Romancierul Alessandro Baricco, în România. Citiţi în exclusivitate un fragment din cel mai nou roman al său, „Mireasa tânără“

Marţi, 17 mai, la ora 18.00, scriitorul italian Alessandro Baricco va participa la o dezbatere la Institutul Italian de Cultură din Bucureşti. Miercuri, 18 mai, de la ora 19.00, autorul va participa la lansarea romanului „Mireasa tânără“. Evenimentul de lansare va avea loc la librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Marţi, 17 mai, la ora 18.00, Alessandro Baricco va participa la o dezbatere la Institutul Italian de Cultură din Bucureşti  alături de directorul acestei instituţii, domnul Ezio Peraro. Evenimentul se va desfăşura în limba italiană. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Miercuri, 18 mai, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) va avea loc lansarea romanului Mireasa tânără, recent apărut în colecţia "Raftul Denisei" a editurii Humanitas Fiction, în traducerea Gabrielei Lungu. Vor participa, alături de autor, Ezio Peraro, directorul Institutului Italian de Cultură din Bucureşti, Cătălin Ştefănescu, scriitor, realizator  TV, Gabriela Lungu, traducătoarea romanului şi Radu Paraschivescu, scriitor, traducător şi senior-editor Humanitas. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

Cu magia, delicateţea şi virtuozitatea dintotdeauna ale artei sale, Alessandro Baricco propune în Mireasa tânără o neobişnuită poveste de dragoste, între doi tineri meniţi unul altuia încă din copilărie, recreând în acelaşi timp o lume gata să se năruie. Critica italiană a plasat romanul în seria cărţilor de mare succes ale autorului. 

În aşteptarea Fiului rătăcitor care i-a fost hărăzit drept soţ, Mireasa tânără este iniţiată în arta iubirii în scene de un splendid erotism difuz. Alături de ea, în centrul naraţiunii lui Baricco trăieşte un personaj colectiv, Familia Fiului, cu figuri paradoxale, de un pitoresc rar întâlnit, din rândul cărora se detaşează Unchiul şi servitorul Modesto. La răstimpuri însă, îşi face apariţia un personaj improbabil şi surprinzător: naratorul, ale cărui nelinişti se materializează în povestea însăşi, conferind cărţii aura reflecţiei asupra meseriei de a scrie. Lorenzo Mondo de la publicaţia La Stampa a afirmat:

„Cum am putea defini romanul Mireasa tânără de Alessandro Baricco? O capricioasă şi foarte îndrăzneaţă poveste de dragoste, o fabulă suprareală, o expunere filozofico-libertină? Sau, mai simplu, încercarea unui Narator (inventat de Baricco) care tinde să-şi exorcizeze prin scris obsesiile?“

Puteţi citi în exclusivitate un fragment din romanul "Mireasa tânără" de Alessandro Baricco, traducerea din italiană de Gabriela Lungu, în Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu.       
    
FRAGMENT

Se întrerupse atunci cand Mireasa tanără intră în sufragerie, şi o făcu nu neapărat pentru că Mireasa tanără intrase in sufragerie, ci pentru că fusese introdusă de un alarmant acces de tuse al lui Modesto. Poate că n-am spus că în cincizeci şi nouă de ani de serviciu bătrânul pusese la punct un sistem de comunicare laringian pe care toţi, în familie, învăţaseră să-l descifreze ca şi cum ar fi fost o scriere cuneiformă. Fără a trebui să recurgă la violenţa cuvintelor, un acces de tuse – sau rareori două, în formele cele mai articulate – îi însoţea gesturile ca un sufix care le lămurea înţelesul. Nu punea, de exemplu, nici măcar un singur fel de mâncare pe masă, fără a-l însoţi de o indicaţie a epiglotei căreia îi incredinţa propria părere foarte personală. În situaţia dată, o introduse pe Mireasa tânără cu un şuierat de abia schiţat, îndepărtat. Indica, o ştiau cu toţii, un nivel foarte inalt de vigilenţă, şi acesta e motivul pentru care Mama se întrerupse, lucru neobişnuit pentru ea, pentru că a-i anunţa un oaspete, într-o situaţie normală, nu era diferit de a-i turna apă in pahar – ar fi băut-o cu mult calm. Se întrerupse deci, întorcându-se spre nou-venită. Observă cât era de tanără şi cu un automatism de mare clasă exclamă
— Iubito!

Habar n-avea cine era.
Apoi probabil că s-a deschis o ferestruică în mintea ei în general dezordonată, pentru că întrebă
— Ce lună e azi?
Cineva răspunse „mai“, probabil Farmacistul, pe care şampania îl făcea neobişnuit de precis.
Atunci mama repetă Iubito!, de data asta însă conştientă de ceea ce spunea.
E incredibil cât de repede a venit luna mai anul ăsta, se gândea.
Mireasa tanără schiţă o reverenţă.

Uitaseră, atâta tot. Fiecare lucru era stabilit, dar de atât de mult timp, încât i se pierduse orice amintire precisă. Nu trebuia dedus din asta că-şi schimbaseră părerea, ar fi fost oricum prea obositor. Odată hotărât, nu se schimba nimic niciodată, în casa aceea, din evidente motive de economie a emoţiilor. Pur şi simplu, timpul trecuse atat de repede că nu avuseseră nevoie să-l înregistreze, iar acum Mireasa tanără era acolo, probabil pentru a face ceea ce de mult timp fusese stabilit, cu aprobare oficială a tuturor: să se căsătorească cu Fiul.
Era neplăcut de admis că, ţinând cont de realitate, Fiul nu era acolo.

Nu păru totuşi urgent să se oprească prea mult asupra acestui detaliu, aşa că se dedicară fără nici o ezitare unui cor vesel de întâmpinare generală, întretăiat de exclamaţii de surpriză, uşurare, recunoştinţă, ultima pentru cum mergea viaţa, care părea să nu se sinchisească de uitările omeneşti.

Pentru că am început deja să spun povestea asta (în ciuda tulburătoarei serii de întâmplări neplăcute pe care le-am avut şi care m-ar putea face să nu mă avânt într-o asemenea acţiune), nu pot evita clarificarea geometriei faptelor, aşa cum mi-o amintesc încetul cu încetul, observând, de exemplu, că Fiul şi Mireasa tanără se întâlniseră când ea avea cincisprezece ani şi el optsprezece, ajungând să recunoască treptat unul într-altul un corectiv elegant pentru ezitările inimii şi pentru plictiseala tinereţii. Acum e prematur de explicat pe ce cale anume, dar e important de ştiut că ajunseseră destul de repede la fericita concluzie că trebuie să se căsătorească. Respectivelor familii lucrul acesta li se păru de neînţeles, din motive pe care, cine ştie, voi avea ocazia să le lămuresc cândva, dacă muşcătura acestei tristeţi va mai slăbi, dar personalitatea deosebită a Fiului, pe care mai devreme sau mai târziu voi avea puterea s-o descriu, şi evidenta hotărare a Miresei tinere, pe care mi-ar face plăcere să găsesc luciditatea de a o transmite urmaşilor, sugerară o anumită prudenţă. Conveniră că era mai bine să se obişnuiască şi trecură la dezlegareacâtorva noduri tehnice, primul dintre toate: imperfect aliniere a respectivelor poziţii sociale. Trebuie amintit că Mireasa tanără era singura fiică a unui bogat crescător de animale care mai avea cinci băieţi, în timp ce Fiul aparţinea unei familii care de trei generaţii scotea profituri din producerea şi comercializarea lânii şi a ţesăturilor de înaltă calitate. Banii nu lipseau nici într-o parte, nici in cealaltă, dar erau fără îndoială bani diferiţi, unii produşi de războaie de ţesut şi eleganţe antice, alţii de gunoiul de grajd şi cazne atavice. Lucrul acesta dădu naştere unui interval de calmă nehotărâre, care fu depăşit brusc, atunci când Tatăl comunică în mod solemn că mariajul între bogăţia agrară şi finanţele industriale reprezenta dezvoltarea normală a iniţiativei Nordului, trasând o direcţie clară de transformare pentru întreaga Ţară. Rezulta de aici nevoia de a depăşi schematisme sociale care aparţineau deja trecutului. Şi fiindcă îşi expuse ideea în aceşti termeni exacţi, dar ungând înlănţuirea argumentelor cu câteva înjurături plasate cu măiestrie, ea li se păru tuturor convingătoare, în amestecul ei de raţionalitate fără cusur şi real instinct. Am hotărat să aşteptăm doar cat Mireasa tanără să devină mai puţin tanără; trebuiau evitate posibile comparaţii intre o căsătorie atat de bine chibzuită şi anumite uniuni ţărăneşti, grăbite şi vag animalice. Aşteptarea, în afara faptului că era de o neîndoielnică comoditate, ni se păru confirmarea unei superioare atitudini morale. Clerul local nu întârzie să aprobe, uitând de înjurături.

Deci urmau să se căsătorească." (Copyright editura Humanitas Fiction)

Alessandro Baricco s-a născut în 1958 la Torino. Şi-a luat licenţa în filozofie cu Gianni Vattimo şi a studiat pianul la conservator. A publicat cronici muzicale şi două eseuri despre muzică. A debutat în literatură în 1991 cu romanul Castele de furie (Castelli di rabbia; Humanitas Fiction, 2007) şi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai citiţi şi iubiţi scriitori din Italia. Au urmat Oceano mare (1993), Mătase (Seta, 1996; Humanitas Fiction, 2015), City (1999), Senza sangue (2002), Questa storia (2005), Emaus (Emmaus, 2009; Humanitas Fiction, 2012), Mr Gwyn (2011; Humanitas Fiction, 2014), De trei ori în zori (Tre volte all’alba, 2012; Humanitas Fiction, 2015) şi Mireasa tânără (La Sposa giovane, 2015). A publicat cronici în mari ziare peninsulare (La Stampa, La Repubblica), adunate în volumele Barnum 1 (1995), Barnum 2 (1998), Next (2002) şi Barbarii. Eseu despre mutaţii (I Barbari. Saggio sulla mutazione, 2006; Humanitas, 2009). De asemenea, a repovestit Iliada lui Homer şi Moby Dick al lui Herman Melville.

A scris două texte pentru teatru: Novecento (Novecento. Un monologo, 1994; Humanitas, 2002; Humanitas Fiction, 2013), după care Giuseppe Tornatore a realizat filmul Legenda pianistului numit 1900, şi Davila Roa (1996). În 1993 a iniţiat o serie de emisiuni TV dedicate liricii, cu titlul „Dragostea e un pumnal“, prin care încerca să arunce o punte între lumea poeziei şi publicul larg. După experienţa din radio şi televiziune, a înfiinţat la Torino o şcoală dedicată tehnicilor narative, purtând numele „Pickwick“, în care abordează, împreună cu grupuri de tineri scriitori, problemele prozei în era computerului.