Povestea unui fals Mesia, scrisă de Andrei Cornea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, 9 iulie, de la ora ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu va avea loc la lansarea cărţii "Uimitoarea istorie a lui Şabbatai Mesia" de Andrei Cornea. La eveniment vor participa, alături de autor, Ioana Pârvulescu, Andrei Oişteanu şi Lidia Bodea.

Uimitoarea istorie a lui Şabbatai Mesia, un nou volum semnat de Andrei Cornea, va fi lansat joi, la Librăria Humaitas din Cişmigiu. 

"Ce şi cine mai suntem, când ne-am pierdut prietenii, patria, cetatea, limba şi Dumnezeul? Cum poate credinţa modela lumea şi ce te faci când realitatea în care crezi te minte?

E posibil ca, vreodată, să apară o mare credinţă unificatoare, un fel de esperanto al religiei, care să-i apropie pe toţi oamenii?
Sunt câteva din întrebările grave ale căror fire străbat uimitoarea poveste a vieţii lui Şabbatai Ţevi, un fals Mesia născut în anul 1626 după Cristos sau 5386 după calendarul evreiesc.
Viaţa lui Şabbatai este reconstituită de doctorul Mehmet Akif pentru prietenul său din tinereţe, voltairianul Spiros Philippidis, în anul 1924, anul Convenţiei pentru schimbul de populaţii, hotărâtă de Tratatul de la Lausanne: musulmanii din Grecia aveau să fie mutaţi în noua republică a lui Atatürk, iar creştinii ortodocşi din Asia Mică urmau să fie aduşi în Grecia.

image

Istoria prezentului, care-i implică pe cei doi prieteni, se lasă însă acoperită de întâmplările din secolul al XVII-lea, pe care fiecare din ei le înţelege altfel. Iar finalul este neaşteptat…

Un roman plin de volute baroce, în care adevărul istoric şi închipuirea îşi etalează deopotrivă ispitele. Iar misterul din miezul lui «este cel al supravieţuirii»“, spune Iona Pârvulescu. 

Andrei Cornea s-a născut în 1952. Licenţă în istoria şi teoria artei la Academia de Arte Frumoase (1976). Licenţă în filologie clasică la Universitatea din Bucureşti (1980).

Doctorat în filologie clasică la Universitatea din Bucureşti (1994). Muzeograf la Muzeul Naţional de Artă (1976–1987). Cercetător la Insti tutul de Istorie a Artei (1987–1990), iar între 1990 şi 2006, la Institutul de Studii Orientale „Sergiu Al-George“. În prezent, profesor la Universitatea din Bucureşti.

Scrieri: De la portulan la vederea turistică (Sport-Turism, 1977); Primitivii picturii româneşti moderne (Meridiane, 1980); Forme artistice şi mentalităţi culturale în epoca romano-bizantină (Meridiane, 1988); Scriere şi oralitate în cultura antică (Cartea Românească, 1988; reed. Humanitas, 2006); Penumbra (Cartea Românească, 1991; reed. Polirom, 1998); Platon. Filozofie şi cenzură (Humanitas, 1995); Maşina de fabricat fantasme (Clavis, 1995); Turnirul khazar (Nemira, 1997; reed. Polirom, 2003); Cuvintelnic fără frontiere (Polirom, 2002); De la Şcoala din Atena la Şcoala de la Păltiniş (Humanitas, 2004); Când Socrate nu are dreptate (Humanitas, 2000; trad. fr. Les Presses de l'Université Laval, Canada); Noul, o veche poveste (Humanitas, 2008); Poveşti impertinente şi apocrife (Humanitas, 2009), O istorie a nefiinţei în filozofia greacă (Humanitas, 2010).
Traduceri: Platon (Republica, Philebos, Theaitetos), Aristotel (Metafizica, Despre generare şi nimicire), Plotin (Opere I-III).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite