România la Salonul cărţii de la Paris. Plus şi minus

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Standul României de la Salon du livre Paris
Standul României de la Salon du livre Paris

În condiţiile în care oricum noi, între noi, ştim deja că suntem extraordinar de buni, rămîne, în final, o întrebare fundamentală, cînd e vorba de participări la tîrguri de carte internaţionale: noi pe cine vrem să convingem ?

Fără nicio autoflatare, cei care frecventează „Le Salon du livre” de la Paris – intelectuali, cititori de literatură din diaspora mai veche sau mai nouă, găsesc în prezenţa României un reper anual jubilatoriu.Ţi se aduc, pe tavă, cărţi de acasă – la Paris nu există o librărie românească! Ţi se aduc, pe scena pe care o atingi cu mîna, scriitori rîvniţi – uneori ai şansa să ţi-i faci prieteni. Eşti părtaş, în direct, la dueluri de idei, la formule spirituale găsite cu talent în clipă sau pregătite, „premonitoriu”, dinainte.

Jubilezi şi ridici din sprîncene auzind cum, la provocarea lansată de Matei Vişniec la o masă rotundă – „după 25 de ani de democraţie, societatea românească aşteaptă încă să-şi vadă libertatea transformată în civilizaţie” – jurnalistul Bernard Guetta răspunde printr-o butadă de ...occidental: „uitaţi-vă un pic la Polonia, polonezii au devenit cu toţii nişte mic-burghezi, ce păcat!, ce păcaaat că lucrurile se schimbă atît de repede...”

Jubilezi auzind-o pe Simona Popescu spunînd la masa rortundă dedicată literaturii feminine, „on porte les deux sexes en nous”, după care îşi exhibă singura ei bijuterie – un căluţ de mare, unicul mascul creat de natura-mamă cu funcţia eminamente feminină de a fi incubator pentru ouă...

Resimţi apoi empatie şi nedumerire în faţa splendidelor lamentaţii cărtăresciene.Oscilezi între jocul său de-a luciditatea:„În Franţa, după 20 de cronici fulminante m-a uitat toată lumea” şi seducătoarele sale profesiuni de credinţă: „Scriu cărţi ca să trăiesc în ele. Am nevoie de timp, e ca-ntr-o căsnicie; aşa cum te obişnuieşti cu femeia lîngă care trăieşti.”


„Robi pe Uranus" cu Aurélie Julia, Florica Courriol, Petre Raileanu, Michel Carassou

salon paris

Vibrezi la ce spune traducătoarea Laure Hinckel într-un dialog literar cu Simona Sora despre „Sara” de Ştefan Agopian, proaspăt publicată în Franţa: „M-am luptat pentru această carte din 2003. Lumina e personaj principal. Cuvintele sunt sculptate în lumină.”

Descoperi că „Levantul” lui Cărtărescu a putut fi tradus în franceză - ce utopie!- şi publicat de P.O.L. Iar cel care l-a tălmăcit, Nicolas Cavaillès, este nu doar unul dintre cei mai importanţi specialişti în Cioran - a îngrijit, în Franţa, ediţia Pléiade a „Operelor” -, dar este şi un scriitor sensibil, misterios: primul său titlu, „Vie de monsieur Leguat” a obţinut premiul Goncourt pentru nuvelă în 2014.

Jubilezi adînc că Eminescu are şansa să pătrundă, în sfîrşit, în imaginarul cititorului francez graţie „portretului cubist” pe care i-l face Florina Ilis în romanul „Vieţile paralele”, tradus de Marily Le Nir.

Eşti de acord că scriitori importanţi (ca şi alte personalităţi culturale) îşi întorc din nou faţa spre ICR: Mircea Cărtărescu a revenit la Paris, prin ICR, după o absenţă remarcată în 2013, cînd România a fost ţară invitată.Una din explicaţii ar putea fi poziţia cumpănită a preşedintelui ICR, Lilian Zamfiroiu: „Noi nu ne putem supăra în nicio situaţie pe artişti sau pe scriitori.Ca manager cultural trebuie să gestionez bani publici pentru a promova valori, indiferent de opţiunile sau nemulţumirile lor politice”, a mărturisit Lilian Zamfiroiu.

salon paris

Între nenumăratele plusuri posibile, există şi o listă de minusuri? I-am întrebat pe unii dintre  participanţii la Salon du livre, ediţia 2015, ce li s-a părut reuşit în prezenţa României şi ce ar mai fi de îmbunătăţit.

Aşadar plus şi minus:

Citiţi articolul integral în Dilema veche

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite