Rafinament şi consistenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Al doilea volum al colecţiei „Delicii în bucătărie“ este dedicat pastelor şi va fi distribuit, vineri, 20 mai, împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 14,99 lei. Într-o prezentare grafică de excepţie, volumul „Paste“ oferă reţete culese încă din antichitate până în prezent. Toate cele 70 de reţete sunt „asezonate“ cu imagini şi sfaturi utile.

Din primele pagini ale volumului, cititorii vor afla că „plăcerea de a mânca în tihna căminului o porţie de paste, împreună cu cele mai diverse ingrediente, îşi are originea în vremea romanilor, obicei consemnat atât de Horaţiu, cât şi de Apicio", primele documente care „atestă" reţetele cu macaroane în Europa datând din 1279. Astăzi, în Italia, ţara considerată „patrie a pastelor", se consumă peste 300 de feluri de paste.

Din grâu dur, cu ou sau fără, din mai multe feluri de făină, lungi, scurte şi în zeci de forme, acestea sunt combinate cu sosuri culese din toată lumea. Astfel, în volumul tipărit de Editura Adevărul, cititorii vor găsi nu numai sfaturi despre cum să aleagă cele mai bune paste, ci şi cum să le prepare singuri acasă, după reţete testate de profesionişti în ale bucătăriei. O atenţie deosebită este acordată sosurilor cu care se asezonează fiecare fel de paste.

Paste de toate felurile

În funcţie de preferinţe, iubitorii de paste pot alege preparate cu carne, cu fructe de mare, peşte, legume sau brânzeturi. Toate acestea sunt grupate în trei mari capitole: „Paste proaspete", „Paste umplute" şi „Paste uscate". Astfel, la sfârşitul celor 154 de pagini care cuprind 70 de reţete, orice începător în ale bucătăriei se va putea lua la întrecere cu maeştrii bucătari.

Calendarul apariţiilor

- 13 mai - Aperitive
- 20 mai - Paste
- 27 mai - Preparate la grătar
- 3 iunie - Dulciuri
- 10 iunie - Antreuri şi gustări
- 17 iunie - Pizza şi focaccia
- 24 iunie - Reţete uşoare şi rapide
- 1 iulie - Preparate din peşte
- 8 iulie - Preparate din carne
- 15 iulie - Preparate la microunde
- 22 iulie - Preparate din legume
- 29 iulie - Deserturi cu ciocolată
- 5 august - Reţete tradiţionale româneşti

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite