„Quo Vadis“, o frescă istorică

Primul volum al faimosului roman semnat de Henryk Sienkiewicz, jurnalist şi scriitor polonez căruia i-a fost decernat Premiul Nobel în 1905, se distribuie mâine cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 12,99 lei. Al doilea volum al cunoscutului roman „Quo Vadis“, ecranizat în repetate rânduri, se distribuie joi cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 12,99 lei.

„Quo Vadis", editat în colecţia „101 cărţi de citit într‑o viaţă", povesteşte persecuţiile suferite de creştini în perioada lui Nero. Sienkiewicz a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1905. Romanul, devenit legendar, suprapune tumultului istoriei o tulburătoare poveste de dragoste. Având ca „decor" Cetatea Romei, „Quo Vadis" îmbină adevărul istoric cu ficţiunea, fiind inspirat de scrierea apocrifă „Faptele lui Petru".

Titlul dublează această perspectivă şi este o trimitere directă la întrebarea Sfântului Petru către Iisus Hristos, pe care-l întâlneşte când pleacă din Roma: „Quo vadis, Domine?" („Unde mergi, Doamne?"). Sienkiewicz alternează planurile narative, balansând imaginile de o cruzime tulburătoare care descriu persecuţiile suferite de creştini cu iubirea dintre ofiţerul Marcus Vinicius şi tânăra creştină Ligia. Relaţia celor doi nu este însă nici ea ferită în totalitate de primejdii: la sfatul apostolului Petru, Ligia îl va accepta pe Vinicius doar după ce acesta va deveni şi el creştin.

Nero, de o pătrunzătoare forţă malefică

Henryk Sienkiewicz foloseşte contrastele pentru a reliefa conflictele umane şi religioase dintr-o lume scindată de diferenţe. În plan central sunt cei doi îndrăgostiţi. Remarcabile sunt însă şi peronaje precum Nero, de o pătrunzătoare forţă malefică. Memorabile sunt scenele crude cu creştini ucişi în public, sfâşiaţi de lei în arenă, sub ochii încântaţi ai spectatorilor, dar şi cele cu Roma în flăcări, unde creştinii sunt prigoniţi. Cercul se închide cu o întâmplare emblematică: Ursus, apărătorul credincios al Ligiei, ucide cu mâinile goale, în arenă, un taur, iar mulţimea îi cere lui Nero să se îndure de creştini.

Unul dintre cei mai mari prozatori polonezi Sienkiewicz s-a născut la 5 mai 1846 şi a decedat la 15 noiembrie 1916.  A fost cunoscut şi ca nuvelist, fiind considerat unul dintre cei mai mari prozatori polonezi ai tuturor timpurilor. Destinul său a fost marcat de frământările istoriei - şi-a pierdut fratele, în 1871, în războiul franco-prusac. Fascinat de romanele istorice şi de portretele cavalerilor, Sienkiewicz nu este un elev-model. Ca student, schimbă Facultatea de Drept cu cea de Medicină, pentru ca, în cele din urmă, să-şi încheie studiile la Filologie.

Ca jurnalist, colaborează la „Gazeta Polska". În 1876, împreună cu câţiva prieteni, pleacă în California să înfiinţeze o fermă. Contactul cu „visul american" îl face să-şi nuanţeze opiniile despre „lumea nouă", civilizată. Sienkiewicz este revoltat de politica de exterminare a indienilor şi de dramele imigranţilor polonezi. Această revoltă îi devine, deopotrivă, sursă de inspiraţie, iar tragedia indienilor îi stârneşte trimiteri la situaţia în care se afla poporul său după dezmembrarea Poloniei.

Întorcându-se în ţară în 1878, începe să scrie trilogia „Prin foc şi sabie". Debutul său literar este un succes fulminant, dar, în acelaşi timp, este criticat pentru romanţarea istoriei. În timpul Primului Război Mondial, Sienkiewicz organizează în Elveţia, împreună cu Ignacy Paderewski, Comitetul de ajutorare a victimelor războiului din Polonia. Moare în Elveţia, iar rămăşiţele îi sunt aduse în ţară în 1924. În 1905 i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură, motivaţia juriului incluzând sintagma „meritele excepţionale ca prozator".