Am crescut într-o casă plina de cărţi. Imaginaţi-vă un apartament în care sunt cărţi în birou, în debara, pe jos de-a lungul holurilor, pe toate mesele de cafea şi pe rafturile din dormitoare. Patul din dormitorul meu este gândit special încât să aibă raft de cărţi încorporat de jur-împrejur, pentru ca atunci când vreau să citesc doar să întind mâna. 

Tatăl meu citeşte mai mult decât mănâncă, vorbeşte sau scrie. Pentru el cărţile sunt un mod de evoluare personală continuă. Mama mea citeşte pentru relaxare, kilograme de cărţi pe an. Acum citeşte de pe e-reader, pentru că acolo unde locuieşte ea, în Senegal, se găsesc cam greu cărţi. 

Eu locuiesc singură de 7 ani jumatate, de când am plecat de la Chişinău la Bucureşti pentru facultate. Binenţeles, am visat întotdeauna să am o bibliotecă a mea, cel puţin cât o zecime din cărţile de acasa de la Chişinău- care ajung să fie deja în jur de 2000. Astăzi le-am numărat pe cele adunate de mine, sunt cam 150 cărţi iubite. 

Astăzi vă voi dezvălui un singur raft, şi cel mai intim: raftul cu iubiţii mei.

Chuck Palahniuk. Cine are mai multe cărţi ale acestui autor decât mine? M-am îndrăgostit de el vreo 3 ani în urmă, când am citit Monştri invizibili. Este un bărbat pervers, cu multe obsesii, care m-a adus de câteva ori în culmea disperării,a ororii, şi care de fiecare dată după ultima pagină ma lasă un pic ciufulită şi pierdută în spaţiu, întrebându-mă: Ce s-a întamplat cu mine? Chiar şi dupa ultima pagină cu reacţii adverse şi întrebări fără rărspuns, relaţia mea cu Palahniuk continuă, ca un soi de dependenţă literară.

Pascal Bruckner. Un iubit matur, detaşat, cu o pasiune pentru filosofie şi psihologie. S-a jucat frumos cu sanatatea mea mentală în “Hoţii de frumuseţe”, m-a dus de nas în “Copilul divin”, m-a lăsat dezgustată şi intrigată în “Iubirea faţă de aproapele” şi “Luni de fiere”. 

Jose Saramago este iubitul meu preferat. “Eseu despre orbire”, “Eseu despre Luciditate” şi “Intermitenţele morţii” au fost scrisorile lui de dragoste trimise omenirii. M-am simţit iubită şi eu, odata cu umanitatea, adusă de acest bărbat fatal până în pragul apocalipsei şi apoi salvată printr-o metaforă de geniu.

Mario Vargas Llosa a apărut în viaţa mea încă de când eram adolescentă, cucerindu-mă prin lecturi complexe, “Conversaţie la catedrală” şi “Războiul sfârşitului lumii”. Acest bărbat copt, cu multă experienţă de viaţă şi litere, este o constantă în viaţa mea, dar mai ales un guru: de la el mi-ar plăcea să învăţ arta scrisului.

Cu Anthony Burgess şi Portocala lui Mecanică recunosc- a fost o relaţie de un week-end. Dar lectura acesteia m-a ţinut în priză până în ultima secundă.

Pe John Steinbeck l-am admirat întotdeauna de la distanţă. Mi-a atras atenţia cu “Oameni şi şoareci” şi apoi m-a ademenit şi cu “Păşunile raiului”. Încă nu ma pot pronunţa asupra relaţiei noastre, dar am început cu dreptul, în mod sigur.

Şi ultimul, dar nu cel din urma- Curzio Malaparte- acest italian sangvinic, pasional, care se aruncă dintr-un colţ al lumii într-altul, urmărind obsesiv războiul şi durerea oamenilor, care atunci când povesteşte îmi proiectează în faţă imagini ce mă marchează pe viaţă. Dupa “Pielea”, am decis să citesc “Kaputt”, şi pot spune că relaţia mea tumultoasă cu acest iubit abia începe şi are mult potenţial de viitor.

Fiecare din aceşti iubiţi mi-a arătat o latură a vieţii. Sunt oameni care vor rămâne pentru totdeauna în sufletul meu bookaholic. 

Sunt curioasă. Cum arată raftul tău cu iubiţi? Cum arată raftul tău cu iubite? Este cineva care te-a cucerit pentru totdeauna? Sau îţi place să sari din floare literară în floare literară?

Articolul în original pe blogul personal.