Poveşti ale Primelor Doamne din SUA
0
Se zice că „în spatele unui bărbat puternic se află o femeie şi mai puternică”. Cele unsprezece Prime Doamne ale Statelor Unite, prezentate în cartea „First Ladies. De la Eleanor Roosevelt la Hillary Clinton” a autoarei franceze Régine Torrent, sunt exemple de putere de decizie, de acţiune şi de atitudine pe măsura poziţiei lor, de soţii ale preşedinţilor celei mai mari puteri a lumii.
Prima Doamnă a Statelor Unite a devenit, de-a lungul timpului, dimensiunea umană a administraţiei ţării, care deschide ochii birocraţilor asupra problemelor zilnice ale societăţii americane şi care creează o legătură personală cu societatea.
Cartea „First Ladies – de la Eleanor Roosevelt la Hillary Clinton” a autoarei franceze Régine Torrent, apărută în 2006 în SUA şi tradusă recent în România de Editura Curtea Veche, prezintă poveştile a unsprezece dintre femeile care au marcat, fiecare cu stilul ei, Casa Albă.
Responsabilitatea din spatele unui vis
First Ladies sunt modele şi inspiratoare pentru mai recentele Prime Doamne din Europa de Est, încă nedeprinse cu sarcinile rolului, într-un regim democratic.
Comportamentul celei care este "First Lady" determină imaginea preşedinţiei. În toate cazurile, obligaţiile o transformă pe prima doamnă în sfătuitoare socială, gazdă, diplomat, emblemă a Statelor Unite în lume. Ea simbolizează idealul feminin în lume, ea coordonează şi organizează activităţile de la Casa Albă.
De la Eleanor Roosevelt la Hillary Clinton, volumul lui Régine Torrent le mai portretizează pe Bess Truman, care corecta discursurile soţului ei, pe Mamie Eisenhower care a impus culoarea roz în America sau pe Jacqueline Kennedy care a restaurat Casa Albă. De asemenea, sunt reflectate şi ipostaze inedite din vieţile şi carierele doamnelor Lynda Bird, Pat Nixon, Betty Ford, Rosalynn Carter şi Nancy Reagan.
Eleanor Roosevelt, înşelată de soţul preşedinte
„O femeie este ca un pliculeţ cu ceai. Aruncaţi-o în apă clocotită şi ea va ieşi şi mai puternică”.
Pentru durata în care a deţinut rangul de "First Lady" (1933-1945), Eleanor Roosevelt a devenit un personaj de referinţă pentru toate celelalte prime doamne care îi urmează. Ea servea drept legătură între Franklin Roosevelt şi păturile defavorizate, străbătea lumea în lung şi-n lat, umaniza discursurile
Cu cinci copii şi un soţ cu mare responsabilitate socială, Eleanor reuşeşte, în ciuda firii rezervate şi temătoare de la dobândirea poziţiei de "First Lady!, să jongleze cu toate obligaţiile care i se impun. Schimbarea de atitudine apare în momentul în care descoperă că Franklin o înşală. „O femeie este ca un pliculeţ cu ceai, spune ea. Aruncaţi-o în apă clocotită şi ea va ieşi şi mai puternică”. Această experienţă o maturizează, devine mai încrezătoare în alegerile sale. Începe să se intereseze de dreptul al vot al femeilor, se implică în numeroase acţiuni politice şi juridice.
Drama apare în familia Roosevelt atunci când Franklin este răpus de paralizie de la brâu în jos. El o roagă pe Eleanor să îl substituie în activităţile politice. Astfel, Prima Doamnă devine şef al familiei, se ocupă de administrarea casei, învaţă să ţină discursuri publice şi se deprinde cu arta jurnalismului. Implicarea lui Eleanor în toate sectoarele sociale o transformă într-o persoană foarte iubită de oameni şi se bucură de apreciere chiar şi după ce nu mai deţine titlul de "First Lady".
Experienţa a învăţat-o pe Eleanor că, dacă o femeie vrea să fie eficientă în politică, trebuie să fie „înzestrată cu prudenţa şarpelui şi aparenţa liniştitoare a porumbelului”.
Marginalizată în timpul ladyship-ului, Eleanor Roosevelt este femeia cea mai admirată după plecarea de la Casa Albă, „una dintre cele mai mai importante femei din istoria americană”.
Bess Truman ascundea secretul sinuciderii tatălui ei
„Femeile nu au atins încă maturitatea politică necesară pentru a deveni preşedinte”
Pe numele complet Elizabeth Virginia Wallace, devenită apoi Truman, Prima Doamnă a Statelor Unite dintre anii 1945-1953 este foarte rezervată şi nu se expune mai deloc în faţa societăţii şi a jurnaliştilor. La multe dintre întrebările acestora, răspunsul ei este unul singur: „No comment”.
Pentru Bess, familia are întâietate în faţa rolului de "First Lady", tocmai de aceea nu este o figură publică cunoscută. De altfel, vestea că a devenit First Lady nu este deloc îmbucurătoare pentru Bess, care se teme în permanenţă că sinuciderea tatălui ei ar putea ieşi la iveală şi as strica imaginea preşedintelui SUA.
Ea considera că „femeile nu au atins încă maturitatea politică necesară pentru a deveni preşedinte”. Orice ales trebuie susţinut de un număr cât mai mare de persoane posibil, şi se îndoieşte că femeile s-au ocupat de suficiente portofolii administrative pentru a obţine această susţinere.
Influenţa lui Bess nu se exercită dincolo de uşa Biroului Oval (Biroul oficial al preşedintelui SUA). "First Lady" nu-l ţine de mână pe preşedinte atunci când ratifică o lege, îl temperează atunci când e cazul şi îl sfătuieşte să nu ia nicio hotărâre la mânie. Dacă îşi exprimă o părere care nu este pe gustul lui Harry, renunţă fără să facă o remarcă.
Bess Truman se declară „cea mai fericită femeie de la Washington” în momentul în care soţul ei, Harry, încheie cel de-al doilea mandat ca preşedinte al SUA. Cei doi se retrag la vila lor din oraşul Independence al statului american Missouri, unde trăiesc până la sfârşitul vieţii.
Mamie Eisenhower, „First Pink Lady”
„Viaţa noastră se învârte în jurul bărbaţilor noştri şi aşa trebuie să fie. Să fii soţie este cea mai bună carieră pe care viaţa o poate oferi unei femei, dar asta cere inteligenţă şi onestitate”
Mamie Eisenhower devine First Lady între anii 1953-1961. Deşi ea provine dintr-o familie înstărită, lucru acesta nu este valabil şi pentru Ike (Dwight). Acest lucru nu stăvileşte, însă, iubirea dintre ei. În ziua instalării în funcţia de preşedinte, Ike o îmbrăţişează pe Mamie după ce depune jurământul pe Biblie. Este prima oară în istorie când un preşedinte are un astfel de elan de afecţiune pentru soţia sa.
Datorită spontaneităţii sale naturale, oamenii se regăsesc în Mamie. Familiile se recunosc în ea, femeia americană obişnuită se recunoaşte în ea, mult mai mult decât în distanta Bess Truman, în îndrăzneaţa Eleanor Roosevelt sau intelectuala Lou Hoover.
De altfel, nicio altă "First Lady" nu a fost atât de folosită în scopuri comerciale precum Mamie Eisenhower. Ţinuta, gusturile, decorul în roz a camerei sale de la Casa Albă, toate poartă amprenta unei eleganţe şi a unui stil unic, memorabil în societatea americană.
În spatele ochilor albaştri şi al panglicuţelor romantice se ascunde o persoană hotărâtă, care ştie ce vrea şi care dă ordine ca un general cu mai multe stele.
Cu toate acestea, influenţa ei se caracterizează prin subtilitate. Ea reuşeşte să facă apeluri către naţiune faţă de probleme reale. Este Prima Doamnă a Statelor Unite în calitate de preşedinte onorific al cruciadei împotriva cancerului.
Jacqueline Kennedy impune stilul franţuzesc al eleganţei
„Dacă nu reuşeşti în educaţia copiilor tăi, cred că nu vei putea face nimic altceva corect”
Soţia lui John Fitzgerald Kennedy devine "First Lady" la vârsta de 31 de ani şi păstrează această poziţie din 1961 până în 1963.
Potrivit criticilor, Jackie este una dintre cele mai elegante Prime Doamne ale Statelor Unite, prin atitudine, vestimentaţie şi comportament.
Când a devenit "First Lady", Jacqueline a declarat că priorităţile sale sunt grija faţă de copiii mici şi respectul faţă de viaţa ei privată.
Popularitatea lui Jacqueline ţine de imagine. Ea reprezintă modelul de frumuseţe, de atitudine, un termen de referinţă obligatoriu.
Jackie vrea să lase ceva în urma ei, aşa că restaurează Casa Albă în întregime, găzduieşte acolo spectacole de balet, de operă şi de jazz, precum şi expoziţii de pictură. Mai târziu, insistă pentru crearea unui centru cultural naţional.
Cu toate acestea, Jacqueline se interesează de problemele sociale ca o spectatoare neangajată. Nu se implică în deciziile soţului ei, însă ajută ţara în detrimentul abilităţilor sale: salvează de la distrugere Gara Centrală din New York şi ajută la restaurarea cartierelor deteriorate din Broadway. Ea revoluţionează oraşul din punct de vedere artistic, impunând stilul franţuzesc în bucătărie, în rândul vinurilor, în amenajarea parcului Casei Albe, în cultivarea florilor, chiar şi în privinţa cocktailurilor servite înainte de cină.
Hillary Rodham Clinton face politică la feminin
„Pentru un preşedinte cumpărat, încă unul gratuit”
Sloganul de mai sus este bine cunoscut în timpul mandatului lui Bill Clinton, deoarece Hillary este prima "First Lady" care dă rolului său o dimensiune politică.
„Nu m-am născut First Lady şi nici senator. Nu m-am născut juristă, nici feministă, nici avocată a drepturilor civile. Nu m-am născut nici soţie, nici mamă”, declară Hillary. Cu toate acestea, începând din 1993 până în 2001, adoptă atitudinea demnă de o "First Lady" şi apără aceleaşi cauze ca şi predecesoarea ei mai îndepărtată, Eleanor Roosevelt.
De mică, Hillary învaţă trei principii, care-i vor servi de-a lungul vieţii: munca, rezistenţa în faţa adversităţilor şi credinţa. Ca Primă Doamnă, Hillary reintroduce specificul american în bucătăria prezidenţială şi coordonează reforma în sistemul de sănătate, care se dovedeşte un eşec, în cele din urmă.
Cu toate acestea, ea este prima "First Lady" care are un birou în Aripa de Vest (West Wing) a Casei Albe, alături de membri importanţi din personalul preşedintelui.
Hillary este prima soţie de preşedinte desemnată prin vor în Senat, prima femeie aleasă în statul New York.
Se încarcă comentariile...
