Radu Paraschivescu: „La ora actuală trăiesc mai mult din vorbit decât din scris“

Radu Paraschivescu: „La ora actuală trăiesc mai 
mult din vorbit decât din scris“

Cel mai recent titlu al lui Radu Paraschivescu este „Maimuţa carpatină“, volum lansat în toamna trecută la Târgul de Carte Gaudeamus

Scriitorul Radu Paraschivescu spune, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, că nu ar vrea să acrediteze ideea că scriitorul trebuie să fie, prin forţa împrejurărilor, „un asistat“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Celebru pentru volumele „Ghidul nesimţitului“, „Fie-ne tranziţia uşoară – perle româneşti“, „Mi-e rău la cap, mă doare mintea – noi perle de tranziţie“, în care a parodiat folosirea greşită a cuvintelor din limba română, sau pentru „Dintre sute de clişee“, scriitorul Radu Paraschivescu (54 de ani) ar fi câştigat până în 2012, conform clasamentului „Forbes“, 80.000 de dolari din cărţile sale.

Cel mai căutat titlu al său rămâne „Ghidul nesimţitului“, cu 54.500 de exemplare vândute. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Radu Paraschivescu spune că scriitorul nu trebuie să fie "un asistat".
 

„Weekend Adevărul“: După cât timp ai ajuns să trăieşti din scris?

Radu Paraschivescu: Să definim totuşi trăitul din scris. Dacă vorbim de cărţi, încă n-am ajuns să trăiesc (doar) din ele, nici măcar dintr-un bestseller de tip „Ghidul nesimţitului“. În cazul în care scrisul se referă şi la presă, atunci răspunsul este: din 2003. La început mai slab, din 2005 încoace, mai bine. Interesant e că la ora actuală trăiesc mai degrabă din vorbit decât din scris. Mai scriu într-o singură revistă, şi aceea trimestrială. Am un contract de colaborare cu un post TV, sunt invitat la conferinţe şi îmi asum diverse alte angajamente. Dacă până nu demult mă rugam să am inspiraţie, acum mă rog să nu am laringită.

Poate un scriitor român, totuşi, să supravieţuiască din scris în 2014? Cât plăteşte o editură pentru un roman? Cât de bine sunt plătite reeditările?

Depinde ce mecanisme de supravieţuire are cel în cauză şi până la ce nivel al existenţei modeste e dispus să coboare. Oricum, faptul că ne calculăm paşii în orizontul supravieţuirii e trist. Scriitorul trebuie să fie un fachir al cuvintelor şi al frazelor, nu al ascezei. Iar dacă ne uităm în jur, scriitorii români care trăiesc doar din cărţile scrise şi vândute sunt rarisimi – unu sau doi (în mod ciudat, nu sunt, din câte ştiu, cei mai vânduţi autori ai editurii unde îşi scot romanele).

De regulă, editorul trăieşte mai bine decât scriitorul pe care-l publică. Cât despre drepturile de autor pentru un roman, ele reprezintă de obicei un procent (să zicem, 7 %) din tirajul vândut. În cazul în care tirajul vândut creşte, cresc şi încasările autorului. Să dau un exemplu strict ilustrativ: vinzi între 1 şi 5.000 de exemplare, primeşti 7% din numărul de exemplare înmulţit cu preţul per exemplar. Pentru vânzări între 5.000 şi 10.000 de exemplare, procentul creşte la 8%. Pentru ce depăşeşte 10.000 de exemplare, să spunem că avem un procent de 10%. Repet şi insist, e doar o ilustrare cifrică, nimic mai mult. Şi ştiu precis că lucrurile nu se petrec aşa la toate editurile. Unele nu plătesc un sfanţ.

Cât de bine câştigi din traducerile şi proiectele literare internaţionale?

Din traduceri am câştigat o singură dată bani frumoşi – am făcut prin 1999 o retroversiune din domeniul istoriei şi culturii bizantine. În rest, am fost plătit în general prost, iar uneori nedemn, jignitor. E-adevărat, nu m-am lipit de subvenţii niciodată. N-am completat în viaţa mea un formular de înscriere pentru aşa ceva. Valabil şi pentru bursele de creaţie.

Am şaptezeci şi cinci de cărţi traduse, la care am avut un tarif cuprins, de la caz la caz şi de la editură la editură, între 1 euro şi 3,5 euro net pe pagină. Asta în aproape douăzeci şi cinci de ani de carieră în domeniu. Ca scriitor, n-am fost tradus nicăieri, aşa că problema încasărilor nu se pune.

La cine te gândeşti când spui „scriitor bogat, scriitor sărac“?

 Mi-e imposibil să spun care sunt autorii cel mai bine plătiţi la alte edituri decât la cea unde lucrez. La Humanitas am avantajul cifrelor de vânzări şi, în logica lor, cred că pot să-i numesc, în ordine alfabetică, pe Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu şi Andrei Pleşu. Evident, vorbesc doar de autorii români. În ce-i
priveşte pe nevoiaşi, cunosc câţiva, dar aş fi extrem de neelegant dacă i-aş numi. Aş face-o doar dacă aş şti că prin asta aş atrage atenţia unor mărinimoşi asupra lor, numai că şansele unor asemenea gesturi sunt infime. Unii dintre aceşti scriitori se află într-o situaţie foarte delicată, ca să nu spun dramatică. Şi nu sunt nişte mediocri, dimpotrivă.

Ce trebuie schimbat în sistemul editorial pentru a-i ajuta pe scriitorii săraci? 

Schimbările în sistemul editorial presupun ajungerea la un numitor comun în breaslă, ceea ce mi se pare utopic. Iar editurile au la rândul lor cheltuieli mari şi griji pe măsură. Bursele de ajutorare trebuie gândite
altfel, eventual de conducerea Uniunii Scriitorilor în colaborare cu unele organisme puternice financiar şi capabile de gesturi generoase. Dar n-aş vrea să acreditez ideea că scriitorul e, prin forţa împrejurărilor, un asistat. Nu, el trebuie să trăiască pe piaţă în funcţie de talentul şi de valoarea lui. Însă are nevoie de ghidaje care să-l ducă spre un editor competent şi onest, cu care să încheie un parteneriat veritabil, de pe urma căruia să aibă de câştigat ambele părţi.

Citiţi şi:

Cât câştigă un scriitor. Agonie şi extaz în buzunarele scriitorilor.

Nicolae Manolescu: Scriitor bogăt, scriitor sărac. Ce spune Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, despre cât câştigă un scriitor român.

România este o excepţie şi în această privinţă (ca şi în atâtea altele): cei care trăiesc din scris se pot număra pe degetele de la o mână. Problema nu e că editurile plătesc mai puţin decât în Occident, ci că plătesc neregulat sau deloc. Contractele, devenite obligatorii şi care sunt cât se poate de sofisticate, nu sunt aplicate decât în cazuri fericite.

Norman Manea: "Nu m-aş lăuda cu încasările din România"

Sunt de un sfert de veac deja în Statele Unite şi în această perioadă am publicat aici 10 volume şi în România mai mult de 20. N-aş putea, totuşi, să fac o analiză aprofundată a situaţiei editoriale, tarifelor şi a încasărilor băneşti ale scriitorilor, aici şi dincolo. Nu, eu nu sunt bogat; dacă aş fi, n-ar trebui să continui să am un post universitar cu mult peste vârsta de pensionare.

Alex Ştefănescu: "Cu banii din Istoria literaturii contemporane, am construit o casă la ţară"

Trebuie făcută întâi o distincţie între scriitori şi cei care cred sau pretind că sunt scriitori. În România activează, în momentul de faţă, aproximativ o sută de scriitori profesionişti şi aproape zece mii de autori care se consideră (sau sunt consideraţi de naivi) scriitori.

Dan Stanca: Mărturia unui scriitor disperat

Situaţia aceasta este dramatică. Niciodată nu am trăit din scris şi cât voi face umbră pământului sunt sigur că o asemenea minune nu va avea loc. Ideal ar fi ca scrisul să-ţi asigure mijloacele de subzistenţă, că doar de aia eşti scriitor şi nu contabil sau inginer, dar cum spuneam şi cu alt prilej profesia aceasta este atât de nobilă încât se bucură de cea mai adâncă... desconsiderare.

Cezar Paul-Bădescu: Raiul scriitorilor e în Germania

Germania e singura ţară în care scriitorii nu trebuie să aibă un alt job pentru a se întreţine. Indiferent dacă sunt scriitori celebri sau mai putin cunoscuţi. Asta, datorită sistemului de lecturi publice si al burselor.

Daniel Cristea-Enache: “Există o concurenţă dură în lumea editorială“

Cu câteva excepţii, scriitorii români nu pot trăi decent din vânzarea cărţilor lor. De obicei lumea este atentă la excepţii (Mircea Cărtărescu e una dintre ele), scăpând din vedere tocmai regula sistemică.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările