O bună dimineaţă de marţi!

Astăzi fac o mărturisire, vă scriu o epistolă vouă, celor care mi-aţi citit  blogul, dar şi celor care mi-au scris.

De-a lungul unei perioade lungi, de 2 ani, poate mai mult, am scris aici săptămânal - cred că vreo 130 de povestiri. N-am realizat asta până azi, când apucându-mă de această scrisoare, am simţit degetul unui demon pe umăr, îndemnându-mă să arunc un ochi peste paginile blogului.

Istorioarele pe care le-am lăsat aici, săptămână de săptămână, vin din documente particulare, respectiv din testamente, înţelegeri, scrisori, liste cu obiecte furate-găsite-moştenite-cumpărate. Uneori, vin din documente domneşti - acte de cancelarie, contracte. Cele mai multe astfel de hârţoage ale secolului al 18-lea, evident, scrise în română, dar cu alfabet chirilic, au fost adunate, catalogate şi publicate de V.A. Urechia (1834-1901). El a întreprins munca titanică de a translitera aceste documente şi aşa, repuse în alfabet latin, le-a publicat în „Istoria Românilor”, o carte colosală, în 14 volume, format mare, cu mii de pagini, cu desene, stampe, reproduceri. Documentele culese de el cuprind perioada 1774-1901. S-a oprit pe-aici pentru că a murit, cum murim toţi. Nimeni n-a continuat munca lui, iar cartea n-a fost reeditată. E o carte rară.

În afară de aceste documente mai sunt încă multe altele necatalogate, unele păstrate la Biblioteca Academiei, unde am descoperit acel manuscris, devenit apoi romanul „Manuscrisul fanariot”. Altele sunt la Arhivele Naţionale, multe transliterate, publicate chiar pe site-ul instituţiei (chiar şi dintre cele nepublicate vreodată în vreun studiu). Desigur, mai există şi arhivele particulare. La acestea se adaugă documentele publicate în cărţi, pe o anumită perioadă, pe o anumită temă.

În sfârşit, vreau să spun că viaţa cea adevărată a oamenilor care au fost se află în cuvintele pe care le-au scris. M-au fascinat mereu manuscrisele, frazele în care cineva şi-a lăsat singurătatea. În fiece însemnare oricât de scurtă, se află detalii trăite, care se leagă epic. Citind o frază simplă, de genul introducerii unei scrisori către vodă, mi-e imposibil să nu văd mâna care a scris, viaţa şi întâmplările care au adus acea mână în situaţia de  a scrie.

Prin urmare, povestirile din blog cuprind felul în care ochiul meu vede dincolo de o frază scurtă.

Multe dintre istorioarele pe care le-am lăsat aici mi-au inspirat alte poveşti, pe care le-am adunat în volumul „Ciudăţenii amoroase din Bucureştiul fanariot”, ieşit de sub tipar săptîmâna trecută. Unele sunt începute aici, deşi niciuna nu este aşa cum o ştiaţi, dar cele mai multe sunt insolite, sunt amoruri şi pasiuni venite din fierea generală a fiinţei.

Bineînţeles, fiecare oferă un model narativ. A fost esenţial pentru mine lucrul ăsta, să găsesc 47 de feluri de-a spune o poveste.

Şi, cum nu se putea altfel, am pus lângă ele şi imagini de epocă, găsite prin muzee, la Târgovişte, la Craiova şi la Palatul Suţu, dar şi prelucrări după alte imagini, reproduceri preluate temporar, prin complicatele reguli ale copyright-ului.

Această carte, este adevărat, n-ar fi fost posibilă, dacă nu avea în spate cele 130  de texte ale blogului. A fost un experiment interesant - o povestire în fiecare săptâmână. A fost stimulativ şi mulţumesc ziarului Adevărul că mi-a dat această ocazie, mai cu seamă lui Mihai Epure, care m-a ajutat să aşez aici povestea, săptămână de săptămână. Acum veţi zice că da - am scris ca să-mi adun material pentru carte. Nicidecum. Voi continua să scriu, de fapt, să vă scriu, despre ceea ce găsesc prin hârţoage, ba chiar prin paginile unor cărţi uitate ori în nevăzutele pliuri ele câte unui text prizărit. Ştiţi dicţionarele vechi, în care filologi gravi au notat o explicaţie, adăugând uneori şi semnul aproximaţiei sau asteriscul neatestării? Tocmai în acele semne se găsesc cele mai suculente întâmplări. Un cuvânt cum este „fanariot”, mai înseamnă astăzi „grec din cartierul Fanar”? Nicidecum. Grecul ăla plecat din Stambul - ajuns anevoie la Bucureşti, îmbogăţit sau nu, iubit sau nu, mort demult, dar nu fără a lăsa urme - a devenit cu timpul un Andronache venal, tatăl unui tip cu nas subţire, din ce în ce mai parfumat, din ce în ce mai trandafiriu, petală macerată în lichior, acoperită de litere. Şi cum totul se perimează, după ce s-a evaporat alcoolul, scorojit, apoi pulbere suflată de buze rujate, ei bine, acelaşi fanariot a început să însemne doar amintirea unui timp regretat.

Vă sărut şi vă mulţumesc că m-aţi ajutat să scriu „Ciudăţenii amoroase din Bucureştiul fanariot”.