Recomandare de carte: „Adulter cu smochine şi pescăruşi”

Pentru mulţi, poate chiar pentru nepermis de mulţi români, Adrian Cioroianu este doar o vedetă mediatică. A contribuit la conturarea acestei false şi nedrepte impresii disponibilitatea, poate uşor supradimensionată, a domniei-sale de a răspunde invitaţiei la colaborare venită dinspre felurite posturi de televiziune.

E adevărat, a fost o vreme când Adrian Cioroianu a însemnat o prezenţă aproape cotidiană pe micile ecrane, dar nimeni nu poate spune, decât dacă face uz de mauvaise conscience, că istoricul ar fi luat parte la emisiuni pentru care nu ar fi dispus de expertiza necesară ori care nu şi-au datorat reuşita sau partea de reuşită şi expertizei domniei-sale.

Pentru alţii, Adrian Cioroianu reprezintă doar un fost şi controversat ministru de Externe. Deloc agreat de preşedintele Traian Băsescu, drept pentru care acesta i-a tărăgănat numirea şi s-a folosit de mediile de presă pe care le controla spre a pune în circulaţie tot felul de istorioare care mai de care mai cusute cu aţă albă. Numai că, dornică de senzaţional, doritoare de sânge de persoane publice şi mai ales de sânge de politician, opinia publică a acceptat cam pe nemestecate invenţiile în cauză. Adrian Cioroianu a demisionat după numai un an în fruntea diplomaţiei româneşti. Puţini au fost cei ce s-au ostenit să observe că (încă) tânărul ministru făcea un gest cam neconform cu statutul de oameni cu stomac gros al politicienilor dâmboviţeni şi obişnuinţele acestora. Unicitatea aceasta a cam fost trecută sub tăcere. Eleganţa nu aduce rating şi nici creşteri de tiraj.

Experienţa câştigată în acel an, orele îndelungi de studiu, timpul dedicat familiarizării cu o realitate de o fluiditate ieşită din comun, cu chestiunile de geopolitică au fost fructificate în două cărţi pe care le socotesc importante şi a căror lectură o recomand fără ezitare. E vorba despre Geopolitica Matrioşkăi din 2009 şi despre Epoca de aur a incertitudinii. America şi China, ideile şi primăvara arabă. Clio, Clausewitz şi Lady Gaga la începutul secolului XXI.

Pentru cititorii Dilemei ori ai Dilemei vechi, Adrian Cioroianu se confundă cu un remarcabil autor de poveşti suprapuse. Avem de-a face cu un  foarte abil şi inventiv expert al secvenţei, căreia cu un talent narativ remarcabil, cu inteligenţă, cu umor, cu ironie şi cu autoironie, autorul îi dezvăluie tâlcuri nu întotdeauna lesne de dibuit. Unele dintre aceste povestiri au fost reunite între coperte de carte. Mă gândesc la Scrum de secol. O sută una de poveşti suprapuse (2001) şi la Visul lui Machiavelli. 150 de poveşti despre lucruri pentru care aţi putea renunţa la Paradis. (2010). Una dintre poveştile incluse în al doilea volum menţionat îmi este dedicată şi sunt mândru de asta.

Îmi scapă dacă se mai îndeletinceşte şi azi cu asta, dar ştiu că a fost o vreme când Adrian Cioroianu era şi un foarte bun comentator sportiv. A scris la Pro Sport şi la Gazeta sporturilor.

Adrian Cioroianu, istoric fiind, profesor universitar fiind, ba mai nou, adică de aproape un an, ocupând chiar funcţia de decan al Facultăţii de Istorie din Universitatea Bucureşti, este, aşa cum era firesc, un bun, un excelent autor de cărţi de istorie. Domeniul său de competenţă e reprezentat de istoria contemporană a României, un teritoriu nu din cale afară de comod, poate chiar alunecos, în explorarea căruia istoricul mai are nevoie şi de multe alte competenţe, cum ar fi cele ale politologului. Trebuind să aibă grijă să nu le amestece. Focul ascuns din piatră. Despre istorie, memorie şi alte vanităţi contemporane din 2002 a fost o carte de antrenament. Ce Ceuaşescu qui hante les Roumains din 2004 (ediţia a II a a apărut în 2005) şi Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc din 2005 (ediţia a doua din 2007) sunt sinteze remarcabile, lecturi de neocolit, lecturi obligatorii pentru orice specialist, pentru orice student la Istorie, pentru orice cititor care vrea să ştie adevărul despre Ceauşescu dar şi despre Gheorghiu-Dej. Care vrea să afle dacă cei doi dictatori au avut ori nu vreo legătură cu Marx pe care îl invocau cu religiozitate...creatoare. Creatoare, infidelă sau pur şi simplu analfabetă? Răspunsul se găseşte în aceste două cărţi.

În urmă cu vreo doi-trei ani, într-o micuţă ceainărie din spatele Universităţii din Bucureşti, Adrian Cioroianu mi-a mărturisit că lucrează la un roman. De fapt, dacă îmi amintesc bine, cu ceva timp înainte, mi-a mai spus că e îndemnat să scrie ficţiune de către editorul său, Grigore Arsene. Nu ştiu de ce am ascultat respectiva mărturisire cam neatent şi, poate, chiar niţel amuzat. M-am gândit că asemenea oricărui oltean care se respectă, Adrian Cioroianu glumeşte un pic. Jur. Chiar beam ceai, nu băuturi beţive.

Nu a glumit deloc. Romanul a apărut în toamna lui 2012. Se cheamă "Adulter cu smochine şi pescăruşi". Proaspătul romancier îşi reconfirmă la scara unei construcţii epice mult mai ample decât cea a poveştilor suprapuse vocaţia de povestitor. Ţine în mână, ferm, viguros şi riguros o intrigă abil organizată pe două planuri. Primul e consacrat istoriei iubirii dintre Povestitorul ce se cheamă Paul Bland şi Alicia Leal, femeie frumoasă şi regizoare pe deasupra. O iubire fierbinte, poate încă mai fierbinte decât nisipul de pe ţărmul Mediteranei unde se întâmplă totul. "Adulter cu smochine şi pescăruşi" e un roman al simţurilor exaltate, supradilatate. E dedicat femeilor “care iubesc bărbaţii care iubesc femeile. Şi marea.” Iar marea chiar miroase în paginile ivite din tastatura computerului lui Adrian Cioroianu. Are “un miros mineral şi vegetal, a fiinţe vii şi a fiinţe moarte”. Nu lipsesc, desigur, nici pescăruşii. Paul Bland e îndrăgostit de mare, soare, nisip, pescăruşi şi feme,i precum eroii lui Camus nu doar din Străinul ci mai ales din Les Noces.

Mai există în "Adulter cu smochine şi pescăruşi" un al doilea plan. Cel rezervat intrigii poliţiste. Avem în carte o tânără dispărută fără urmă, avem şi un poliţist. Şi avem şi un final neaşteptat. Aşa, ca în filme.

Romanul nu are referiri directe la politică. Dar există în el scurte pasaje, mici inserturi în care se dezvăluieeul auctorial. El celui preocupat de politică, trecut prin lumea diplomaţiei, familiarizat cu înalta societate. Un eu ce se dezvăluie discret dar cu autoironia despre care vorbeam mai sus.

Adulter cu smochine şi pescăruşi e ceea ce se cheamă un roman cinematografic. Sau de factură cinematografică. E nu doar foarte senzual, ci şi extrem de vizual, ceea ce înseamnă că poate fi lesne transformat în scenariu de film. Numai peliculă Eastman color să fie. Şi bani de la CNC.

Cartea oferă şansa unei lecturi relaxante. Iar cum Guvernul, în marea lui mărinimie, ne-a făcut cadou pentru zilele viitoare o minivacanţă, cum ministrul Relu Fenechiu le promite bucureştenilor (e drept, numai lor) o rapidă ajungere la mare (nu, nu la Mediterană, ci la Marea Neagră) şi asta doar la preţul de 10 lei, "Adulter cu smochine şi pescăruşi" mi se pare însoţitorul ideal.   

"Adulter cu smochine şi pescăruşi" de Adrian Cioroianu, Editura Curtea veche, Bucureşti, 2012