Pascal Bruckner, scriitor: „Planeta nu are nevoie să fie salvată, ne-a precedat şi ne va supravieţui“

Pascal Bruckner (64 de ani) este unul dintre scriitorii-vedetă ai Franţei actuale FOTO: PHOTOLAND/ CORBIS

INTERVIU Scriitorul francez Pascal Bruckner şi-a lansat la Târgul de Carte Gaudeamus volumul „Fanaticii Apocalipsei", apărut la Editura Trei, ocazie cu care am stat de vorbă cu el despre Apocalipsă şi despre nou-apăruta religie, ecologia.

„Adevărul": De ce credeţi că subiectul Apocalipsei apare în discursul umanităţii?

Pascal Bruckner: Umanităţii îi place să se gândească la originile sale şi la sfârşit. În Biblie şi în tradiţia iudeo-creştină, Apocalipsa nu e sfârşitul lumii, ci răscumpărarea şi transfigurarea ei: răii sunt pedepsiţi şi drepţii, recompensaţi.

De ce oamenii au voluptatea să vorbească despre Apocalipsă - mai ales acum? Vedem montată o mică Apocalipsă în fiecare seară, la jurnalele TV...

Voluptatea catastrofei, mai ales în mass-media, vine din nefericirea de care am scăpat: aşezaţi comod în fotoliu, privim la dezastrele care-i lovesc pe alţii şi acest haos revalorizează, prin contrast, liniştea noastră. Compasiunii pentru acei bărbaţi şi femei care suferă i se adaugă satisfacţia noastră secretă că nu suntem în situaţia lor.

În cartea dumneavoastră, „Fanaticii Apocalipsei", vă referiţi la o nouă religie, ecologia. De ce a fost nevoie să fie creată această religie?

Ecologia este ultima mare ideologie politică, cea care contabilizează costurile dezvoltării şi ale progresului. A fost sacralizată - cum s-a întâmplat, la vremea lor, cu fascismul şi comunismul. E o religie profană care vede natura şi Pământul ca divinităţi şi face din copaci, plante şi animale nişte obiecte cvasi-sacre, uneori mai importante decât fiinţele umane.

Religiile se bazează pe mituri. Este încălzirea globală un mit?

Încălzirea globală există, nu contest efectele care se fac simţite deja peste tot. Dar faţă de acest fenomen putem să avem două atitudini: ori să facem totul pentru a-l împiedica, chiar dacă asta înseamnă privaţiuni, preamărirea regresului, sfârşitul industrializării etc., ori să luăm act de existenţa sa şi să anticipăm consecinţele negative construind diguri, protejând insulele, regândind habitatul urban, agricultura, transportul. Aceasta din urmă e atitudinea pragmatică ce refuză nebunia şi panica şi încearcă să găsească soluţia pentru o problemă precisă.

Ce-i animă pe aceşti ecologişti?

Ecologiştii radicali - a se face distincţia de ecologiştii inteligenţi - funcţionează pe baza fricii, a spaimei, a terorii pe care le răspândesc peste tot. Sunt foarte activi în America de Nord şi în Europa Occidentală. Sunt copiii răsfăţaţi ai progresului care vor să nesocotească reuşitele noastre şi fac mofturi la realizările societăţii. Şi-ar dori să revenim la marea simplitate primitivă, la un mod de viaţă neo-rural în care Mama Natură nu a fost „violată" de ştiinţă şi de tehnică. Denunţ acest proiect retrograd care ar avea drept consecinţă aruncarea noastră cu o sută sau cu două sute de ani în urmă. De altfel, dacă mass-media le cântă în strună acestor ecologişti, nu acelaşi lucru se întâmplă cu publicul francez, care le-a acordat doar 2% la ultimele alegeri prezidenţiale. Trebuie reinventată ecologia, care e rătăcită de douăzeci de ani într-un discurs catastrofist, şi să se facă pace între dezvoltarea industrială şi respectul faţă de mediu, cele două să devină compatibile. Aceasta este marea provocare a secolului nostru.

Lumea trebuie salvată?

Planeta nu are nevoie să fie salvată, ne-a precedat şi ne va supravieţui. Umanitatea este cea căreia îi trebuie create cele mai bune condiţii posibile, în faţa marilor provocări care ne aşteaptă: să hrănim nouă miliarde de oameni până în 2050, să le asigurăm un nivel de viaţă decent, să le venim de hac bolilor groaznice, să şcolarizăm tinerele generaţii, să evităm pe cât posibil conflictele sângeroase, să promovăm peste tot idealurile democratice. În orice caz, umanitatea noastră nu se bazează pe natură, de aceea nu am încetat, de apariţia speciei noastre, să violăm ciclurile naturale prin cunoaştere, prin abilităţile noastre, prin munca pe care o facem. Natura nu este nici bună, nici rea: ea este indiferentă. Noi ne sprijinim pe ea pentru a o deturna şi a construi o lume pe măsura noastră. ;

Umanitatea noastră nu se bazează pe natură, de aceea nu am încetat, de apariţia speciei noastre, să violăm ciclurile naturale prin cunoaştere, prin abilităţile noastre, prin munca pe care o facem.

Trebuie reinventată ecologia, care e rătăcită de douăzeci de ani într-un discurs catastrofist.

În volumul său, Pascal Bruckner este de părere că unii sunt atât de preocupaţi să salveze lumea, încât grija lor s-a transformat în fanatism. Ecologia a devenit o ideologie globală, o religie - cu preoţii, templele şi vocabularul ei demn de un nou catehism al catastrofei.