Pe profesorul Radu Bătăturescu l-am cunoscut virtual – apoi am vorbit şi la telefon – cu un prilej, pare-mi-se, destul de comic: postase un comentariu la opinia mea („De ce votez cu Monica Macovei”), în care susţinea că n-a auzit de cel ce semnase articolul. I-am mulţumit, cu o blândă ironie, pe Facebook, pentru că aneantizase sfertul meu de veac din presă – dar avea un motiv temeinic: exact ultimii 25 de ani i-a petrecut în exil.

Aşa am descoperit un interlocutor fermecător, căruia i-am propus să răspundă la chestionarul cu Oameni faini de pe blogul meu. Nu numai că a făcut-o, dar mi-a îngăduit să-i reproduc şi una dintre poezetele sale, alături de definiţia căreia i-am lăsat parfumul franţuzesc intact – o găsiţi imediat după răspunsuri. Descoperiţi, în cele ce urmează, un intelectual rafinat, care ar putea publica la începutul anului viitor un volum în limba română.

 

Radu Bătăturescu: „Cel mai preţios lucru pe care îl deţin este visul”

 

De ce te temi cel mai tare?

De fiarele din oameni.

Care e prima ta amintire?

Sucul matern. 100% biologic.

Pe cine admiri cel mai mult şi de ce?

Încă n-am atins acest obiectiv. Am o lista scurtă de admirate şi admiraţi dar, deocamdată, n-am aşezat superlativul relativ peste superlativul implicit (al admiraţiei).

Ce îţi place la înfăţişarea ta?

Vârtejul din ceafă.

Care e cel mai preţios lucru pe care îl deţii?

Visul. Lucrez la el cu beatitudine.

Cine ar juca rolul tău într-un film?

Shrek.

Ce-ţi reproşezi cel mai des?

Prozaismul.

Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?

Îngrijitor de cuvinte.

Cum ţi se spunea când erai mic?

Micuţule.

Care e cea mai mare realizare a ta?

Un castel de nisip.

Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?

Revelator de vocaţii.

Cum ai dori să-şi aminteasc posteritatea de tine?

Cu îngăduinţă. «Posteritatea e un sniper/ care ne pândeşte/ pe toţi/ cu luneta/din fericire/ pe cei mai mulţi/ îi ratează»

(Lucky war - “Le philtre des nuages et autres ivresses” - éditions Galimatias)

-      Radu Bătăturescu, sau Radu Bata, aşa cum e cunoscut în Franţa, a fost profesor de franceză la Liceul BP Hasdeu din Buzău până în 1990, când, după Mineriadă, a plecat în Franţa. De atunci şi până acum e profesor de franceză şi de jurnalism. “Am condus (director + red. şef) diverse publicaţii «tinere» şi ateliere de scriere jurnalistică şi literară. Azi, mai păstoresc un laborator de balistica verbală (creative writing) şi un Club Jurnal.”, mărturiseşte profesorul, ale cărui scrieri au fost recenzate în “Magazine Littéraire”, “Le Monde”, “Le Nouvel Observateur”, dar şi în “România Liberă”.

Poezeta

Preiau o poezetă a lui Radu Bătăturescu nu înainte de un preambul explicativ desprins din corespondenţa noastră: „Am reflectat la propunerea dumneavoastră de (eventuală) publicare. Am în stoc câteva texte, în special poezete («les poésettes sont des poèmes sans prise de tête», conform definiţiei mele), susceptibile de a-i interesa pe cititori. Vă trimit una (tradusă tot de mine din franceză), pentru ilustrare. Dacă vă place/convine, o puteţi publica (menţionez că face parte din volumul de poezete «Le philtre des nuages et autres ivresses», care se poate achiziţiona aici: www.editions-galimatias.fr) În cazul în care interferarea asta place/merge, aş putea reveni cu astfel de mici delire”.

Cauzele încălzirii globale

Cu analizele proaspăt ieşite

din incubator

m-am prezentat val vârtej

la doctor

să mi le citească

să ştiu şi eu pe ce cărări

o iau

 

doctorul era chiar ea

şi după cum îi stătea halatul

suspendat pe morfologie

bănuiesc

că nu avea niciun acaret

cât de mic

pe dedesubt

 

după ce a pus

stetoscoapele

pe mine

de mi s-au încălzit

toate periferiile

mi-a măsurat inteligenţa

între index şi polul sud

şi mi-a şoptit profesional:

 

trebuie sa măreşti perimetrul

de plimbări astrale

ai prea puţine

globule de nouraşi

în sânge

şi o stea

nu-ţi mai ajunge

nici pe-o măsea

 

de fiecare dată

când umblu

după îngrijiri medicale

şi am gânduri migratoare

temperatura

o ia razna pe glob

şi văd

stele verzi

pe pereţi.

Radu Bata – „Le philtre de nuages et autres ivresses”