Premieră mondială la Bucureşti: a fost scris cel mai rapid roman din lume, în doar  5 ore şi 35 de minute

Premieră
mondială la Bucureşti: a
fost scris cel mai rapid roman din lume, în doar  5 ore şi 35 de
minute

Florin Iaru (centru), unul dintre naratorii principali ai proiectului, coondonând scrierea romanului ”Moş Crăciun & Co.”

Sâmbătă, 15 decembrie, la Universitatea din Bucureşti, 53 de scriitori români au reuşit o premieră mondială, aceea de a redacta cel mai rapid roman, în doar 5 ore şi 35 de minute.

Redactarea cărţii a început la ora 10.20, cu cei patru naratori principali, scriitorii Gabriel H. Decuble, Florin Iaru, Răzvan Ţupa şi Marius Chivu, stabilind împreună planul şi titlul romanului – ”Moş Crăciun & Co. Cel mai rapid roman din lume”. S-au scurs doar 9 ore, 5 minute şi 8 secunde până la tipărirea primului număr al ineditului roman, pe care iniţiatorii proiectului îl consideră ”un dar pentru societatea românească”.

Editura Art, care va publica romanul de 288 de pagini rezultat în urma efortului colectiv al 53 de scriitori, a înscris acest proiect fără precedent la Guinness Book of Records pentru a fi validat şi omologat ca record, lucru care ar urma să aibă loc în Ajunul Crăciunului. Guinness Book a declarat proiectul ca fiind eligibil, creând în acest sens o categorie specială.

Florin Iaru a subliniat entuziasmul şi spiritul de echipă al scriitorilor, care au lăsat deoparte orgoliile pentru a lucra împreună, câteva ore, la un proiect care cu siguranţă va rămâne în istorie. ”Am o extraordinară admiraţie pentru aceşti autori care au uitat de orgolii şi au hotărât să facă ceva împreună. «Moş Crăciun & Co.» este un roman cu români, despre România vremurilor noastre. Cartea descrie imaginea unui Bucureşti în care oamenilor nu le ajunge timpul pentru a-şi îndeplini dorinţele”, a precizat scriitorul.

Marius Chivu a remarcat faptul că evenimentul de sâmbătă a presupus o muncă mai mare decât anticipase, dar cu atât mai plăcută, şi a precizat că şi-ar dori o repetare a acestui efort creator. ”Aş vrea să fac asta anual, pentru a vedea la ce viteză putem ajunge. Am avut mari dificultăţi în a-i opri pe autori din scris. Sunt curios să văd ce a ieşit”, a declarat scriitorul.

De marţi, romanul se va găsi în librării, urmând ca miercuri, 19 decembrie, cu începere de la ora 18.30, acesta să fie lansat în prezenţa tuturor autorilor la Librăria Bastilia (Piata Romană nr. 5).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările