Romanul „Naşul“, în două volume, va fi distribuit cu „Adevărul“ pe 10 aprilie şi, respectiv, 16 aprilie

Romanul căruia îi datorăm trilogia „Naşul”, în regia lui Francis Ford Coppola, apare, în două volume, împreună cu ziarul „Adevărul”, pe 10 şi pe 16 aprilie. Pachetul alcătuit din carte şi ziar costă 17,99 lei.

Publicat la finalul anilor 60, romanul „Naşul“, scris de Mario Puzo, introduce cititorul în subteranele violente ale Mafiei, în mijlocul luptelor dintre organizaţiile criminale, accentul fiind pus pe povestea unui om şi a puterii sale, Vito Corelone, naşul, liderul celui mai puternic clan mafiot din New York, a cărui sănătate precară face necesară preluarea frâielor imperiului Corelone de către cel mai tânăr fiu al său, Michael.  Autorul Mario Puzo (15 octombrie 1920 - 2 iulie 1999) a fost un scenarist italo-american, câştigător a două Premii Oscar, ambele pentru ecranizarea cărţii, pentru cel mai bun scenariu adaptat, în 1973, respectiv în 1975.

Saga unei familii

Vito Corleone are trei fii: Santiano (Sonny), obtuz în gândire şi arogant, Freddie, slab şi incapabil, şi Michael, singurul pe care îl consideră potrivit să ducă moştenirea familiei mai departe. Michael este cel mai distant dintre fii săi şi, iniţial, nu îşi doreşte să aibă de-a face cu ceea ce reprezintă numele tatălui său în New York, însă, ulterior, realizează că încercarea sa de a trăi după normele societăţii este în zadar, firea de sicilian care nu se dă înlături de la nimic când vine vorba de a obţine ceea ce vrea şi de a-i proteja pe cei care îi iubeşte, triumfând. Veteran de război, Michael ajunge să îşi înlocuiască tatăl după moartea fratelui său, Sonny, însă toată lumea îl tratează cu dispreţ, îl consideră incompetent, inferior tatălui său, fiind convinşi că sub conducerea sa, imperiul Corleone se va prăbuşi. Totuşi, pe parcursul romanului, Puzo arată cum Michael reclădeşte imperiul mai puternic ca niciodată, devenind la fel de respectat ca tatăl său.

Stil simplu şi direct

Până în acel punct însă, Michael are o sarcină dificilă: trebuie să îl găsească pe Virgil Solozzo, poreclit „Turcul”, care încercase să îi asasineze tatăl. Solozzo vrea să îl elimine pe Vito Corleone pentru că acesta nu îi susţinuse afacerea cu droguri,  refuzând să îi ofere bani şi protecţia poliţiei. Odată eliminat capul familiei, Solozzo crede că fiul cel mare al acestuia, Sonny, ar urma să conducă afacerile familiei care pare entuziasmat de o potenţială afaceri cu droguri.

„Naşul“ e scris la persoana a treia, într-un limbaj simplu şi direct în care sunt presărate cuvinte italiene precum „Consigliere” (consilier) care dau un „iz” Italian întregii naraţiunii. Cartea este divizată în mai multe poveşti despre diverşi membrii ai familiei, similar unui volum de povestiri scurte, iar personajele care fac parte din mafie sunt prezentate mai degrabă ca oameni de afaceri  care îşi au propriile legi decât ca nişte criminali.  O parte a cărţii abordează şi trecutul „naşului”, felul în care Vito Corelone a început să îşi construiască imperiul, în zilele în care, odată cu valul de migratori italieni care ajungea în anii 30 în America, apărea lupta acestora cu prejudecăţile şi stereotipurile. Pentru că, lucrând la docurile din port, trăiau la limita subzistenţei, italienii au început să facă escrocherii cu marfa venită din Europa. Deşi nu este necesară din punct de vedere al desfăşurării evenimentelor, mulţi consideră că această parte este una dintre cele mai interesante ale romanului lui Puzo.

Don Vito Corleone este văzut ca un om generos care trăieşte după un cod moral strict care pune accent pe loialitate, prietenie şi mai ales pe familie. Nu este un ganster însetat de sânge, ci, după cum spune chiar el, „un om rezonabil”. Vito Corleone este un tradiţionalist care cere respect proporţional cu statutul, astfel că şi cei mai apropiaţi prieteni i se adresează cu „naşul” sau „Don Corleone”.  Acesta se interesează de vieţile celor din jurul său, iar valorile sale, autoritatea, de tip patriarhal, pe care o exercită asupra familiei, vin în contrast cu societatea americană în care valorile esenţiale ale familiei se dizolvă.

„Don Corleone, fă-mi dreptate“

Principiile după care Vito Coroleone se ghidează, transpar în dialogul cu Amerigo Bonasera, care a devenit celebru în special o dată cu filmul lui Coppola.

„ – Nu. Să nu scoţi o vorbă. Ai socotit America un paradis. Afacerea ţi-a mers din plin, ai câştigat bine, ai crezut că lumea e un loc lipsit de riscuri, unde îţi poţi face cheful după pofta inimii. Nu te-ai înconjurat niciodată de prieteni adevăraţi. La urma urmei, te apăra poliţia, existau tribunale, dumneata şi familia dumitale nu puteaţi păţi nimic. N-ai avut nevoie de Don Corleone. Foarte bine. M-am simţit jignit, dar nu sunt omul care să-şi impună prietenia faţă de cei care nu ştiu s-o preţuiască – şi nu dau doi bani pe mine. Don tăcu, adresându-i antreprenorului un surâs de o politeţe ironică. Acum vii la mine şi-mi spui: „Don Corleone, fă-mi dreptate”. Şi nici măcar n-o faci cu respect. Vii în casa mea, în ziua nunţii fiicei mele, îmi ceri să comit o nelegiuire şi-mi spui… Aici începu să imite în batjocură vocea lui Bonasera. „Plătesc oricât îmi ceri.” Nu, nu, nu mă simt jignit, dar oare cu ce ţi-am greşit ca să te porţi cu atâta lipsă de respect?”.