Andrew Solomon

Autorul volumului „Demonul amiezii. O anatomie a depresiei“, apărut în traducere la Editura Humanitas, va fi în România pentru a participa la două dezbateri în jurul cărţii sale, pe 13 iunie şi pe 17 iunie.

Vineri, 13 iunie, de ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi organizată o dezbatere pe marginea bestsellerului „Demonul amiezii. O anatomie a depresiei“, volum finalist la Premiul Pulitzer, câştigător al National Book Awards şi inclus în lista The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului. Vor participa Andrew Solomon, Mircea Cărtărescu, Leslie Hawke, Corina Şuteu şi Vlad Mixich. Intrarea este liberă.

Marţi, 17 iunie, de la ora 18.00, Colegiul Noua Europă (str. Plantelor, nr. 21) va fi gazda unei ediţii speciale a Clubului Dilema veche, care îi va avea ca invitaţi pe Andrew Solomon şi Mircea Cărtărescu, într-un dialog despre volumul "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei", de Andrew Solomon. Moderatorul întâlnirii va fi Luiza Vasiliu. Intrarea este liberă, pe baza înscrierii la adresa teodora.cirlig@adevarulholding.ro

Mircea Cărtărescu, prefaţatorul ediţiei româneşti, spune despre acest volum: “E cu totul neobişnuit curajul cu care autorul se expune publicului, fără să evite mărturisiri de multe ori stânjenitoare, dezgustătoare sau chiar de- a dreptul amendabile moral despre sine însuşi. De la Confesiunile lui Rousseau şi de la Mon coeur mis à nu a lui Baudelaire, e greu să găseşti un exemplu mai flagrant de privire neiertătoare în urmă, de recuperare a unei vieţi aşa cum a fost, cu desfrâul şi cu înălţimea ei morală, cu pasiunea pentru cărţi şi pasiunea pentru trupuri, dar mai ales cu episoadele pustiitoare de depresie, înşirate de- a lungul ei ca nişte vertebre întunecate. Pe sutele de pagini ale acestei cărţi emoţionante şi revelatoare, se zugrăveşte până la urmă un portret al lui Dorian Gray care răscumpără, prin convenţia totalei onestităţi, chipul neatins de vreme al modelului său.
Autorul nu este singurul personaj al cărţii. Cum nu există depresie, ci depresii, la fel de multe şi de diverse câţi depresivi există, Andrew Solomon a amalgamat în scrierea sa zeci de confesiuni ale unor suferinzi pe care-a ştiut să- i asculte cu discreţie şi înţelegere. Fiecare şi- a exprimat altfel şi a-ncercat să se elibereze altfel de insuportabilele chinuri. Sunt poveşti ale înfundării în alcool, în droguri, în violenţă, poveşti ale sinuciderii şi omorurilor. Prin această extindere a umanităţii din carte, ea devine un amplu roman, aproape dostoievskian, al suferinţei aproapelui nostru. [...] M-am simţit îmbogăţit interior parcurgând, pasionat, cartea lui Andrew Solomon. Mai mult decât ştiinţă şi mai mult decât literatură, ea este o mărturie despre suferinţă, o meditaţie despre scandalul etern al faptului că o conştiinţă trebuie să simtă durere şi să moară. Traducerea în limba română a acestei opere, nominalizată în anul publicării ei la premiul Pulitzer, trebuie privită drept ceea ce este cu adevărat: un eveniment.”

“Depresia  este punctul nevralgic al iubirii”

- fragment din “Demonul amiezii. O anatomie a depresiei” de Andrew Solomon -

Depresia  este punctul nevralgic al iubirii. Pentru a fi făpturi care iubesc, trebuie să fim făpturi care pot cădea pradă disperării din cauza unei pierderi, iar depresia e mecanismul acelei disperări. Când se instalează, degradează eul şi, în cele din urmă, eclipsează capacitatea de a da ori de a primi afecţiune. E lăuntrica noastră singurătate manifestă. Ea distruge nu numai legătura cu ceilalţi, ci şi capacitatea de a fi împăcat când eşti doar cu tine însuţi. Iubirea, chiar dacă nu are rolul de a ne păzi de depresie, este ceea ce protejează mintea şi o apără de sine. Medicamentele şi psihoterapia pot să regenereze această protecţie, făcând să fie mai uşor să iubeşti şi să fii iubit, şi de aceea dau roade. Când sunt în dispoziţie bună, unii se iubesc pe ei înşişi, unii îi iubesc pe alţii, unii iubesc munca, iar unii îl iubesc pe Dumnezeu: oricare dintre aceste obiecte ale pasiunii poate furniza acel sens vital al scopului, care este opusul depresiei. Iubirea uită din când în când de noi, iar noi uităm de iubire. În depresie, devine de la sine înţeles lipsa de scop a oricărei iniţiative şi a fiecărei emoţii, lipsa de sens a vieţii înseşi. Singurul sentiment ce rămâne în această stare lipsită de iubire este lipsa de importanţă. Viaţa e împovărată de mâhnire: indiferent ce facem, în cele din urmă murim; fiecare dintre noi e prizonierul singurătăţii într- un corp de sine stătător; timpul trece, iar ceea ce a fost nu va mai fi nicicând. Durerea este prima trăire a neputinţei în faţa lumii şi nu ne părăseşte niciodată. Suntem supăraţi să am fost smulşi din pântecul cel confortabil şi, de îndată ce supărarea se stinge, îi ia locul suferinţa.[...]  Suferinţa psihică este depresie proporţională cu împrejurările; depresia este suferinţă psihică disproporţionată faţă de circumstanţe. Este o suferinţă ca buruiana rostogolită de vânt, care se hrăneşte cu aer, crescând în ciuda desprinderii de pământul hrănitor. Nu poate fi descrisă decât prin metafore şi alegorii. Sfântul Antonie, aflat în deşert, când a fost întrebat cum îi deosebeşte pe îngerii care vin la el umili de diavolii care vin sub înfăţişări strălucitoare, a spus că după felul în care te simţi după ce au plecat. Când te- ai despărţit de un înger  te simţi întărit de prezenţa lui; după ce a plecat un diavol simţi oroare. Suferinţa psihică e un înger umil care te lasă cu gânduri puternice, limpezi şi cu sentimentul propriei profunzimi. Depresia e un diavol care te lasă îngrozit.

[...]
Există o veche istorioară care se obişnuia să fie spusă în familia mea, despre o familie săracă, un înţelept şi o capră. Familia cea săracă trăia în necazuri şi mizerie, nouă suflete claie peste grămadă în aceeaşi odaie, nimeni nu mânca pe săturate, erau îmbrăcaţi în zdrenţe şi- şi duceau viaţa într-o sărăcie lucie. În cele din urmă, într- o bună zi, capul familiei s- a dus la înţelept şi i-a zis: „Mare înţelept, suntem atât de săraci, că abia ne mai ducem zilele. Hărmălaia e cumplită, iar murdăria ne sufocă, şi e ucigător că nimeni n-are un ungher al său, şi niciodată nu ne ajunge mâncarea, şi începem să ne urâm unul pe altul, şi e de- a dreptul îngrozitor. Ce să facem?“ La care înţeleptul a răspuns simplu: „Trebuie să faceţi rost de o capră şi să trăiţi cu capra în casă timp de o lună. După aceea, problemele tale o să se rezolve.“ Omul s- a uitat uimit la înţelept: „O capră? Să stăm cu o capră în casă?“ Dar înţeleptul a ţinut-o pe- a lui, şi, de vreme ce era un om cu foarte multă minte, omul a făcut cum i- a spus acesta. În luna care a urmat, viaţa din casa omului a fost de- a dreptul insuportabilă. Gălăgia era şi mai mare; murdăria era şi mai multă; nici nu mai putea fi vorba de vreun ungher în care să se retragă cineva; nu era nimic de mâncare, deoarece capra mânca totul; nici haine nu mai erau, căci capra mâncase şi hainele tuturor. Animozitatea din casă devenise explozivă. Când a trecut luna, omul s- a dus la înţelept cu- o falcă- n cer şi una- n pământ: „Am trăit o lună cu o capră în colibă“, a zis. „A fost de groază. Cum ai putut să ne dai un sfat atât de vrednic de batjocură?“  Înţeleptul a dat din cap cu tâlc şi a zis: „Acum, dă afară capra şi o să vezi ce paşnică şi minunată o să vă fie viaţa.“ Aşa e şi cu depresia. Dacă eşti în stare să scapi de depresie, poţi trăi într- o pace minunată cu problemele din viaţa reală cu care poate că trebuie să te confrunţi şi care, comparativ, par totdeauna minime. I- am telefonat unuia dintre oamenii pe care- i intervievam pentru această carte, şi am început politicos conversaţia, întrebând cum se simte. „Păi“, a zis el, „mă doare spatele; mi-am scrântit o gleznă; copiii sunt furioşi pe mine; plouă cu găleata; mi- a murit pisica; şi sunt în pragul falimentului. Pe de altă parte, în prezent sunt asimptomatic pe plan psihologic, aşa că aş zice că, una peste alta, lucrurile stau excelent.“

(fragment din “Demonul amiezii. O anatomie a depresiei” de Andrew Solomon. Prefaţă de Mircea Cărtărescu. Traducere de Dana Ligia Ilin. Editura Humanitas 2014)