Scandal în care s-au dovedit a fi implicaţi şefi de state şi guverne, în frunte cu rusul Vladimir Putin, cu premierul islandez Sigmundur Gunnlaugson, cu prim-ministrul britanic Cameron, cu lideri ai Partidului Comunist Chinez.

Scandalul se referă la rolul unor firme offshore aparţinând şi unor „baroni ai drogurilor, unor autori de fraude financiare, unor mafioţi, traficanţilor de arme, evazioniştilor fiscali, violatorilor de sancţiuni şi escrocilor de toate felurile”. Firme înfiinţate de firma de avocaţi Mossack- Fonseca, cu sediul în Panama. Cunoscută prin a fi „una dintre cele mai tari companii care înfiinţează firme anonime şi nu e tocmai celebră pentru faptul că şi-ar selecta cu grijă clienţii. Chiar dimpotrivă”.

Investigaţia a fost începută de doi ziarişti germani pe nume Bastian Obermayer şi Frederick Obermaier.

Pe neaşteptate primul dintre ei a fost abordat prin poşta electronică de cineva care semna, enigmatic, John Doe, un nume care în româneşte ar fi echivalentul amuzantului Stan Păpuşă. Respectivul l-a întrebat pe Bastian Obermayer dacă el şi ziarul său ar fi interesaţi de nişte informaţii. Pentru care –semn bun!- nu a cerut nici un fel de remuneraţie. Obermayer a răspuns imediat pozitiv, iar primele informaţii s-au referit la un violoncelist cunoscut pe nume Serghei Roldughin. Celebru nu doar pentru virtuozitatea lui de instrumentist, ci şi pentru reputaţia de a fi „cel mai bun prieten” şi naşul uneia dintre fiicele preşedintelui Vladimir Putin. Şi despre care se aprecia că învârteşte milioane. Au urmat informaţii referitoare la „oameni de afaceri apropiaţi preşedintei Argentinei şi defunctului ei soţ şi predecesor în funcţie” sau la „un german misterios care are 500 de milioane de dolari”. După care zeci, sute, mii de alte informaţii. Printre ele multe despre corupţia din fotbal, corupţie ce şi-a făcut cuib la etajele de sus ale FIFA. Informaţii ce au trebuit să fie stocate în computere tot mai performante. Pe care conducerea secţiei de investigaţii şi managementul superior al ziarului german a avut disponibilitatea să le achiziţioneze.

Nu era vorba însă doar despre necesitatea unor importante investiţii materiale. Ci şi despre depăşirea unor limite ale căror origini se aflau în însăşi dimensiunea secţiei de investigaţii a ziarului Süddeutsche Zeitung.  „Fraţii Obermayer/ier” jurnalişti de investigaţie răspândiţi în redacţii din întreaga Lume.

Despre cum s-au primit informaţiile, cât de voluminoase ele, despre colaborări şi solidarităţi profesionale, despre riscuri şi primejdii asumate, despre surpriza de a găsi implicate persoane care până atunci erau suspectate doar de hiper-moralitate, despre timinguri, răbdare, decepţii, entuziasme dă seama cartea Panama Papers- Cum îşi ascund banii cei bogaţi şi puternici. Volum apărut mai întâi în limba germană la Verlag Kiepenheuer&Witch GmbH& Co. KG din Köln, tradusă în româneşte de Alexandru Mihăilescu şi apărută la editura bucureşteană Litera. Cartea istoriseşte şi detaliază exact ceea ce ne promit cei doi autori încă de pe coperta întâi: „cum am găsit miliardele ascunse ale unor premieri, dictatori, funcţionari FIFA, şefi de concerne şi magnaţi- şi banii secreţi din cercul intimilor lui Putin”.

Cartea se citeşte cu sufletul la gură ca şi cum ar fi un super-roman poliţist, un thriller de foarte bună calitate.  Se citeşte cu stupefacţie, cu uimire, dar şi cu revoltă. Dar şi cu speranţa că, la un moment dat, se va pune în fine capăt practicii firmelor offshore. Care permite spălări de bani şi evaziune fiscală.

Sebastian Obermayer; Frederik Obermaier- PANAMA PAPERS – CUM ÎŞI ASCUND BANII CEI BOGAŢI ŞI PUTERNICI; Traducerea: Alexandru Mihăilescu: Editura Litera, Bucureşti, 2016