FOTO Povestea unei vieţi excepţionale: Sanda Budiş, între România şi Elveţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sanda Budiş, alături de fiica sa, Sandra Pralong     FOTO:Simona Chiţan
Sanda Budiş, alături de fiica sa, Sandra Pralong     FOTO:Simona Chiţan

Arhitecta Sanda Budiş este, la 86 de ani, un personaj fabulos. În cartea de memorii "Fata tatei şi mama fetei", sunt povestite întâmplările semnificative din viaţa ei, dar şi a familiei sale, de la tatăl Alexandru Budiş, general în armata română, la fiica sa, Sandra Pralong, care are o remarcabilă carieră jurnalistică.

"Eşti ceea ce eşti datorită mie", a spus foarte mândră Sanda Budiş, adresându-se fiicei sale, Sandra Pralong, la lansarea volumului de memorii.

"Sunt fata tatei, generalul Alexandru Budiş, şi mama unei minunăţii de fată - de aceea titlul cărţii mele cuprinde aceşti doi poli ai existenţei mele", a subliniat autoarea.

Născută în 1926, Sanda Budiş este arhitect, fiica generalului Alexandru Budiş. În urma persecuţiilor din timpul regimului comunist, a emigrat, în 1973, în Elveţia, unde a continuat să profeseze ca arhitect, şi a revenit în ţară după revoluţia din decembrie 1989. 

Miercuri seară, de la ora 18.00, la Café Verona din Bucureşti, a avut loc lansarea volumului  de memorii al Sandei Budiş - „Fata tatei şi mama fetei. Istoria unei vieţi între România şi Elveţia “, editat de Polirom.

Alături de autoare, au vorbit fiica sa, Sandra Pralong, şi criticii Elisabeta Lăsconi, Dan C. Mihăilescu şi Florin Diaconu.

"Sunt un om obişnuit"

Începută în prezent, cu aniversarea de 85 de ani, povestea Sandei Budiş continuă, în carte, cu primii ani postdecembrişti şi cu evenimentele controversate de atunci, aşa cum au fost trăite de autoare. 

Sanda Budiş se întoarce apoi în trecut, la copilărie, la familie şi la anturajul din perioada interbelică, la cele aproape trei decenii trăite în România sub comunişti, prigoana împotriva familiei sale şi anii de exil din Elveţia.

sanda budis lansare

"Sunt un om obişnuit, normal, tot ce am construit în viaţă a fost prin foarte multă muncă",  a spus autoarea.

"Doamna Sanda Budiş este de o vitalitate excepţională, un om care nu se lasă învins niciodată şi care ar putea-o lua de fiecare dată de la capăt", a subliniat criticul Dan C. Mihăilescu.

"Sunt mândră de mama mea, sunt construcţia mamei mele", a punctat, emoţionată, Sandra Pralong. "E foarte important să le spunem părinţillor noştri să-şi scrie memoriile, aşa ne vom recupera istoria, pe care altminteri riscăm să o pierdem", a concluzionat Sandra Pralong, care a coordonat volumul "De ce m-am întors în România", după ce a revenit ea însăşi în ţară după 1989. 

Povestiri pline de culoare

Apărut şi în ediţie digitală, din volumul "Fata tatei şi mama fetei" nu lipsesc detaliile picante şi istoriile interesante, uneori pline de umor, în care apar personalităţi din România sau membri marcanţi ai exilului românesc. Una dintre aceste picanterii este că, pasionată de pantofi, i-a cumpărat unii lui Corneliu Coposu.

   

"Fata tatei şi mama fetei" este carte de memorii construită din decupaje cu momentele şi întâmplările semnificative din viaţa arhitectei Sanda Budiş, dar şi a familiei sale.

sanda budis

Volumul are următoarele capitole: "Decembrie 1989, treptat, spre România", "La Facultatea de Arhitectură",  "Mama şi pictura", "Jafuri şi bombardamente sau cum am învăţat să pierd şi s-o iau de la capăt ", "Tata şi puţină istorie", "Cum am rămas în străinătate", "Arhitect din nou în România".

Actriţa Oana Pellea vorbeşte despre întâlnirea cu Sanda Budiş:

„Ne-am întâlnit pe teren neutru. În Elveţia. A venit la un spectacol al meu. M-a invitat la masă şi, de cum ni s-au întâlnit ochii, am ştiut că... îmi era de foarte mult timp... dor de ea! Da, de Sanda Budiş mi-a fost foarte dor încă înainte de a o cunoaşte. Pentru că ea reprezintă o lume.   O lume aşezată, a valorilor, a credinţelor, a temeinicului. Sanda Budiş este un fenomen. De vitalitate, de frumuseţe. De putere. O admir şi o iubesc pentru amestecul de inteligenţă, spiritualitate şi sensibilitate. Pentru umorul ei.   Pentru clasa şi rasa acestei adevărate Doamne. Pentru talentul ei. Pentru verticalitatea caracterului ei. Rar am întâlnit un român autentic ce îşi iubeşte ţara cu atâta sfâşiere. Între Sanda Budiş şi România este o poveste de dragoste cu năbădăi.    În prezenţa ei am un straniu sentiment de en famille. Sanda este o văpaie ce ştie a trăi frumos până la capăt clipa. Privirea ei are putere de laser. Cuvintele rămân, din păcate, doar cuvinte... Dar Sanda este o lecţie vie. Despre cum se poate trăi şi «arde» frumos şi puternic. Azi, e mult mai tânără decît 90 la sută din generaţia tânără... care multe ar avea de învăţat şi de urmat de la un astfel de model uman”, a subliniat Oana Pellea.    
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite