Acesta nu va fi un articol lung. Povestea evacuării lui Radu Aldulescu o găsiţi, sub forma unui reportaj, aici. Motivele pentru care Uniunea Scriitorilor din România a decis să elibereze clădirea care adăpostea sediul filialelor sale şi pe care o închiriase la un preţ foarte mic, pe 50 de ani, de la Primărie sînt explicate aici.

În rest, e foarte simplu. L-am întîlnit doar de cîteva ori pe Radu Aldulescu, la sediul de pe vremuri al Editurii Cartea Românească (unde i-au apărut toate romanele, sub oblăduirea redacţională a inepuizabilei Mădălina Ghiu), în Casa Monteoru. Pe atunci, Aldulescu locuia acolo. USR n-avea, cum nu are nici acum, obligaţia de a oferi cazare membrilor ei. Iar Radu Aldulescu e un personaj al lumii literare cu totul în contra timpurilor pe care le trăim. E un boem, un tolerat administrativ al Uniunii, un om despre care se poate spune că nu şi-a gestionat cum trebuie propria existenţă: trăieşte ca să scrie şi scrisul îl ţine în viaţă, n-are carte de muncă, n-o să aibă pensie, nu posedă obiecte, nici de valoare, nici fără, în afara celor strict personale şi a cărţilor, n-are familie, nu e interesat de confort şi de bunăstarea materială şi nici nu ştie cum să le producă.

Radu Aldulescu e ceva şi cineva care n-ar trebui să existe, în logica noastră terestră şi conform definiţiei noastre despre reuşita în viaţă. Degeaba ai publicat cărţi şi ai luat premii dacă nu ţi-ai făcut şi tu o casă, un rost, un credit de frigider. Iar Uniunea Scriitorilor şi-a ales acest început de toamnă-iarnă ca să-i transmită lui Radu Aldulescu exact acest mesaj despre propria lui non-existenţă.

La fel ca locuitorii de pe strada Vulturilor, Radu Aldulescu e acum un cetăţean socialmente precar, evacuat în stradă cu sacoşele şi cărţile lui. Inclusiv romanele pe care le-a scris şi care vorbesc, de cele mai multe ori, despre muncitori, despre înavuţiţi ai epocii postrevoluţionare, despre viaţa printre tranşeele nereuşitelor sociale. Printre oamenii României pierduţi în statisticile retrocedărilor şi ale eficientizărilor financiare (ale pragmaticei şi legalistei Uniuni a Scriitorilor, în cazul de faţă), şi Radu Aldulescu are nevoie de solidaritate. Nu fiindcă e o excepţie, nu fiindcă e un mare scriitor (deşi e), ci fiindcă precaritatea nu e un păcat pentru care să arunci acel om din mijlocul societăţii.

Colegii lui au deschis două conturi în care se pot dona bani, care să acopere o chirie pentru aceste luni de iarnă:

Aldulescu Radu, Banca Comercială Română:
CONT LEI       RO71 RNCB 0647 0977 9106 0001
CONT EURO  RO60 RNCB 0647 0977 9106 0005

UPDATE: Duminică, pe 18 octombrie, de la ora 17.00, la Clubul de lectură Open Art din Bucureşti (str. Pitar Moş 12, intrare dinspre str. Arthur Verona), Radu Aldulescu va citi din romanele sale, ca parte a campaniei de strîngere de fonduri care să-l ajute să aibă unde locui în lunile următoare.