărul“: Sunteţi poet, jurnalist, diplomat. Cum v-aţi defini cel mai bine?

Dinu Flămând: Mi-a mai rămas să explorez Antarctica şi să zbor în spaţiu. Nu sunt chiar atât de polivalent. Unde să mă încadrez? Mi-a rămas curiozitatea pentru poezie şi pentru alte aspecte ale vieţii reale.
Aţi fost numit în 2013 ministru consilier la Ambasada României de la Paris şi reprezentant al României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei până în noiembrie 2014. Ce înseamnă să fii diplomat?
A fi diplomat înseamnă a fi oportunist în sensul cel mai dezvoltat al cuvântului, adică a încerca să te pliezi la toate. În cazul meu, să fiu diplomat era împotriva firii mele, nu poţi să te exprimi pe tine însuţi. Te exprimi în numele unei ţări, trebuie să înveţi foarte bine să taci sau să exprimi după ce cântăreşti acest lucru. Exerciţiul diplomaţiei este o echilibristică. De aceea se şi zice despre cineva care cântăreşte foarte bine cuvintele pe care le aruncă în public că este foarte diplomat.

Faceţi parte din promoţia poeţilor din anii ’70. Cum v-a influenţat acea generaţie?

Sunt din promoţia lui Sappho şi contemporan cu Ghilgameş. Fără emoţie, nicio artă nu poate să vorbească. Limbajul, primele litere, a, b sunt caligrafiate cu emoţie şi aşa se continuă până la litera z.Transmiţi, în primul rând, prin poezie emoţie, sensibilitate, după aceea transmiţi, dacă poţi, inteligenţă sau alte mesaje socio-culturale, dacă e cazul să le transmiţi. Noroc că poezia nu trebuie să facă asta, poezia lucrează cu ceva care precede limbajul scris, de aceea se află în această zonă extrem de confuză. Nu ne mulţumeşte limbajul, pentru că simţim mai mult decât spunem, dar nu e din vina cuvintelor asta. Poezia nu e făcută să fie exprimată. Muzica e mai fericită, pentru că e făcută să intre în rezonanţă cu alte energii. Poezia trebuie să treacă prin limbaj şi atunci eşti obligat să te suspectezi că nu ai găsit întotdeauna calea spre cel mai bun limbaj.

La Cluj aţi fost membru întemeietor al cenaclului, iar apoi al revistei „Echinox“.

Da, am fost şi eu într-o grupare, guparea echinoxistă, care trebuia să facă literatură, ca să nu ne sufoce cretinii de comunişti.

Cum aţi scăpat de cenzură în perioada comunistă?

Ca să scăpăm de cenzură, citeam. Citeam şi aşa ne izolam în ceea ce ne plăcea. Nu ne izolam, pur şi simplu ignoram realitatea. Spunea Borges: „Dictatura e mama metaforei“. Dictatura ne-a învăţat să fim subtili, să perfecţionăm metafora. Dictatura şi cenzura ne-au făcut să citim…

Unde locuiţi acum?

În Bucureşti. Eu îmi văd de lucru, ies din casă doar ca să-mi cumpăr apă şi pâine. Şi la Cluj, mă duc uneori. Am făcut Facultatea în Cluj, am făcut şi Liceul în Cluj, am avut o perioadă lungă, de vreo 13 ani, cât am stat în Cluj.

Unde e acasă acum pentru dumneavoastră?

Bucureştiul, America Latină, Peninsula Iberică, New York, uneori, Franţa.

Cât e de greu  de publicat în străinătate?

Când începi să devii vizibil, te invită la festivaluri de poezii importante, te solicită case de poezie importante care nu te plătesc sau, rareori, te plătesc.

Cum ajungi vizibil?

Trebuie să fii bun. Să înceapă să circule numele tău, să se spună că e unul român care trebuie tradus.


Scrieţi numai în limba română?

Nu scriu niciodată poezie în alte limbi, numai eseurile sau alte lucruri, dar poezie în alte limbi am refuzat de la bun început să scriu. Am scris în franceză, dar nu mi-a plăcut ce a ieşit.

Ce se întâmplă la întâlnirile dintre poeţii români traduşi în franceză?

Încercăm ca în fiecare an să arătăm că am avut, avem şi probabil vom avea poezie şi literatură bună. Vă amintesc ce zicea Neruda în ’52, când a publicat o antologie a poeziei româneşti la Buenos Aires, cu Arghezi, Bacovia. Era poezie progresistă, plus alţi tovaraşi şi companioni de drum. În orice caz, marele Neruda, deşi şi el era de stânga şi comunist, mirosea poezia bună şi spunea despre Bacovia: poetul abatoarelor, ce splendoare, ce formulă. Poeţii români s-au dus la Paris nu să înveţe poezie, ci să-i înveţe poezie pe francezi. Vorbim despre Tzara, avangardişti, Brâncuşi care venise să îi înveţe sculptură, despre Ionesco, care venise să-i înveţe teatru, despre Cioran, care a venit să-i inveţe filosofie. În sfârşit, târgurile de carte de acest fel într-o ţară cum este România, care n-are o strategie coerentă şi vizibilă şi bine susţinută de imagine, să-şi propage imaginea de marcă, sunt benefice, pentru că prin literatură poţi să readuci în memoria colectivă a oamenilor că această ţară a avut şi are câţiva scriitori de o valoare certă.

Asta facem, este diplomaţia cea mai eficientă, diplomaţia culturală. Păcat că atâţia oameni în România vorbesc de cei care au responsabilităţi politice, li se pare că asta e a şaptea roată la căruţă.

