Englezului Julian Barnes (n. 1946) îi datorăm romanul Zgomotul timpului, apărut în 2016, cu rapiditate şi la nivelul excelenţei tradus în româneşte de profesorul clujean Virgil Stanciu. Roman al cărui protagonist este marele compozitor rus/sovietic Dimitri Sostakovici. A cărui muzică a stârnit brusc interesul celui care se pricepea la toate. A genialului generalissim. Cum lui Iosif Visarionovici nu i-a fost defel pe plac lucrarea Lady Macbeth din Mtsenk la a cărei interpretare asistase parţial, părăsind-o fiindcă nu era prea optimistă, nici nu punea muzica în serviciul poporului sovietic, la scurtă vreme după incident a început prigoana. Al cărei prim semnal a fost dat prin publicarea în Pravda nu a unei cronici muzicale oarecare, fie ea chiar desfiinţatoare, ci a unui editorial care „identifica şi condamna deviaţionismul” încă din titlu: Brambureală în loc de muzică”.

Conştientizând rapid primejdia abătută asupra lui, Şostakovici a făcut greşeala să îi ceară ajutorul unuia dintre apropiaţii lui Stalin, mareşalul Tuhacevski, fără a şti că acesta era deja trecut pe lista neagră, destinat spre sacrificare sub acuzaţia de participare la un complot vizând asasinarea genialului generalissim. De unde anchetarea încă şi mai dură a compozitorului ce a greşit.

Marea şansă, dar şi blestemul vieţii autorului celebrului Vals rus a fost aceea că greşeala lui nu a fost socotită una capitală, Şostakovici intrând în categoria artiştilor recuperabili. Numai că - şi citez acum două propoziţii pe care le socotesc a rezuma esenţa romanului lui Barnes - „În Rusia lui Stalin nu existau compozitori care să scrie cu tocul între dinţi. De acum încolo vor exista doar două categorii de compozitori: cei vii şi înspăimântaţi şi cei morţi”.

Sostakovici a făcut parte, până la sfârşitul vieţii, chiar şi după ce lui Stalin i-au succedat la putere Nikita Hrusciov (Nikita Ştiulete) şi Leonid Brejnev, dintre creatorii înspăimântaţi. Care au plătit cu conştiinţa, cu supunerea, cu minciuna, cu demisia morală dreptul la supravieţuire, la executarea muzicii lor, la o viaţă cât de cât îndestulată, la onoruri, la un paşaport.

Imensul merit al romanului Zgomotului timp constă în faptul că nu se limitează la refacerea biografiei şi a umilinţelor trăite de Dmitri Sostakovici de-a lungul unei vieţi care, în întregime, a fost, cum spune romancierul, o ironie. Din cele 200 de pagini, cât are în ediţie românească romanul lui Barnes, desprindem o frescă orwelliană a vremurilor şi lumii sovietice sub trei dictatori. O lume în care esenţiale erau disimularea, amnezia, minciuna, aceasta din urmă ridicată la rang de politică de stat, o minciună căreia i-au plătit preţul creatori precum Anna Ahmatova sau Sostakovici ce au trebuit să admită, încălcându-şi demnitatea, că partidul are întotdeauna dreptate şi că critica lui e mereu, necondiţionat îndreptăţită şi folositoare.

Perspectiva mistificării se amplifică însă şi mai tare căci Barnes zăboveşte în paginile cărţii sale şi asupra tovarăşilor de drum, a agenţilor de influenţă din Occident. Creatori de lux recompensaţi pentru mărturia lor mincinoasă cu vizite în URSS, cu onoruri şi onorarii fabuloase pentru traducerile în tiraje nemaiauzite ale scrierilor lor. Printre ei, George Bernard Shaw şi, mai ales, Jean-Paul Sartre. „Odată se dusese cu Maxim la biroul de copyright de lângă galeria Tretiakov şi acolo, la casierie, era ditamai filosoful, numărându-şi atent teancul de ruble. În zilele acelea, scriitorii străini nu primeau onorarii decât în cazuri excepţionale. Şoptit, îi explicase lui Maxim situaţia- Nu refuzăm stimulantele materiale celor care părăsesc tabăra reacţiunii pentru tabăra progresului”. În vederea unui plus de documentare pentru elucidarea acestor ticăloşii la nivel înalt, avem la dispoziţie cărţi precum Intelectualii de Paul Johnson (editura Humanitas), Mirajul utopiei de Codruţ Constantinescu (editura Vremea) sau Umbrele paradisului. Scriitori români şi francezi în Uniunea Sovietică de Angelo Mitchievici (editura Humanitas).

Julian Barnes - ZGOMOTUL TIMPULUI, Traducere de Virgil Stanciu; Editura Babel/Nemira, Bucureşti, 2016