Dl Boia este, indubitabil, unul dintre cei mai prolifici autori români. De o bună bucată de vreme publică chiar şi două cărţi pe an. Poate şi din acest motiv dl. Boia este şi unul dintre cei mai controversaţi români. Unii îi neagă calitatea de istoric profesionist, în  fruntea „negaţioniştilor” situându-se  preşedintele Academiei, dl. acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, cu care dl. Boia duce o luptă surdă care, foarte curând, va împlini 20 de ani. Operaţiunea de negare face însă abstracţie de faptul că despre istorie, ca şi despre orice alt lucru, se poate scrie în diferite feluri, iar dl. Boia a optat pentru modelul eseistic, lăsându-le altora apanajul dar şi truda recursului la identificarea, descifrarea şi interpretarea documentului. Alţii, pornind de la o mârturie  din cartea România mea comunistă a franţuzoaicei Catherine Durandin, sunt cum nu se poate mai siguri că dl. Boia a fost în anii comunismului un informator feroce al Securităţii. O instituţie cu care profesorul însuşi a recunoscut, e drept, cam cu jumătate de gură, în cartea Cum am trecut prin comunism, că a avut relaţii nu chiar foarte ortodoxe. Există şi o a treia categorie de inşi, în bună parte recrutată chiar dintre cei care dau substanţă primelor două deja menţionate, care susţin sus şi tare că dl. Boia ar fi şi vândut ,şi vânzător deopotrivă. A scos nu doar istoria ţării, ci şi România la mezat, a pus-o la picioarele ungurilor, motiv pentru care preşedintele Ungariei l-a recompensat cu foarte puţină vreme în urmă cu o înaltă decoraţie. Ce vreţi altă dovadă mai bună că profesorul a făcut şi face jocurile unor puteri străine care vor răul ţărişoarei?

Nu e în rostul ori în intenţia însemnărilor mele de astăzi nici să discute toate aceste teme, nici să îl apere pe dl. Lucian Boia de întreg acest noian de acuzaţii. Nu intenţionez decât să semnalez apariţia unei cărţi care se cheamă  Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri), apărută în anul 2019 în Seria de autor Lucian Boia a editurii Humanitas. Carte în care Lucian Boia trece în revistă, după cum ne avertizează  în Cuvântul înainte, o seamă de întrebări fundamentale pe care omenirea şi le-a pus şi continuă să şi le pună, generaţie după generaţie. Şi cu toate că întrebările în cauză generează articole, studii, cărţi, dezbateri academice sau numai cu scopul de popularizare a unor mari teme, răspunsurile definitive, clare continuă să se lase aşteptate. Şi uite aşa se face că “nu ştim ce să credem despre Universul nesfârşit, nu ştim ce să credem despre noi înşine”. Ne întrebăm cât de haotică sau cât de “programată” este Lumea în care trăim, de unde venim şi încotro mergem şi dacă drumul acesta consumat deja de-a lungul a câtorva milenii are sau nu un sens. Ne mai întrebăm şi  ce surprize poate să ne rezerve viitorul, ce ne aşteaptă pe fiecare dintre noi după moarte, cât de reală este şi cât de mult succes a avut lupta pe care savanţii o duc pentru a ne prelungi viaţa individuală pe Terra, ce înseamnă Universul şi infinitatea acestuia. Mai vrem etern să dobândim certitudini în privinţa faptului dacă suntem noi unicii lui locuitori sau avem, aşa cum bănuim, vecini faţă de care poate chiar că am contractat datorii fără să ştim. Ne întrebăm de ceva vreme cât de utile sau inutile au fost şi sunt religiile care continuă să se înmulţească.

Din sumarul cărţii, mi-au atras în mod deosebit atenţia câteva capitole pe care aş vrea să le semnalez în cele ce urmează. Cu menţiunea că ele se situează într-o linie  de evidentă continuitate cu preocupările anterioare ale profesorului Lucian Boia. Iată, de pildă, capitolul Complicata problemă a cauzelor mi se pare că s-ar cuveni citit în strânsă relaţie cu cartea Primul război mondial: Controverse, paradoxuri, reinterpretări.  Împlinirea a o sută de ani de la începerea şi apoi încheierea Marelui Război  care, „dincolo de orice îndoială, ... a fost marele eveniment fondator al secolului al XX lea ” a generat o efervescenţă a întrebărilor  ajutându-i pe istorici „să înţeleagă mai bine, şi nu doar cu privire la acest conflict, complexitatea procesului istoric şi, ca să spunem lucrurilor pe nume, imprevizibilitatea acestuia”. Imprevizibilă a fost căderea comunismului . Religie seculară care a ajuns la putere tot ca urmare a complexului de fapte petrecute în vremea şi după Marele Război. Respectiva cădere  a generat noi controverse, noi fragmentări, alte lupte pentru hegemonie asupra cărora autorul cărţii meditează în capitolul Surprizele viitorului. Este plasată şi azi la locuri de cinste şi cum nu se poate mai la vedere zicerea Istoria, magistra vitae şi asta în pofida faptului că cum nu se poate mai limpede că din istorie nu vrem să învăţăm nimic. Şi uite aşa se face că azi (cf. Post-scriptum) „un vânt de anarhie străbate planeta”. 

Căutăm răspunsuri, căutăm chiar Absolutul, vorbim despre adevăr şi chiar despre post-adevăr, însă „la întrebarea de ce  tot nu am găsit răspunsul. Misterul rămâne de nepătruns”. Aceasta pare a fi concluzia foarte puţin optimistă a cărţii. Avem scenarii, avem şi profeţii. Rămâne totuşi speranţa că poate, totuşi, Istoria se va îndura de noi,

Lucian Boia- ÎNTREBĂRI FĂRĂ RĂSPUNS (sau întrebări cu prea multe răspunsuri); Editura Humanitas, Bucureşti, 2019 

 

P.S. Acest text nu se adresează hiper-activilor vânătorul/d.c., lucifer, ioan stănilă, herr, victor nagy.