Cum e Franţa după atacurile teroriste ?

Eu trăiesc mai mult în alte părţi. În România mai mult, acolo muncesc, dar călătoresc şi în America Latină, în Peninsula Iberică. A intrat şi la mine spaima în oase, cum aterizez pe aeroportul Charles de Gaulle. E o perioadă incertă, confuză, avem în faţă nişte alegeri care ne pun într-o dilemă cumplită. Oamenii politici sunt în plină campanie electorală în Franţa. Sunt obligaţi să vină la „Livre Paris“,  dar sunt obligaţi să vină şi la Salonul Agriculturii, care precede Salonul Cărţii de la Paris. Sunt cele două evenimente de primăvară unde eşti obligat să te arăţi, pentru că te urmăresc camerele. Este un vector de publicitate important.

În ce mod v-a marcat Franţa?

Am stat aproape 25 de ani în Franţa, la un moment dat era mai lungă perioada franceză decât perioada mea bucureşteană. Bineînţeles că m-a schimbat. E o ţară de o complexitate culturală extraordinară, limba te marchează, te exprimi altcumva, mă refer la experienţa lui Cioran. Chiar dacă nu scrii în franceză, practicarea acestei limbi îţi structurează altfel mintea şi felul de a te exprima. Asta e o caracteristică a limbii franceze care nu îţi permite aberaţii, nu permite să derapezi în non-sens, decât dacă este intenţionat. Se vede şi atunci te obligă să te duci la rigoare, ceea ce se numeşte cartezianism. De aceea cei care au de lucru în Franţa, chiar dacă au puţină instrucţie, au tecut prin gimnaziu şi prin liceu, ştiu să scrie corect şi să se exprime corect, pe subiect şi predicat şi fără multe înflorituri. Îmi amintesc că fiica mea, care făcea şcoală aici, îmi dădea mie peste degete că folosesc prea multe adverbe şi adjective. Deci au această claritate, aşa-zisă claritate a limbii franceze, care sigur că structurează şi mintea, te ajută să gândeşti mai limpede, să nu baţi câmpii, să închei o idee şi să treci la altă idee.

Sombras e Falésias / Umbre şi Faleze

Poetului Dinu Flămând i-a apărut, cu sprijinul ICR (prin programul TPS) şi al ICR Lisabona o nouă carte în Portugalia: editura Guerra e Paz va publica în aprilie noul său volum, Sombras e Falésias / Umbre şi Faleze, în traducerea lui Corneliu Popa.

Acesta, recomandat de Antonio Lobo Antunes, care este şi autorul prefeţei, va ajunge în librării pe 5 aprilie. Lansarea, prevăzută a avea loc joi, 6 aprilie, la orele 18:30, se va face în prezenţa autorului, a lui Antonio Lobo Antunes şi a profesoarei de literatură comparată de la Universitatea din Lisabona, Helena Buescu, la librăria Bertrand — Picoas Plaza din Lisabona.

'Aceasta este Poezie Adevărată, fără scăderi, fără o umbră sau vreo lungime. Este o carte despre pierderea mamei, scrisă cu pudoare şi o măsură admirabile. Un Requiem majestoso, afirmă în prefaţă Antonio Lobo Antunes, prieten de cursă lungă al autorului român, onorat cu cel mai prestigios premiu literar al ţării sale, Premiul Naţional Mihai Eminescu.

Dinu Flămând a publicat în România o operă vastă: mai ales poezie, dar şi critică literară. Poemele sale au fost traduse în numeroase ţări, din Spania, Franţa şi Italia până în Mexic. Sombras e Falesias tocmai a fost publicată în Germania, având ediţii şi în Spania şi Mexic. Întâi de toate poet, Dinu Flămând este şi eseist, jurnalist, traducător şi comentator al actualităţii politice în presa română şi internaţională. Iubitor neobosit al literaturii de limbă portugheză, a tradus autori precum Fernando Pessoa, Herberto Helder, Antonio Lobo Antunes, Carlos Drummond de Andrade şi Vinicius de Moraes. Dinu Flămând a tradus de asemenea opere din franceză, spaniolă şi italiană, activitatea sa fiind recompensată cu numeroase premii literare.

În portugheză, lui Dinu Flămând i s-a mai publicat în 2007 cartea Havera Vida antes da Morte? / Există oare viaţă înainte de moarte? la editura lisaboneză Quasi.

 

Numele: Dinu Flămând
Data şi locul naşterii: 24 iunie 1947, Susenii Bârgăului, judeţul
Bistriţa-Năsăud
Studiile şi cariera:
 Este licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1970).
 Membru întemeietor al cenaclului, iar apoi al revistei „Echinox“.
A debutat editorial cu volumul de poeme „Apeiron“, în 1971.
A lucrat în diverse redacţii de ziare şi reviste din Bucureşti, între care „Amfiteatru“ şi „Secolul 20“.
În anii ’80 pleacă din ţară şi se refugiază în exil, la Paris, de unde denunţă, în presa scrisă şi în emisiuni radiofonice, regimul de opresiune din România.
A locuit până în 2010 în Franţa. A fost jurnalist bilingv la Radio France Internationale, între aprilie 1989 şi aprilie 2009. Din august 2011 devine consilier al ministrului de Externe. A fost numit în 2013 ministru consilier la Ambasada României de la Paris şi a reprezintat România la Organizaţia Internaţională a Francofoniei până în noiembrie 2014.
În ianuarie 2011 a fost distins cu Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ pentru Opera Omnia.
Locuieşte în: Bucureşti

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările