Antoaneta Ralian avea cultul şi etosul muncii intelectuale, precum şi vocaţia, tot mai evidentă, de a construi prin exemplu personal un sistem în care valorile literare pot circula dintr-o limbă în alta, adăugându-i la numărul de cititori ai marilor autori străini pe cititorii români. Noi suntem beneficiarii muncii de zeci de ani pe care Antoaneta Ralian a făcut-o indiferent de regimul politic şi de „Istorie“, circumstanţe adesea invocate pentru a justifica pasivitatea.

117 titluri traduse

Mai ales în anii de închidere si închistare, după „Tezele din Iulie 1971“, cu atât mai importantă şi mai preţioasă, mai vitală, a fost „transfuzia“ de valori literare şi gândire liberă (fie ea şi în regim ficţional) dinspre spaţiile culturale cu tradiţie democratică spre o ţară din „lagărul socialist“. Cele 117 titluri traduse de Antoaneta Ralian (cifra, dată în „Amintirile unei nonagenare“, e posibil să fi crescut) au fost tot atâtea punţi către literaturi, culturi şi societăţi al căror aer îl respirasem şi noi, înaintea totalitarismului comunist.

Un fragment din aceeaşi carte autobiografică şi confesivă apărută nu demult la Editura Humanitas o arată pe cea venită din ţara lui „N-avem!“ impresionată până la lacrimi de normalitatea vieneză: „Pe geamul camerei de hotel am văzut, peste drum, o mică prăvălie cu alimente: un mic «aprozar» sau «alimentară», cum i se spunea la noi. Eu eram obişnuită cu hardughiile alimentare «Unic» şi «Leonida», goale de mărfuri, cu rafturi nude şi vânzători nepoliticoşi, aroganţi, care la orice întrebare îţi lătrau «N-avem, n-avem, n-avem!». Şi aici am dat peste o prăvălioară cât o cămăruţă, ticsită de coliere de cârnaţi rotofei, şunculiţe fragede trandafirii, fructe exotice, adică tot ce-ţi pot visa stomacul şi gura, şi cu un singur bătrânel protector şi amabil. I-am cerut nişte banane şi m-a poftit să le aleg singură – un nou şoc. După ce le-am ales, m-a întrebat pe care vreau să le mănânc în seara aceea şi pe care mâine, şi mi le-a sortat el, după care mi-a atras atenţia că alesesem o banană pătată şi mi-a schimbat-o pe loc. În faţa acestui nou gen de comerţ, cald, uman, aproape paternal, eu, care veneam din ţara lui «N-avem!», am simţit că mi se umezesc ochii. Bătrânul s-a şi speriat“.

Personaje romaneşti puternice

Împotriva celor care s-au străduit (şi, parţial, au reuşit) să strângă România într-un cerc izolaţionist şi să ne ţină departe de un Occident către care am aspirat în mod firesc, de-a lungul întregii noastre perioade moderne, Antoaneta Ralian a făcut breşe în monopolul de Partid şi de Stat, spărturi în zid. Acţiunea ei a fost pe cât de coerentă şi programatică, pe atât de tenace. Sincronizarea şi sincronismul, aflate la antipodul izolaţionismului ceauşist şi aberaţiilor protocroniste, au făcut din Antoaneta Ralian şi din toţi cei care i-au citit pe scriitorii „străini“ datorită ei nişte oameni liberi, cu opţiuni diferite şi reflexe democratice.

Vreau să spun că, dincolo de intriga unui roman, de felul în care sunt construite personajele şi de limbajul lor specific, însuşi actul traducerii presupune convingerea profundă că regimul politic, chiar şi cel totalitar, nu poate împiedica la nesfârşit difuziunea culturală şi circulaţia literară. Datorită Antoanetei Ralian şi colegilor săi de breaslă, personajele romaneşti s-au dovedit mai puternice decât un dictator paranoic, iar ficţiunea a perforat o realitate închistată.

Iată de ce Antoaneta Ralian nu a fost şi nu va rămâne atipică pentru epoca postrevoluţionară, a libertăţii şi a pluralismului, pe care prin munca ei de-o viaţă a anticipat-o; ci tocmai pentru „Epoca de Aur“ a ceauşismului „plenar”, naţionalist până la xenofobie şi izolaţionist până la delir conspiraţionist.

Cu mult înainte de a închide ochii, o mare traducătoare ni i-a deschis pe ai noştri