Paris, România, Europa, „ghid de întrebuinţare“. La Gaudeamus

Sunt măcar două drumuri, determinante, pe care am plecat luând cu mine, în bagaj, un talisman de o simplitate fascinantă, de o eficacitate absolută: „Într-o ţară străină, când nu ştii ceva, întrebi. Sunt tot oameni“.

Una din plecările la care fac referire era în 1998, când ieşeam pentru prima oară din ţară, tânăr jurnalist trimis de TVR Iaşi la un training al BBC, organizat la Cracovia. A doua: în toamna lui 2004 plecam de la Iaşi la Paris cu o bursă postdoctorală în domeniul ştiinţelor comunicării şi al semiologiei mass media. Vorba-talisman o aveam de la Vanda Condurache, regretatul director de programe de la TVR Iaşi şi un foarte iubit profesor de jurnalism la Universitatea Cuza.

De la Cracovia m-am întors, ca şi din alte destinaţii europene de reporter care au urmat, şi am învăţat încă enorm de multe de la omul şi profesionistul Vanda Condurache, la studioul de televiziune, ca şi de la conducătorul de doctorat, profesorul Dumitru Irimia, la universitate. De la Paris nu m-am întors (încă) şi continui de mai bine de zece ani să nu ştiu multe lucruri şi să întreb, în dreapta şi în stînga. Sunt tot oameni.

Cartea „Vedere din Turnul Eiffel. Portrete civile, crochiuri politice” e deci o colecţie şi o selecţie de întrebări puse, la Paris, unor oameni speciali: prin splendidele lor răspunsuri, vederea care se deschide din Turnul Eiffel asupra Parisului, asupra României, asupra Europei, are, sper, bătaie lungă. Cartea de faţă e despre şansa unor întâlniri: întâlniri „de patrimoniu” cu figuri ale exilului românesc în Franţa (Vladimir Cosma, Aurora Cornu, Basarab Nicolescu), dialoguri cu prieteni francezi ai culturii române (Nicolas Bataille, Jean Mattern, Marin Karmitz) dar şi chipuri distinctive, puternice, ale noii migraţii (Mircea Cantor, Roxana Rugină, Marina). O galerie de portrete şi de destine semnificative ale unor europeni „cu normă întreagă”, în mijlocul cărora românii îşi revendică un loc legitim.

Click pe imagine pentru a o mări

Alcătuit din două părţi (Convorbiri pe Sena şi Portrete civile, crochiuri politice) volumul cuprinde o selecţie de 40+2 întâlniri, concretizate în interviuri, crochiuri, tablete, scrise de la Paris între anii 2005 - 2015 şi publicate în presa din România. Aleg sa evidenţiez aici două portrete „în plus“ peste cifra 40 pentru a semnifica, pe de o parte, continuitatea pasiunii mele de reporter dincolo de graniţe (editoriale) de timp sau dincolo de magia cifrelor rotunde, şi pentru a puncta tematic, pe de altă parte, două evenimente cu încărcătură simbolică în actualitatea Europei şi a României în Europa. Este vorba despre ultimul interviu publicat în 2015, cel cu tânăra regizoare Mira Christopol Dragalina, nepoata de 87 de ani a generalului Ioan Dragalina, se poate înscrie, prin provocarea unor amintiri de patrimoniu, în celebrarea unei cifre rotunde a memoriei colective, 100 de ani de la Marele Război – Centenar 2018 .

Interviurile şi articolele prezente în această carte de publicistică au fost găzduite de-a lungul anilor, cu profesionalism jurnalistic şi cu prietenie constantă, de Mircea Vasilescu în Dilema Veche, de Simona Chiţan în Evenimentul Zilei, de George Onofrei în Suplimentul de cultură şi de Iulia Roşu în Adevărul. Le datorez gratitudine: încrederea lor a fost de fiecare dată un cordon ombilical care m-a ţinut legată, cu bucurie, de limba română (realizate în limba franceză, multe din interviuri au fost traduse), m-a stimulat să întâlnesc oameni şi m-a conectat la cititorii de acasă. Gratitudine adâncă se cuvine editurii Junimea şi poetului Lucian Vasiliu care, structurând cu entuziasm şi profesionalism între coperţi de carte texte publicistice publicate din Franţa timp de zece ani, au avut generozitatea să-şi pună semnătura editorială pe ceea ce, o revendic cu modestie, ar putea fi un ghid subiectiv de întrebuinţare: „Paris, România, Europa. Mode d’emploi”, în ani de profundă prefacere identitară a Europei.

E scris în genele noastre de oameni să ne povestim unii pe alţii. Ca şi reportajul, cred că interviul-portret rămâne una dintre speciile jurnalistice esenţiale: fiind o convorbire şi o poveste, el e de fapt o matrice foarte veche a modului uman de a interrelaţiona oriunde în lume. Cu convingerea intimă că întâmplările cotidianului capătă de multe ori sens repovestite de reporteri, cu luciditatea că jurnalismul nu se substituie Istoriei dar poate fi ciorna ei, îi invit pe cititorii acestui volum de jurnalism narativ să privească, de la înălţimea Turnului Eiffel, modul în care România s-a aşezat pe harta Europei în ultimii zece ani, după chipul şi asemănarea unor interlocutori de excepţie şi într-o parte a lumii căreia mobilitatea şi dialogul culturilor (română şi franceză) îi redesenează, dar îi şi legitimează identitatea.

Dedic acest volum unor oameni care m-au format şi cărora, deşi le pun întrebări aproape zilnic în gând, din păcate nu mai pot să le iau niciun interviu: Vandei şi profesorului Irimia.

…………………………………..

Le mulţumesc pentru cuvintele luminoase cu care au însoţit apariţia acestei cărţi scriitorilor Doina Jela, Mircea Vasilescu, Andrei Pleşu, Lucian Vasiliu. Gratitudine cititorilor mei care, de mai bine de zece ani, mi-au comentat articolele pe forumurile de discuţii, participând viu la dezbateri care pentru mine au fost hrănitoare.

Vă aştept, cu prietenie, la Gaudeamus, duminică 26 noiembrie 2017, ora 11:00, nivel 7.70, stand 368, editura Junimea. On tourne la page ensemble?