Apăruse o ediţie, după mulţi ani, a Istoriei Literaturii Române de George Călinescu, în formatul acela mare, uriaş, care, cred, nu ştiu sigur, nu sunt istoric sau critic literar, respecta ediţia originală. Era un eveniment, era un „must“ să ai această ediţie, nici nu era uşor de obţinut şi nu era nici ieftină, cred ca în jur de 230 – 250 de lei. Pentru mine era spre o zecime din salariu.

Cartea a fost cumpărată, fiecare a scris câte ceva în interiorul ei, era ceva sortit să rămână pe termen lung în casa mea, în orice casă, căci, oricât ar părea de paradoxal, bibliotecile erau o mobilă obligatorie în sufrageriile acelor vremuri.

Şi cartea a rămas în bibliotecă ani buni până când am ajuns să plec în diferite misiuni, iar apartamentul a fost fie lăsat în grija unor prieteni, fie închiriat. Şi a dispărut. La un moment dat, după ce m-am mutat, îmi făceam gânduri unde să plasez acest volum supracalibrat, dacă nu cumva trebuie să fac un corp de mobilă special. Nu a mai fost cazul. Nu am mai găsit-o.

Pentru că mă obişnuisem cu ideea de a o avea, chiar şi fără acele mesaje colegiale, am bătut câteva anticariate, în speranţa, credeam, greu de împlinit de a achiziţiona un exemplar. Am găsit-o însă uşor, în vreo două locuri, la prima ieşire în centrul Bucureştiului, chiar şi la un anticariat improvizat dintr-un gang de lângă Piaţa Romană.

„Cât costă?“ am întrebat, crezând că oricum nu aveam la acel moment bani la mine să o cumpăr. „70 de lei. E printre cele mai scumpe. Dacă vreţi Omagiul, nu mai am. Pot face rost, cu 200.“ Aveam şi banii, aveam şi dorinţa să o cumpăr şi, totuşi, nu am luat-o. Parcă am vrut să o protejez de un astfel de preţ şi de comparaţia ad-hoc făcută de vânzător. Peste un timp, am mai trecut pe acolo. Cărţile erau, preţurile se dublaseră, de, inflaţia.

Am revenit la această relaţie cu preţul cărţilor, zilele trecute. Într-o discuţie cu un nepot, adică de la nepot la unchi, că altceva, deocamdată... am ajuns şi la întrebările cu care o generaţie interoghează alta, ca să se răzbune pentru propriile răspunsuri albe pe care le-a dat cu câteva decenii înainte: ”Ei, şi ce învăţaţi voi astăzi? Ce carte se mai face la liceu?”

„Păi, Sadoveanu. Am şi făcut o prezentare power point despre viaţa lui”. Mi-o arată, e OK. Şapte slide-uri. „Şi cărţile lui, le-ai citit? Una, două?” ”Nu, nu a fost tema mea.” „Dar vreo carte de un scriitor român ai citit?” „Da, am început Mara.” „De...”, insist eu. După un timp vine şi răspunsul, ”Slavici”. ”Care s-a născut în...”, insist eu, enervant. ”Nu ştiu, încă nu ne-a fost predată lecţia despre viaţa lui.”

A urmat o discuţie despre cărţile care trebuie citite în adolescenţă, pentru că nu va mai exista o altă perioadă la fel de potrivită, nu va mai exista o vârstă a curiozităţii fără un obiectiv imediat, nu va mai fi o secundă de reverie, nu va mai fi un moment în care să te poţi identifica, regăsi în eroii care se luptă, iubesc, se sacrifică şi mor în paginile romanelor, poate, dacă îndrăznim să visăm un pic, chiar şi în poeziile unor autori precum...

Am avut senzaţia că nu am risipit cuvinte în vânt, chiar era un interes acolo, în viitorul informatician, cum îşi dorea să devină acel tânăr nepot al meu, în acord cu doar alţi vreo 80% din adolescenţii ţării.

Şi m-am gândit să-i ofer, la viitoarea întâlnire, una din colecţiile gen ”20 de capodopere ale literaturii române / universale”, sau să adun un număr similar de cărţi pe care le consider eu din acest club. Aşa că, din nou, la librării, sau la anticariatele de gang.

„Război şi pace”, ediţiile de după marea încrâncenare din  decembrie 1989, se poate achiziţiona cu 25 – 55 lei.

„Marile speranţe”, la 20 lei este deja scump.

„Mizerabilii”, 5 volume, roman apărut la Biblioteca pentru toţi, colecţie despre care se spune că e opera unui cunoscut filosof, veşnic tânăr şi deloc neliniştit, 29 lei.

Dar asta e fără să cobori pe trotuar. Acolo, la tarabele din faţa Muzeului de Istorie a Municipiului Bucureşti, sau din faţa Univerisităţii, e un alt univers al relaţiei carte – preţ. Acolo cărţile au dintr-o dată alte valori circumstanţiale. Parcă apropierea de asfalt le face şi mai fragile, mai lipsite de apărare.

Iar eu, ce pot să fac? E imoral să profit? Cei 200 de lei ai mei nu sunt deajuns, nu sunt buni, pentru vreo 20 de capodopere ale literaturii universale?