Poetul Dan Sociu: „Eşti dispreţuit dacă te arăţi vulnerabil”

Poetul Dan Sociu: „Eşti dispreţuit dacă te arăţi vulnerabil”

Poetul Dan Sociu s-a impus prin volumul „cântece eXcesive“, în 2005 FOTO David Muntean

Considerat unul dintre cei mai talentaţi poeţi contemporani, Dan Sociu (36 de ani) povesteşte cum e să scrii după ce te-ai lăsat de alcool şi ce înseamnă să faci artă fără plasă de siguranţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Primăvara îmi desfiinţez contul de Facebook şi revin aşa, spre toamnă. Pentru că vreau să mă plimb prin casă, să mă duc la Mega Image sau să ies la soare. M-am şi uitat în istoria mea de Facebook şi-am văzut că perioadele în care ieşeam erau şi alea în care scriam poezii“, zice scriitorul Dan Sociu, amuzat, dar fără să zâmbească. E unul dintre cei mai premiaţi poeţi contemporani şi unul care s-a reinventat: după o perioadă de alcoolism şi excese, azi scrie şi se-ntreabă dacă nu e prea introvertit. Sau afectat. De curând, a fost nominalizat din nou la Premiile Radio România Cultural pentru poezie şi i-a apărut antologia „Vino cu mine ştiu exact unde mergem. 1999-2014“.

„Weekend Adevărul“: A apărut de curând la Editura Polirom antologia poeziilor tale – „Vino cu mine ştiu exact unde mergem. 1999-2014“. E ilustrată, e postfaţată. Cum te simţi cu asta?

Dan Sociu: E şi-un pic trist. Adică, mă gândesc, poate că e şi-un semn al slăbirii creativităţii. Pentru tipul de om care sunt şi felul cum m-am educat să fiu, orgoliul e să trec de la o idee la alta, fără să le păstrez, fără să-mi pese prea mult. Adică, exact opusul, să zicem, inscripţionării glumelor pe tricouri. Sau al unei antologii. Orgoliul artistului e invers: să-şi cheltuie sclipirile în viaţa de zi cu zi, să păstreze numai câte ceva din când în când, cât să nu pară un om inutil. 

A fost o presiune pentru tine, în momentul în care a apărut? 

Mai mult mă oftic că am fost neglijent şi m-apuc să-mi revizuiesc textele. E bine, totuşi, că a apărut. Poezia poate fi recitită de oricâte ori. Iar o carte cu poezie de două sute şi ceva de pagini dă mai multe şanse textelor decât o cărţulie de 50 de pagini. Asta, în mod instinctiv, nu se vinde. Deşi e stupid.

În 2013, refuzai un premiu acordat de Institutul Cultural Român (ICR). De ce nu crezi în legătura dintre un artist şi o instituţie?

Poeţii sau artiştii nu sunt oameni de cultură – deşi poate sună ciudat ce spun. Prin natura lor, ei sunt undeva la marginea chestiilor stabile. Trebuie să fie liberi să investigheze şi să exprime ce vor. O instituţie poate să ajute un artist, dar, aşa, doar cât să îi dea un impuls. Pericolul de a te apropia prea mult de insitutiţii este cel de a ajunge un „artist instituţional“. Adică, să faci artă plictisitoare. Şi, pentru mine, ăsta e un risc foarte mare. Aşa e acum în America, cu sistemul de creative writing care a creat un fel de literatură uniformizată, castrată. Or, un artist trebuie să-şi permită să fie scandalos, şocant. Din momentul când devii instituţional, eşti obligat la un moment dat să pui batista, ca să nu pierzi ceva confortabil... Mare parte din oameni fac asta şi nu spun că e neapărat de condamnat. Mai e şi varianta că dacă ai bani de-acasă, poţi să fii cât de scandalos vrei. Dacă n-ai, e mai greu. Dar artistul care n-are plase de siguranţă are o forţă mai mare.

Care e preţul pe care-l plăteşti tu ca să n-ai plase de siguranţă?

Preţul e că muncesc. Dar de când m-am lăsat şi de ţigări, şi de droguri, chiar nu mai dau banii pe mare lucru.

Cât câştigi?

15 milioane vechi.

Şi din drepturi de autor?

Am luat un avans, acuma. (Râde) Se mai întâmplă să câştig bani şi din lecturi publice. Oricum, eu trebuie să plătesc şi pensie alimentară... Vezi, poeţii nu mai sunt nişte boemi. Îţi dereglezi simţurile ca să forţezi limitele minţii, dar şi lucrezi ca să plăteşti pensie alimentară. Dar, pe de altă parte, de-aici, cred că iese o literatură mai adevărată, pentru că înţelegi oamenii, trăieşti ca ei. Le înţelegi limita de putere, de atenţie, de răbdare. Uite, mie mi-ar plăcea să ajung la un nivel din ăsta în care să câştig 8 milioane de lei vechi pe lună din cărţi de poezie. Am şi făcut un calcul câte exemplare din „Antologie“ ar trebui să se vândă ca să scot banii: cam două sute cinzeci de cărţi. (Râde)

„FUMAM IARBĂ CA SĂ SOCIALIZEZ“

Volumul de poezie „Vino cu mine ştiu exact unde mergem“ (Editura Tracus Arte, 2013) a venit după o perioadă în care ai scris proză, dar şi după o perioadă în care te-ai lăsat de alcool. Într-un fel, ţi-a fost teamă că, dacă renunţi la alcool, poate n-o să mai ai inspiraţie?

Eram conştient de asta, dar am încercat să nu mă stresez. Încă nu ştiu dacă scriu mai bine sau mai plictisitor. Mi se pare că, uneori, scriu prea introvertit, afectat. Pe de altă parte, e ceva mai bun în poezia mea acum, mai melancolic. Am şapte ani de când m-am lăsat de băut. Este o perioadă complicată prin care treci – şi chimic, fizic, şi social, emoţional. Te separi de lume. Ajungi să invidiezi amărâţii din bombe de cartier cu cinzeaca lor de rom. Dar probabil şi bogătanul alcoolic are de ce să te invidieze. Când stai într-un bar, plăcerea de a te întâlni cu lumea nu mai e la fel. Nici Sărbătorile nu mai sunt la fel. Nu mai e niciodată în felul ăla în care te aşezi la masă, pac, ai băut ceva şi te-ai relaxat. Lumea, dacă ai scoate bătura din ea, ar fi cu totul alta.

Care sunt stările prin care treci când te opreşti din băut? La început, simţi că înnebuneşti. Sunt mai multe etape.

Am trecut şi prin faza în care fumam iarbă ca să socializez, să mă distrez, să mă pună în mişcare. Doar că iarba e cu totul altceva decât alcoolul, te izolează, nu-ţi dă chestia aia caldă... Apoi, m- am lăsat şi de iarbă, şi de ţigări. Sunt perioade ca atunci când intri într-un service, mai iei o pauză să te repari. Limitezi daunele. Şi acum fac asta.

Ţi-e dor de ceva anume din perioada excesivă?

Da, de fazele alea când ţi se rupe de tot. De senzaţia că eşti un fel de Dumnezeu. Astea sunt stări bune pentru scris. Cum sunt şi pentru agăţat, nu că aş agăţa vreodată. Te simţi mai important decât eşti. Totul devine crucial. Se rupe mintea, se- accelerează, explodează.

Dar e ceva anume, o stare, poate, pe care-o găseşti doar când bei?

E starea de vulnerabilitate. În mod normal, noi oamenii ne ascundem, ne protejăm. Pentru că ştii că eşti dispreţuit dacă te arăţi vulnerabil. Că numai un sfânt te poate iubi. Cultura pop spune că bărbaţii vulnerabili sunt sexy. Nu-i adevărat, sau e, dar nu prea. Din când în când, poate un touch de vulnerabilitate dă bine, ca să fii mai uman, altfel nu te iubeşte nimeni aşa. Dar eşti mai adevărat cumva când ţi-o permiţi.

„DUPĂ CE-A MURIT TAICĂ-MIU, AM DECĂZUT“

Aş vrea să ne-ntoarcem în Botoşani, în perioada copilăriei şi-a adolescenţei tale. Cum era?

Era ca într-un film britanic care se-ntâmplă în Liverpool sau într-un oraş postindustrial. Sărăcie. Alcoolism. Locuiam la bloc, la etajul doi. Familia noastră era un fel de mică burghezie de orăşel – ai mei erau profesori, dar din părinţi ţărani. Locuiam într-un cartier muncitoresc şi aveam multe cărţi în casă. Apoi, după ce-a murit taică-miu, am decăzut, eram ăia care aveam cele mai multe cărţi în casă, dar eram şi ăia calici, săraci. Vecinii deja făceau afaceri, se duceau în Turcia. Ai o imagine anume care ţi-a rămas de-atunci, o madlenă? Visez cartierul meu. Când eram mic, aveam un loc unde era limita teritoriului găştii noastre. În dreptul unei alimentare „Spicul“. Ştiam că dacă merg mai încolo de „Spicul“, iau bătaie. Visez locul ăla.

