Scriitoarea Ioana Pârvulescu a primit, la Viena, Marele Premiu al Uniunii Europene pentru Literatură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitoarea Ioana Pârvulescu a primit marţi seară, în cadrul unei ceremonii organizate la Viena, premiul Uniunii Europene pentru Literatură (European Union Prize for Literature – EUPL). Juriul, format din personalităţi din Portugalia, Germania, Spania, Marea Britanie, Belgia şi Grecia, a recompensat nuvela acesteia, „O voce”, pentru excelenţă.

Conform juriului format din Maria-João Costa, Nina George, Juancho Pons, Cathy Rentzenbrink şi Marnix Verplancke (Belgium), condus de Liana Sakelliou, scriitoarea Ioana Pârvulescu a reuşit să creeze „o naraţiune foarte puternică pe tema libertăţii, din două perspective: o parte ficţională-adevărată a tinerei refugiate Monica Lovinescu, care devine vocea libertăţii pentru tinerii români în timpul Războiului Rece, respectiv o parte ficţională despre un angajat de la controlul paşapoartelor, la scurt timp după ce toate graniţele au fost deschise, pentru îmbrăţisarea unei noi Europe”. 

Despre nuvela lui Pârvulescu, juriul a concluzionat că „reuşeşte cu succes să-i trezească cititorului emoţii, şi să prezinte o temă cu un scop moral important despre Europa înainte şi după războiul rece”.  

Nuvela dedicată Monicăi Lovinescu, a fost tradusă în limba engleză de Mihnea Gafiţa.

Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, aflat la o ediţie aniversară, cea de a zecea, a reunit în acest an 36 de scriitori, laureaţi ai ediţiilor anterioare, din 26 de ţări. Lucrările participante la concurs pot fi consultate pe site-ul EUPL. Premiile au fost acordate în urma unui vot al publicului şi a evaluării din partea unui juriu de profesionişti din domeniul literaturii, juriu care a inclus scriitori, critici literari şi jurnalişti. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite