Preşul domnului Pleşu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

«Nu ne duceţi cu preşu’, noi mergem cu Pleşu» şi «Închideţi Antenele, deschideţi cărţile!» sunt cele mai triste sloganuri.

Îl cunosc pe Andrei Pleşu de vreo treizeci de ani. Mi-a fost şi îmi este drag, pentru cum gândeşte, fermecător şi bine. Are farmec. Le aduce din condei cu un firesc de invidiat. Nu e exclus ca domnia sa să fi făcut mult greşeli în viaţă (dar cine nu le face?). Poate că, uneori, a pariat greşit. Dar noi nu am făcut la fel? Poate are parti-pris-uri. Dar cine nu-şi apără prietenii şi ideile? Doar singuraticii mizantropi, cărora tot ce e omenesc le pute. Ei bine, orice se poate spune despre Pleşu, numai că e un prost – nu. Prostul crede cu tărie că numai el e deştept. Iar a spune că e un porc, ei bine, asta e o tâmpenie. Sau o jignire. Un post de televiziune l-a atacat de această manieră. Regretabil, neplăcut şi nedrept.

Dar a considera că acesta un linşaj mediatic e o tâmpenie. Dl Pleşu a intrat în arenă. I-a încondeiat, la rândul său, pe adversari. I-a ironizat, şi pe ei, în mai multe articole. Ne găsim în mijlocul unui război mediatic, în care cuvintele grele au bătut la puncte logica. Faptele şi datele contează prea puţin în aceste confruntări, cât ideologia sau poziţia partizană. Fireşte, fraza lui Andrei Pleşu are subtilităţi la care adversarii nu visează. Da, dar compensează cu violenţă. Şi? Nu am mai asistat pasivi şi amuzaţi la un astfel de spectacole? Un săptămânal de scandal politic a împroşcat cu rahat zeci de persoane şi personalităţi româneşti. Toată scursura lumii, toţi obsedaţii, hoţii, criminalii naţiomali erau încondeiaţi în pagini! Nu mai demult de o jumătate de an, ziare şi telviziuni de toate culorile i-au calomniat pe demonstranţii anti-RMGC. Ce linşaj mediatic, ce splendoare a calomniilor: spioni, vânduţi, mercenari, paraziţi, oengişti mizerabili! A murit cineva? Şi-a pierdut cineva casa, libertatea sau demnitatea? Eu cred că nu. A fost un război mediatic şi, cred, nu l-au câştigat trusturile de presă.

Scriu aceasta întristat de demonstraţia „demnităţii“, de duminică. Nu pentru că oamenii nu au dreptul să se reunească pentru ce vor ei, ci pentru că, în subsidiar, manifestaţiile au cerut două lucruri inacceptabile. Primul, limitarea libertăţii cuvântului şi, al doilea, consfinţirea inegalităţii fundamentale dintre oameni. Chiar jignitoare, chiar nedreaptă, chiar mizerabilă prin efecte, libertatea cuvântului, odată îngrădită, va genera, în proporţie de masă, cenzură şi eliminare din viaţa publică a oricătui discurs neconvenabil. Cine nu e cu noi e împotriva noastră. Or, eu credeam, de la cazul Larry Flint încoace, că ăsta e un principiu fundamental al democraţiei. În ceea ce priveşte apărarea valorilor împotriva non-valorilor, mi se pare că tocmai subiectul principal al gândirii democratice, cetăţeanul obişnuit a ieşit din scenă. Nu contează dacă calomniezi un cetăţan simplu. Important e să nu te atingi de valorile naţionale, aşa cum le definim „noi“. Care noi? Aici e problema! Dacă „noi“ înseamnă o majoritate sau o minoritat influentă, atunci am belit-o! Contestarea „poneiului roz“, reclamat cu ardoare, poate fi recuperată. Lia Olguţa Vasilescu a cerut, de la tribuna Parlamentului, excluderea mea din manualele de română. A avut dreptate. Cine pretinde linşarea lui Pleşu are dreptate. Iar dacă un amărât de ţăran trebuie bătut pentru că îşi apără pământul, bătăuşii au dreptate. Aceasta e consecinţa tragică şi logică a demonstraţiei.

De aceea, cred că Andrei Pleşu, apărat de braţe tari, prieteneşti, e dus cu preşul.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite