Într-un astel de context, o lansare de carte, în special una de poezie, devine un subiect care merită tratat chiar şi pe un fundal economic şi geopolitic extrem de sensibil. Într-un final, fără poezie nu doar viaţa este pustie, ci şi România este pustie, dacă mi se permite să mă pronunţ. Am fost plăcut surprins să constat că se mai produce poezie în România şi deosebit de  intrigat când am descoperit că aceasta ar putea fi chiar manifestul unei generaţii.

”Nu voi fi niciodată ce vreţi” (Editura Scrisul Românesc, iunie 2022), al doilea volum de poezie semnat de jurnalistul Teodor Burnar, este un veritabil mozaic al libertăţii, o libertate trăită într-un mediu abrutizat, birocratic, anti-poetic, unde poezia devine, exploziv, laitmotivul zilei.

O geografie poetică care pleacă de la continente şi pledează pentru forme insulare

O să-l expun, ca apoi dumneavoastră să-l descoperiţi, dacă apreciaţi că merită să aduceţi puţină poezie în viaţa domniilor voastre. Un aspect interesant este legat de titlul volumului, ”Nu voi fi niciodată ce vreţi”. Aici avem o negaţie la dublu, alăturarea dintre ”Nu” şi ”niciodată” certificându-ne că ne aflăm în faţa unui manifest.

”Teo ne invită într-un itinerariu afectiv, cu o geografie poetică ce pleacă de la continente şi pledează pentru forme insulare.

Deşi întregul proces de creaţie este laborios, stimulativ, incitant, pre-meditarea şi realizarea logistică, administrativă a unei cărţi nu este poetică. Ea seamănă mai mult cu un travaliu, cu un supliciu care de multe ori se află în spatele cortinei, departe de masa de scris, de laboratorul interior al scriitorului. În special al poetului. Câte nebuloase se află în spatele unei cărţi de la procesul creativ la produsul finit, în special?”, întreabă moderatorul evenimentului, jurnalistul Alexandru Filimon.   

”Fără îndoială că, dacă ne-am gândi dinainte la tot ceea ce înseamnă viaţa unei cărţi, de la idee la procesul de creaţie la editarea efectivă, nici unul dintre noi, autorii, nu am mai pleca la drum. Scrisul nu este un gest raţional, el este un gest inconştient, profund emoţional. Charles Bukowski, poetul american pe care îl admir şi care este una dintre inspiraţiile acestui volum, spunea că poezia proastă începe atunci când cineva se aşază la masă şi spune: «Acum voi scrie o poezie!». În ce mă priveşte, NVFNCV este rodul a doi ani de căutări poetice şi existenţiale. Nu am scris planificat, am scris când m-am simţit inspirat. Aveam o suită de poveşti pe care ţineam să le spun lumii, o lume cu care, iată, mă aflu uneori în gâlceavă, vorba lui Dimitrie Cantemir. Sper că veţi descoperi o carte dominată, la extreme, de luciditate şi de romantism, între care face punte un umor când fin, când tăios”, se destăinuie poetul Teodor Burnar.

De ce mai este nevoie de poezie astăzi?

”Citind Poezie sunt încă viu”, spune Teo în cartea sa, şi pe bună dreptate ne reaminteşte. Un alt vers extrem de profund este acesta: ”Poezia se uită – dragostea nu are sfârşit”, fapt ce dovedeşte filonul romantic care îmbracă întregul volum de poezii.

Cine va deschide acest volum de poezie va descoperi un ţesut social, brodat pe locurile comune care unora nu ne mai spun nimic. Mă refer la un troleibuz care are dedicată o frumoasă baladă (“Balada troleibuzului 76”), la fetele de la BCU, la o şcoală bucureşteană care ”are n clase, dar nu are clasă”, la impostori deghizaţi în formatori de opinie, la o Românie de mucava care cere grabnic un manifest.

”Am scris Nu voi fi niciodată ce vreţi deopotrivă ca un manifest personal, cât şi ca un posibil manifest apostatic al generaţiei mele”, explică Teodor Burnar.

“A fi ceea ce eşti, a nu fi ceea ce vor alţii să fii, este prima condiţie a unui trai onest. Volumul meu este despre curajul de a-ţi asuma convingerile, despre cutezanţa de a-ţi urma drumul cu toate riscurile – şi satisfacţiile – ce decurg din asta. Mai mult decât atât, NVFNCV este despre nevoia vitală de poezie, într-o lume aparent acaparată de pehlivani, mobilă şi durere (ca să-mi citez tizul, Teodor Mazilu)… Poezia vine să ne scape de această aneantizare, ea este colacul de salvare pe care îl întindem lumii”.

În orice caz, dacă ne vom decide să citim cartea, să nu citim prefaţa – aviz amatorilor/ străinilor, ca să citez un poem din volum…