Visez că trec de limită. Aşa cum, uneori, visam că mă tot duc spre Bucureşti şi ori mă prindea cineva pe tren, ori mă înjunghia unul pe drum şi nu mai ajungeam niciodată. Am avut totdeauna chestia asta să ies, să plec. Mai şi fugeam de-acasă, chiar de mic. Prin împrejurimi, până mă găseau adulţi, uneori Poliţia.

Ai învăţat ceva de la ai tăi?

Taică-miu m-a învăţat tot felul de lucruri. Şah. Matematică. Era sever, nu mă lăsa să fiu „prostuţ“. Se irita dacă nu făceam conexiuni între chestii. Sau dacă făceam viclenii de copil. Ştiu că, odată, eram la cineva în vizită şi aveau în vitrină o sticlă de suc de portocale din străinătate – care, la noi, nu se găsea. Mi se făcuse poftă. Şi-am întrebat: „Dar ce e aia de-acolo?“. Şi taică- miu s-a uitat aşa, urât, la mine. Şi-am înţeles mai târziu mişcarea: „Nu te preface, nu fi viclean“. Era strict tata, mă bătea cu cureaua dacă furam sau făceam ceva urât.

Cum au reacţionat părinţii când au aflat că scrii poezie?

Le-a plăcut. Tata era mândru. Le citeai tu părinţilor? Aveam un caiet şi le citeau ei. Acum, şi fiică-mea mai scrie. De pe la 9 ani a început să scrie poezie, cu rime complicate. Mi-a zis şi maică-sa că i-a povestit învăţătoarea că o găsea, uneori, în drum spre şcoală, pe drum, pierdută, stătea aşa şi se juca cu piciorul în zăpadă. Când a întrebat-o ce face, i-a zis că, în gând, compune poezii. 

„Dacă aş avea bani să-mi plătesc singur o chirie, poate n-aş mai fi aşa îndrăgostit“

Să facem un exerciţiu: cum e, pentru tine, Dan Sociu omul, şi cum e Dan Sociu poetul? Te întreb mi se pare că e şi o marcă  bună a literaturii tale, întrepătrunderea dintre cele două.

Ca poet sunt mai deştept decât ca om. Mai expresiv, mai intens, mai spectaculos. De fapt sînt la fel, doar că în texte sînt mai concentrat, nu digresez atît de mult. Tot timpul am avut ambiţia să fie un continuum între astea două. E şi marca generaţiei mele, adică a cîtorva dintre noi. Norocul nostru a fost şi că am prins prima perioadă din istorie fără niciun fel de cenzură. Cu cinci ani înainte de Facebook şi de marea exihibare de sine, noi am făcut asta, exhibarea, am nimerit pe trend. În general, toate discursurile noastre sunt convenţionale, chiar şi cele de pe Facebook, nu ne-arătăm cu adevărat. Singurul plus pe care-l are literatura şi cu care poate să câştige în faţa altor arte, exact ăsta este: autoconfesarea. Sigur, şi asta e o perversitate, să câştigi ceva din expunerea mârlăniilor tale. N-ajunge numai asta, dar trebuie să faci şi asta. Autorul care a inventat sinceritatea în literatura modernă e Céline. Numai că, la el, toată lumea e mizerabilă, doar el e exclus. Lipseşte autodenunţarea.

Nu-mi fac un proces moral scriind. Pur şi simplu sugerez prin asta că aşa suntem mulţi dintre noi. E un fel de: să nu uităm. Oamenii îşi fac o mască şi uită c-o au. E OK să o facă, altfel ar umbla tot timpul cu maţele pe faţă, la vedere. Dar să nu uităm că suntem şi altcineva.

Care e cel mai mare defect al tău?

Perfecţionismul. (Râde) N-am limite personale – ăsta e. În ultima vreme, mai joc, mai fac o mască. Dar am avut perioade când n-aveam nicio limită şi nici limitele altora nu le respectam. În primul rînd, că mă confesam total. Şi nici nu-nţelegeam de ce n-ar face toată lumea aşa. Mă gândeam că ar fi o lume mai bună, mai reală, sinceră, dar, de fapt nu-i aşa pentru că nu toţi ar câştiga din asta. Eu câştig – fac literatură. Deşi mai mult cîştigi cu minciuni pioase, gen De ce iubim femeile

Şi iubirea e prezentă mult în poezia ta. Cum a fost să-ţi asumi că, în momentul în care scrii despre asta, totul devine public şi poate fi ronţăit de toată lumea?

Sentimentele mele sunt cam de prost gust. Sunt exagerate când sunt. Percep îndrăgostirea, trădarea, despărţirea foarte dramatic. Ştii, totuşi, sper, că nu fac o literatură din aia tacticoasă, perversă, în care mai iau o fostă şi o toc mărunt ca la televizor. (Râde) 

Ai o definiţie a iubirii?

O definiţie e ceva operaţional. E ca harta metroului, vezi doar liniile dintre spaţii, dar nu vezi nimic din real. Iubirea e exeprienţă, e viaţă pur şi simplu. Îi zicem iubire ca să aibă un nume, dar e multe feluri de a fi. Dacă aş avea bani să-mi plătesc singur o chirie, poate n-aş mai fi aşa îndrăgostit. E şi foarte enervant să te adaptezi la un altul. 

Cum ai vrea să perceapă lumea un poet?

Eticheta de poet e ceva derutant. Îmi dau seama că atunci când auzi poet, în niciun caz nu te gândeşti la un om normal, care-ţi spune nişte chestii. Pentru mine, poezia e plăcerea expresiei. Şi-aceeaşi plăcere aş vrea s-o regăsească cititorii. Nu e că îi bag pe oameni într-o stare poetică – deşi pot să fac şi asta, şi când zic stare poetică mă refer la reveria aia de tip Eminescu –, dar nu e numai asta, sunt multe efecte şi stări când citeşti poezie. Procesul de umanizare al poetului şi al poeziei l-au început optzeciştii. Şi-ar trebui ca la un moment dat să devină o plăcere în sine să citeşti poezie. Să nu fie: “Ah, poezie!”. Tocmai de asta cred că trebuie învăţată altfel la şcoală.

Nu te-ai gâdit să predai tu cititul poeziei?

Da, sigur, să predau la Ministerul Educaţiei. Dacă vor să facem un seminar, o întâlnire, eu fac oricând. Dar nu pedagogie ştiinţifică, ei pun în aceeaşi categorie predarea literaturii cu predarea a orice, cînd sînt de fapt cu totul altfel de lucruri, una e înţelegerea artei şi alta învăţarea fizicii.

Eşti mulţumit de receptarea ta, ca autor contemporan?

Ce mi-aş putea dori mai mult decât să mă citească lumea? A, da, să vând mai mult. (Râde)

Să iasă cele 8 milioane pe lună.

Deci 250 de cărţi pe lună într-o ţară de 20 de milioane. Ce mare lucru?

Distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor

Numele: Dan Sociu
Data naşterii:  20 mai, 1978, Botoşani
Starea civilă: Necăsătorit, un copil
Studiile şi cariera:
A făcut studiile gimnaziale şi liceale în Botoşani, după care a urmat studiile universitare la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Ştiinţe Politice şi Filologie.
A publicat volume precum: “borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână” (Junimea, 2002; Premiul Romano-Canadian „Ronald Gasparic”, Premiul Naţional pentru Poezie „Mihai Eminescu”); “fratele păduche” (Vinea, 2004);
Volumul său de poezie “cântece eXcesive” (Cartea Românească, 2005, 2012 a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cea mai bună carte de poezie a anului
Volumul “Poezii naive şi sentimentale” (Cartea Romaneasca, 2012) a obţinut Premiul Radio Romania Cultural);  În 2013, a apărut  “Vino cu mine stiu exact unde mergem” (Tracus Arte, 2013), distins de asemea cu Premiul Radio România Cultural şi cu Premiul revistei Observator cultural.
A scris, de asemenea, şi proză: “Urbancolia” (roman, Polirom, 2008), „Nevoi speciale” (roman, Polirom, 2008);
A lucrat ca jurnalist pentru totb.ro şi Şapte seri.
În prezent, lucrează ca traducător pentru diverse edituri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: