Regizorul David Lynch îşi va scrie memoriile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cineastul american David Lynch doreşte să pună capăt zvonurilor nefondate despre viaţa şi cariera lui şi a decis să îşi scrie memoriile, pe care le va publica într-un volum ce va apărea în librării în 2017.

Celebrul regizor al serialului "Twin Peaks" s-a asociat cu scenarista Kristine Mckenna, care i-a luat un interviu în anii '70, pentru a scrie acest volum de memorii, intitulat "Life & Work".

"Există multe minciuni publicate despre mine, în cărţi şi peste tot pe internet. Vreau să adun toate informaţiile corecte într-un singur loc, pentru că, dacă o persoană doreşte să afle ceva despe mine, poate să găsească acel lucru aici, în această carte. Şi nu aş face acest proiect cu nimeni altcineva în afară de Kristine. Ne cunoaştem de foarte multă vreme, iar ea mă înţelege foarte bine", a declarat cineastul american.

Cartea va avea la bază 90 de interviuri realizate de Kristine McKenna cu familia lui David Lynch, prieteni şi colegi ai acestuia. Cineastul american, în vârstă de 69 de ani, va completa acele interviuri cu propriile sale editoriale.

Volumul "Life & Work" va fi publicat de editura Grand Central Publishing.

David Lynch, născut în 1946, în statul american Montana, a cunoscut succesul odată cu lansarea filmelor sale "Eraserhead" (1974) şi "Omul elefant" (1980). A câştigat trofeul Palme d'Or la Cannes, în 1990, pentru filmul "Sailor et Lula", şi a cunoscut succesul cu pelicule precum "Dune" (1984), "Catifeaua albastră/ Blue Velvet" (1986), "Twin Peaks" (1990), "Metamorfoze" (1997) şi "Mulholland Drive - Calea misterelor" (2001). În noiembrie 2011, David Lynch a lansat primul său album muzical, intitulat "Crazy Clown Town", în care artistul american apare atât în calitate de solist, cât şi de chitarist. A repetat această experienţă cu un nou album de studio, "The Big Dream", apărut în iulie 2013.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite