Primul volum din opera lui Louise Glück, laureata Premiului Nobel pentru Literatură din 2020, a apărut în librăriile din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook ANANSI. World Fiction
Foto: Facebook ANANSI. World Fiction

Primul volum din seria de autor dedicată poetei americane Louise Glück, câştigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2020, a plecat spre librăriile fizice şi online din întreaga ţară.

Este vorba despre volumul Noapte credincioasă şi virtuoasă, carte recompensată în 2014 cu National Book Award, apărută în limba română în traducerea lui Bogdan-Alexandru Stănescu în cadrul colecţiei ANANSI. World Fiction de la Editura Pandora M.

Potrivit News.ro, primul eveniment dedicat ediţiei în limba română a volumului va avea loc la data de 3 august, începând cu ora 19.00, în Grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române în prezenţa traducătorului şi coordonatorului colecţiei ANANSI. World Fiction, Bogdan-Alexandru Stănescu, şi a trei dintre cele mai importante poete române contemporane: Adela Greceanu, Anastasia Gavrilovici şi Domnica Drumea. Moderatoarea evenimentului va fi Luana Stroe.

„Noapte credincioasă şi virtuoasă (2014) a marcat o etapă nouă în creaţia lui Louise Glück, după ce scriitoarea îşi adunase întreaga creaţie poetică într-o antologie masivă: Poems 1962-2012. Este un volum al ambiguităţilor, al eurilor care se dezvăluie în faţa oglinzii vaste a nopţii. ", a mărturisit Bogdan-Alexandru Stănescu.

Potrivit acestuia, noaptea este fundalul pe care se desfăşoară aventurile intelectuale ale acestor 24 de titluri distribuite în mod egal de-o parte şi de alta a poemului Miezul nopţii. 

„Eul difuz care parcurge domeniul nocturn este generatorul ambiguităţilor, pentru că pune la îndoială atât «realitatea», cât şi limba menită s-o exprime. Ambiguitatea iniţială, a eului care nu se poate desprinde din comunitatea celor plecaţi pe râul timpului şi al nopţii, se transferă în omofonii purtătoare de sens şi simultan de contrasens. În volum există şi unele omofonii care nu au putut fi redate în limba română, precum cea din titlu şi din poemul omonim sau polisemii imposibil de redat. Sper însă că am reuşit să «echivalez» austeritatea şi ambiguităţile de substanţă ale volumului”, a transmis Bogdan-Alexandru Stănescu.

Louise Glück (n. 1943), considerată una dintre cele mai importante voci din poezia americană contemporană este autoarea a douăsprezece volume de poezie şi a două volume de eseuri. 

De-a lungul timpului  fost recompensată cu cele mai importante premii literare de peste ocean şi din Europa: Premiul Nobel pentru Literatură 2020, Premiul Tranströmer 2020, National Humanities Medal 2015, National Book Award 2014, Premiul Bollingen 2001, Premiul Pulitzer 1993, National Book Critics Circle Award 1985.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite