Reduceri mari la târgul de carte Kilipirim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afişul târgului de carte Kilipirim
Afişul târgului de carte Kilipirim

Astăzi, debutează ediţia din această toamnă a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount din România. De miercuri, 26 octombrie, până duminică, 30 octombrie, cele mai însemnate edituri autohtone îşi aşteaptă vizitatorii, în intervalul orar 10.00-21.30, la etajul al doilea al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi.

Timp de 5 zile, pe iubitorii de lectură din Capitală îi aşteaptă la Kilipirim o ofertă impresionantă de carte, mii de volume, pentru care editorii autohtoni au gândit cele mai avantajoase reduceri: de la titluri la preţuri de neratat (cărţi ale autorilor laureaţi cu Nobelul literar la preţul de 5 lei) până la pachete speciale, tombole şi discounturi generale care încep de la 30% şi ajung până la 90%.

Ceaiurile sau specialităţile de cafea, o ofertă interesantă de auxiliare şi jucării, precum şi antichităţi şi o serie de produse potrivite drept cadouri pentru sărbători – şi ele la preţuri preferenţiale – completează oferta ediţiei de toamnă a târgului de carte Kilipirim.

Materialele ezoterice şi conferinţele pe teme de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătăţire a calităţii vieţii din cadrul Festivalului de Spiritualitate şi Terapii Complementare „A Noua Dimensiune” reprezintă un un motiv în plus pentru a trece pragul acestui eveniment.

De mai bine de 20 de ani, Kilipirim rămâne unul dintre cele mai populare proiecte dedicate cărţii din Capitală, fiind nelipsit din agenda culturală a tuturor iubitorilor de carte.

„Într-o perioadă în care tonalitatea discursurilor legate de numărul cititorilor autohtoni e din ce în ce mai sumbră, noi, organizatorii celui mai important târg de carte cu discount, ne bucurăm că le putem oferi iubitorilor de carte din Capitală o nouă ocazie de a cumpăra cărţi importante la preţuri de nerefuzat. Există, desigur, şi magazine viruale din care cititorii din România pot cumpăra cărţi la preţ redus, însă Kilipirimul le oferă iubitorilor de lectură şansa de a alege în «cunoştinţă de cauză», acea bucurie care ne-a însoţit dintotdeauna în întâlnirea cu poveştile: plăcerea de a răsfoi volumul înainte de a-l achiziţiona“, a declarat Louisa Udrescu, organizatorul evenimentului.

Accesul la târg este liber, iar oferta cuprinde mii de volume, între acestea aflându-se cărţi ale mai multor autori laureaţi cu premiul Nobel, ale căror preţuri pornesc de la 5 lei, dar şi pachete speciale, tombole şi reduceri generale care încep de la 30% şi ajung până la 90%.

Editura Curtea Veche prezintă în cadrul târgului titlurile din colecţia "Să fii sănătos", cu preţuri reduse între 15% şi 75%. Fanii lui Jamie Oliver pot cumpăra patru dintre cele mai cunoscute titluri ale sale la preţul de 70 de lei pentru un volumul. Editura propune, de asemenea, cărţi la preţul de 10 lei.

Editura Nemira oferă volume la preţuri de 7,99 lei şi 9,99 lei, la titlurile din Kiosk Nemira, dar şi cărţi la preţuri de 5, 10 şi 15 lei. Restul ofertei de carte presupune o reducere de 30%, inclusiv la noutăţile toamnei. Printre titlurile Kiosk se numără bestseller-uri semnate de Stephen King, Rodica Ojog Braşoveanu şi Raymond Chandler. Cărţile la preţ fix sunt dintre cele mai variate, precum romane de dragoste, SF sau non fiction - “Ţigara, povestea unei seducătoare”, “Istoria snobismului” şi “Ghidul fetelor obraznice”.

La standul Humanitas şi Humanitas Fiction se pot găsi pachete promoţionale la preţuri de 5, 10 şi 15 lei. Editura a pregătit pentru stand şi ediţiile în limba română ale cărţilor lui Bob Dylan, premiat cu Nobelul pentru Literatură în acest an.

Editura Polirom propune cititorilor cărţi al căror preţ a fost redus între 30% şi 50%, plus o ofertă bogată de volume la 10 lei.

Grupul Editorial Corint va participa la Kilipirim cu volume cu subiecte istorice, Young Adult, dar şi pentru copii. În ceea ce priveşte reducerile, pe toată durata târgului, preţurile pentru toate titlurile Corint vor fi reduse cu 35%, au declarat reprezentanţii Corint.

Standul Corint cuprinde “Noul Ţar”, biografia lui Vladimir Putin, semnată de Steven Lee Myers, ”ISIS - Jocul morţii. Martiri, asasinate şi fascinaţie“, de Mark Bourrie, ”La şcoală cu Regele Mihai. Clasa Palatină”, de Tudor Vişan-Miu, şi “Blestemul câştigătorului”, de Marie Rutkoski.

Editura Herald prezintă o ofertă de peste 250 titluri care acoperă o gamă variată de domenii, precum ştiinţă, filosofie, psihologie şi texte fundamentale. Printre noutăţile editoriale disponibile la stand se numără ”Mindfulness şi neurobiologie”, de Daniel J. Siegel, ”Arta alchimiei”, de Albert cel mare şi Toma D`Aquino, ”Destrămarea curcubelului”, de Richard Dawkins, ”Străpungerea spre fiinţă”, de K.G. Durckheim, şi ”Tractatus Aureus”, de Hermes Trismegistos. Reducerile practicate de Editura Herald sunt cuprinse între 20 şi 70%.

Editura Niculescu a pregătit un stand cu aproximativ 500 de titluri cu preţuri reduse de la 10% si până la 80%, cu tematici dedicate familiei, carierei şi ”self-managementului”. Editura organizează şi o tombolă, la care câştigătorul va fi desemnat în ultima zi a târgului.

Editura Teora aduce la Kilipirim cărţi pentru copii, titluri utile pentru clasa pregătitoare, precum şi dicţionare şi manuale de limbi străine. Editura propune şi zona IT şi o gamă diversă de cărţi de specialitate. Toate cărţile puse la vânzare de Teora au reducere de 20%. La o comandă de cel puţin10 cărţi şi o valoare de 48 lei net, reducerea este de 50%.

Editura Diana a pregătit caiete cu activităţi practice pentru copii, cărţi de colorat, puzzle-uri şi chiar poveşti terapeutice, la jumătate de preţ sau cu reduceri cuprinse între 30% şi 80%, iar Editura Integral a pregătit reduceri la toate titlurile, de la 25% până la 76%. Cărţile din seria Biblioteca Grădiniţei se vând începând de la 2 lei volumul. Editura propune şi pachetul Biblioteca Grădiniţei care constă într-un set de 7 titluri, la preţul de 10 lei, şi pachetul Nota 10, care conţine 8 titluri, la preţul de 20 de lei.

Oferta ediţiei de toamnă a târgului de carte Kilipirim este completată de ceaiuri şi specialităţi de cafea, auxiliare şi jucării, precum şi antichităţi şi o serie de produse potrivite drept cadouri pentru sărbători.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite