Scriitorul Bogdan Suceavă: „Junele Iancu Caragiale a fost şi el naiv şi credul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitorul Bogdan Suceava                                              FOTOGRAFII: Arhiva personala/ Editura Polirom
Scriitorul Bogdan Suceava                                              FOTOGRAFII: Arhiva personala/ Editura Polirom

Scriitorul Bogdan Suceavă a făcut în romanul „Republica“ un portret al lui I.L. Caragiale, care devine personaj în calitatea sa de tânăr copist la judecătoria din Ploieşti, ironizând şi viaţa politică românească din perioada Republicii de la Ploieşti, proclamată pe 8 august 1870.

Deşi plecat în SUA de peste 20 de ani, unde e profesor de matematică la California State University, scriitorul Bogdan Suceav (45 de ani) e mai prezent în spaţiul cultural românesc decât oricând: publică literatură, scrie texte de publicistică şi nu se teme să ia atitudine public faţă de încremenirile în proiect de care cultura română pare să nu se fi scuturat definitiv. A publicat recent, la Editura Polirom, romanul „Republica“, o reconstituire ficţională a unui episod istoric puţin cunoscut, de care numele lui I. L. Caragiale şi destinul României moderne sunt, însă, profund legate: e vorba de Republica de la Ploieşti din 1870. Bine primit de critică, romanul a avut şi un turneu de promovare în oraşe importante din ţară, inclusiv în Ploieşti.

Weekend Adevărul“: De ce aţi ales „Republica“ de la Ploieşti ca subiect al celui mai recent roman al dvs.?

Bogdan Suceavă: Întrebarea literară de la care am pornit a fost următoarea: când a devenit I. L. Caragiale acel autor pe care-l ştim noi, plin de umor şi sarcasm, critic şi acid? Iniţial, junele Iancu Caragiale nu era aşa, ci probabil va fi fost şi el naiv şi credul, aşa cum sunt toţi tinerii. Ceva trebuie că l-a imunizat în faţa maladiei politice, l-a făcut mai lucid şi mai critic. Dar când s-a petrecut asta? Pe măsură ce citeam tot mai mult despre el, am simţit că momentul de turnură în viaţa personală trebuie că a fost vara lui 1870, profund nenorocită pentru familia viitorului dramaturg, pentru că tatăl lui, care reprezenta un sprijin important pentru familie, s-a stins atunci. Coincidenţa acestor două momente mi s-a părut relevantă: pe de o parte, are loc în Ploieşti o manifestare politică revoluţionară, iar în planul familiei adolescentul îşi pierde tatăl. Mi s-a părut imposibil ca o asemenea vară să nu-l marcheze pe I. L. Caragiale.

 Caragiale e peste tot în roman: în replici, în atmosferă, în subiect, chiar şi în structură. De ce aţi simţit nevoia să-i daţi şi viaţă ca personaj?

Caragiale e cel mai viu dintre autorii noştri canonici, şi nu mi s-a părut deloc că ar fi o impietate să-l aducem pe scenă. Merită asta. E foarte interesant ca om, e atractiv şi spectaculos, poate fi iubit, chiar şi atunci când ne enervează, pe când alţii ne sunt indiferenţi, chiar şi atunci când se chinuie să ne facă pe plac.

O investigaţie jurnalistică

        Republica“ e un roman istoric, politic? O metaficţiune istoriografică? Cum să-l citim?

Toate acestea la un loc! Ca o dezvăluire a lumii noastre, ca un ghid prin labirintul culturii în care ne-am născut şi ne-am format. E investigaţia criminalistică pe urmele verii 1870, cu extensii spre fiecare clipă pe care o trăim azi.

bogdan suceava  foto arhiva personala

Cartea a însemnat şi un efort de documentare. Aţi avut revelaţii în timp ce aţi făcut documentarea?

Am descoperit că mai toate personajele implicate în episodul Republicii ploieştene minţeau. Toată lumea a încercat să tragă foloase fie de pe urma unei posibile răsturnări politice, fie de pe urma sistemului legal din epocă. Era o perioadă în care puţini jucau onest. Naşterea României moderne a fost una dificilă, marcată şi de defazaj istoric, şi de tarele culturale din epocă, de lacune instituţionale şi de ticăloşia unora. Pe măsură ce descopeream asta, mă interesa tot mai mult.

Mi s-a părut extraordinară formula narativă aleasă: un amestec de text dramatic cu text în proză, cu o stilistică excelent asortată subiectului. Cum v-a venit ideea să-l scrieţi aşa?

Dacă miza era re-construirea naşterii lumii lui Caragiale, cred că numai aşa putea fi scris, adică trebuia inventat un format special pentru o singură poveste. Cred că apariţia teatrului lui Caragiale e cel mai important eveniment din secolul al XIX-lea românesc, şi mi s-a părut că această naştere merita un roman scris într-un format unic. România modernă s-a născut atunci când raportul dintre individ şi puterea politică a căpătat accente moderne, când cetăţeanul a învăţat să-l critice pe politician, în loc să accepte ucazul domniei drept un dat inevitabil. Or, tocmai apariţia teatrului lui I. L. Caragiale în spaţiul public românesc marchează naşterea viziunii politice de natură modernă în societatea românească. Formatul romanului e sugerat de momentul istoric şi de natura operei care l-a inspirat.

image

Cum a fost turneul de promovare a cărţii? Aţi aflat ceva despre cititorii din România?

 Marea bucurie a fost să aflu că ei mai există! Romanciera Laila Lalami deplângea recent faptul că, în vremurile noastre, discuţiile profunde despre cărţi au fost înlocuite de acordarea de ratings, un lucru care sărăceşte nespus lumea de azi. Aşa e! E important să discutăm despre cărţi, cu atenţie şi pregătiţi să intrăm în detalii. Am avut parte de asemenea discuţii inteligente, mai cu seamă la Cluj, la Iaşi şi la Bucureşti. Discuţiile despre cărţi sunt atât de importante! Mă străduiesc să fac asta, la rândul meu, în calitate de cititor, într-o rubrică săptămânală ditr-un cotidian. Iau în serios fiecare întâlnire cu cititorii din România, fie că e vorba de evenimente din lumea reală, fie că e vorba de textele mele scrise pentru ei.

Construcţii literare

De la impresionanta frescă politică, cu tuşe satirice, din „Venea din timpul diez“ la realismul magic autohton din „Miruna, o poveste“ e un drum lung, cu multe alte opriri, în care formula e mereu alta. Va plictisiti sa scrieţi la fel, să vă – altfel spus – autopastişaţi?

Am descris prima oară această idee de program literar în 2002, atunci când am publicat un volum de nuvele în care fiecare text era construit altfel: literatura e un joc al imaginaţiei, şi asta nu doar pe teritoriul conţinutului, ci şi la nivelul prezentării. Îmi propun o construcţie literară care trece dincolo de stil, şi care pune pe primul plan temele, conţinutul, subiectele. Nu voi repeta niciodată formatul dintr-un roman într-un altul.

Voi recurge de fiecare dată la o altă abordare literară. E o formă de respect faţă de cititor, şi asta vine înaintea orgoliului personal.

Sunteţi profesor de matematică la California State University, Fullerton, în SUA. Când mai aveţi timp şi să scrieţi?

 Marele secret e să lucrezi încet şi să planifici perioadele când poţi să te retragi în totală izolare. Uneori, se pot găsi perioade de o lună, sau chiar de două, în care să poţi lucra. Perioadele de documentare şi studiu preced perioadele când scriu, iar atunci când redactez prima versiune a unui roman am deja un aparat amplu de fişe. Asta ajută.

bogdan suceava foto arhiva personala

Prezentând un fragment din romanul Venea din timpul diez la Scandinavia House, în New York, în cadrul festivalului New Literature from Europe, pe 7 noiembrie 2015.

Cum se împacă scrisul cu matematica?

Excelent! Atât de bine încât recomand tuturor facultăţilor de Litere din România includerea în programa lor a unui curs de Geometrie, precum şi a unui curs de Ecuaţii ale fizicii matematice. Cred că nimic nu ajută mai mult literaturii decât acest flux natural al ideilor.

Sunteţi foarte activ – şi pe scena editorială şi publicistică, dar şi pe Facebook. De ce trebuie să rămâi prezent, ca intelectual, în mijlocul evenimentelor?

Cred că miza nu e să rămâi prezent ca intelectual, ci să rămâi prezent în România la mai bine de două decenii de când lucrezi în America de Nord. E tare dificil, pentru că se poate întâmpla ca ceea ce spui tu să devină irelevant pentru cei de acasă. Felul cum a fost receptată Republica e semn că nu s-a întâmplat încă asta.

Am descoperit că mai toate personajele implicate în episodul Republicii ploieştene minţeau. (...) Era o perioadă în care puţini jucau onest.
Naşterea României moderne a fost una dificilă, marcată şi de defazaj istoric, şi de tarele culturale din epocă, de lacune instituţionale şi de ticăloşia unora.

Uniunea Scriitorilor, într-o „fundătură instituţională“

image

La Târgul Internaţional de Carte de la Torino, prezentând ediţia italiană a romanului Miruna, o poveste, alături de editorul Mauro di Leo, traducătorul Roberto Merlo şi de Aurora Firta. 17 mai 2015  FOTO: Arhiva personală

Ştiu ca aţi demascat pe Facebook farsa cu prozatorul argentinian fictiv din „România literară“, farsa care pare desprinsă de-a dreptul din Borges. Ce se întâmplă cu revista aceasta, cu care toţi am crescut, şi cu USR?

Probabil că „demascat“ e un cuvânt cu o nuanţă prea abruptă. Am apreciat drept literatură ceea ce nişte tineri autori au construit cu inteligenţă şi stil. Ei au scris literatură pentru uzul membrilor redacţiei „României literare“, iar aceştia, marcaţi de complexele lor personale, au crezut tot ce li s-a pus în faţă, ca nişte copii care urmăresc cu gura larg deschisă un spectacol de marionete. E uşor să păcăleşti oameni care nu au prea multe idei despre spaţiul editorial de azi. Responsabilitatea pentru problemele comunităţii literare din România revine fiecăruia dintre membrii conducerii USR care au contribuit şi susţinut schimbarea Statutului USR. Alegerea lui Nicolae Manolescu ca preşedinte al USR pentru un număr indefinit de mandate reprezintă o fundătură instituţională, un eşec de viziune, o eşuare politică, o sărăcire a spaţiului cultural românesc, o lovitură dată literaturii într-un moment când literatura şi aşa trece printr-o serie de transformări care prezintă provocări substanţiale. Dacă Nicolae Manolescu ar iubi cultura română, s-ar retrage şi ne-ar ilumina cu graţia scrisului său de la vreo mânăstire, dar scrisul său nu e la fel de relevant în absenţa unor funcţii. În plus, domnia sa se iubeşte pe sine mult prea mult, aşa că iată-ni-l într-o slavă stătătoare, imaginându-se eternizat şi util, când, de fapt, e tocmai contrariul.

Spuneţi-mi un motiv pentru care, ipotetic, v-aţi întoarce în România.

În multe rânduri m-am întors pentru România, atunci când a fost nevoie de reprezentare a culturii române pe plan internaţional. Fie că a fost vorba de Festivalul Cărţii de la Budapesta (în 2009) sau de Salon du livre (în 2013, atunci când unele orgolii ale unor autori români au sucombat pe terenul iluziilor proprii), de un festival literar european la New York (în 2015) sau de Târgul de Carte de la Torino (în acelaşi an, 2015), am fost onorat să răspund invitaţiilor primite şi să reprezint cultura română. Singura politică pe care o fac e cea a culturii, iar cultura română are nevoie de reprezentare decentă pe plan internaţional. Asta face fiecare autor român care îşi prezintă lucrările traduse, şi e important. Voi fi prezent ori de câte ori se va considera că aş putea fi util, dar voi fi atent unde colaborez. Pentru a aminti doar un exemplu, anul trecut, o publicaţie pe care o apreciez mult, „Necessary Fiction“, m-a invitat să scriu despre romanele româneşti din secolul al XX-lea care au contat pentru formarea mea, şi atunci am povestit, între altele, despre „Cronica de familie“ a lui Petru Dumitriu, alături de alte volume interesante. Atunci am realizat că, uneori, e nevoie de prezenţa mea, şi că, de fapt, nu e vorba despre mine, ci despre prezentarea culturii române. Şi nu a fost aceasta singura dată când am fost invitat ca să prezint un punct de vedere românesc. Dar dacă mă întrebaţi despre revenirea adevărată în România, atunci e altceva.  În urmă cu câţiva ani, intenţionam să revin cât de curând se poate. Îmi doream să locuiesc în Bucureşti şi să scriu, lucru care a fost dintotdeauna un plan foarte frumos, dar totodată şi excesiv de romantic. Situaţia din lumea reală e alta. Imaginaţi-vă un loc izolat, la fel de departe de lumea dezlănţuită precum Nucşoara, din nordul Argeşului, dar aflat în pustietatea munţilor Californiei. Imaginaţi-vă că acolo am scris „Republica“ şi acolo scriu literatură română. Sau poate acest loc nici nu există, poate e şi el doar o iluzie, e doar locul de unde vin cărţile mele. Ce e mai important, să mă aflu în România sau să scriu aceste cărţi?

Ce urmează?

bogdan suceava foto arhiva personala

În cadrul unei mese rotunde la festivalul New Fiction from Europe, New York, 6 noiembrie 2015, alături de Bettina Suleiman, Wojciech Jagielski, Ardian Vehbiu, şi Maaza Mengiste. Evenimentul a avut loc la The Center for Fiction 

În toamna anului 2017 voi avea un alt volum publicat la Editura Polirom, unde se află o echipă editorială extraordinară, cu care îmi face mare plăcere să lucrez. În prezent, elaborăm ultimele detalii de pregătire a textului. Toate acestea se petrec în timp ce îmi predau cu plăcere cele două cursuri toamna aceasta (la noi semestrul începe pe 21 august), cursul de Calcul diferenţial, şi cel de Istoria matematicii. În fiecare an, primesc diverse invitaţii, iar toamna aceasta am răspuns câtorva. Voi avea două prezentări (matematică!) la Universitatea Californiei la Riverside (pe 6 octombrie) şi la Universitatea Californiei la Irvine (pe 17 octombrie). Asociaţia Matematică din America m-a invitat pe 21 octombrie să vorbesc la conferinţa lor regională din Sudul Californiei, şi îmi pare tare rău că domnul Solomon Marcus nu mai e printre noi, tare mi-ar fi plăcut să mă sfătuiesc cu dânsul despre cum ar fi mai bine să povestesc, la o asemenea ocazie, când ai parte de mulţi oameni în sală. Toate acestea se petrec în timp ce-mi scriu rubrica săptămânală pentru un cotidian. Şi toate acestea sunt doar o parte din ceea ce se întâmplă, pentru că mai am şi antrenamentul echipei de competiţie Putnam de la noi din universitate, plus un grup de studenţi care lucrează la un proiect de cercetare în geometrie diferenţială sub coordonarea mea. Îmi adresaţi aceste întrebări în calitate de scriitor, iar eu vă răspund că sunt onorat să scriu cărţi de literatură în limba română. Unele dintre ele se întâmplă să atragă atenţia în România. Asta mi-am dorit cel mai mult, şi am avut norocul să se fi întâmplat. Faptul că două dintre romanele mele sunt prezente în colecţia Top10+ a Editurii Polirom (le-aţi amintit mai înainte) e cea mai mare onoare pe care mi-aş fi putut-o dori. Pot munci liniştit mai departe.

Imaginaţi-vă un loc izolat, la fel de departe de lumea dezlănţuită precum Nucşoara, din nordul Argeşului, dar aflat în pustietatea munţilor Californiei. Imaginaţi-vă că acolo am scris „Republica“ şi acolo scriu literatură română.

Profesor în Departamentul de Matematică de la California State University

bogdan suceava foto arhiva personala

 La FILIT 2014, de la Casa Pogor                           FOTOGRAFII: Arhiva personală

Numele: Bogdan Suceavă

Data şi locul naşterii: 1969, Curtea de Argeş

Starea civilă: căsătorit, un fiu

Studiile şi cariera: Studii în matematică la Universitatea Bucureşti şi la Universitatea Statului Michigan.

În prezent, profesor în Departamentul de Matematică de la California State University, Fullerton, SUA. 

Membru al PEN Club West USA.

Prima distincţie literară: Premiul I Nemira, în 1993, pentru nuvela Imperiul generalilor tîrzii.

A publicat volumele de proză şi publicistică:

Teama de amurg, Topaz, Bucureşti, 1990;

Sub semnul Orionului, roman, Artprint, Bucureşti, 1992;

Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii, nuvele (Premiul CopyRo pentru proză), Dacia, Cluj‑Napoca, 2002, ed. a II‑a, LiterNet, 2003;

Bunicul s‑a întors la franceză, istorii, T (Fundaţia Timpul), Iaşi, 2003, ed. a II‑a, LiterNet, 2008;

Venea din timpul diez, roman, Polirom, Iaşi, 2004, 2010, 2014, ediţie maghiară, Noran, 2009, ediţie bulgară, Paradox, 2009, ediţie engleză, Northwestern University Press, 2011, ediţie franceză, Ginkgo ed., 2012, ediţie cehă, Paseka, 2014 (cartea lunii la iLiteratura.cz în mai 2014; traducătorul cărţii, Jiři Našinec, a primit premiul Joseph Jungmann pentru cea mai bună traducere în limba cehă din anul 2014);

Miruna, o poveste, Curtea Veche, Bucureşti, 2007, ed. a II‑a, 2008 (Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), ediţie engleză, Twisted Spoon Press, 2014, ediţie italiană, Atmosphere Libri, 2014, ediţie slovenă, Modrijan Press, 2016;

Distanţe, demoni, aventuri, Tritonic, Bucureşti, 2007;

Vincent nemuritorul, roman, Curtea Veche, Bucureşti, 2008;

Noaptea cînd cineva a murit pentru tine, Polirom, Iaşi, 2010 (Premiul I al Reţelei literare);

Memorii din biblioteca ideală, Polirom, Iaşi, 2013;

Să auzi forma unei tobe, nuvele, Millenium Press, Satu Mare, 2013;

Scrisori de la Polul Est, Agol, Bucureşti, 2015

Eseul său A Medieval Mystery: Nicole Oresme’s Concept of Curvitas, scris împreună cu Isabel Marie Serrano şi publicat iniţial în Notices of the American Mathematical Society (2015), a fost inclus în volumul Best Writings on Mathematics 2016, Princeton University Press.

Locuieşte în: Irvine, California, S.U.A.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite