Schimb de Cărţi, ediţia lunii noiembrie

Schimb de Cărţi, ediţia lunii noiembrie

Orice carte e bună pentru un Schimb de Cărţi

Schimb de Cărţi Bucureşti te invită la ediţia lunii Noiembrie duminică, 27 noiembrie, de la ora 15.00 la ora 17.00, la ceainăria La Un Ceai (Str. Luigi Cazzavillan nr. 25).

Ştiri pe aceeaşi temă

„Te aşteptăm cu chef de vorbă şi voie bună chiar dacă vii cu cărţi pentru schimb sau fără ori dacă te implici în discuţii sau nu“, comunică organizatorii.

„Pentru că 1 Decembrie este aşa de aproape vom dedica ceva mai multă atenţie de această dată literaturii autohtone. Nu este obligatoriu, dar ne-ar plăcea să ne împărtăşeşti din descoperirile tale în literatura română sau poate, cine ştie, pleci de la Schimb cu ceva idei de lectură noi.

Intrarea este liberă. Schimbul nu este definitv (poţi retrage cărţile când doreşti) şi nici obligatoriu (dacă vrei doar să ne cunoşti, poţi participa fără să aduci cărţi).“

Schimb de Cărţi este un proiect bookblog.ro care se desfăşoară de şase ani în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară (Galaţi, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Oradea  şi Suceava). Acest proiect susţine lectura printr-o serie de întâlniri lunare în cadrul cărora cititorii pot face schimb de cărţi între ei şi pot discuta, într-un cadru cât mai liber şi cât mai puţin rigid, despre cărţi, autori sau edituri. Intrarea este liberă şi oricine poate participa.

Schimb de Cărţi este un proiect în continuă dezvoltare, aşa încât cei care doresc să aducă întâlnirile Schimb de Cărţi în oraşul lor pot trimite un e-mail la adresa andreea@bookblog.ro pentru mai multe detalii.

Mai multe detalii puteţi găsi pe evenimentul de pe Facebook.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările