În primul rând datorită preocupării constante arătate de cercetător operaţiunilor serviciilor secrete sovietice în Franţa.

Cartea chiar aşa intitulată, KGB-ul în Franţa, apărută la Paris în anul 1986, a fost prezentată la momentul potrivit de regretatul Virgil Ierunca în spaţiul de legendă al emisiunii sale Povestea vorbei de la Radio Europa Liberă şi a apărut în româneşte în anul 1992, la editura bucureşteană Humanitas.

O altă carte (KGB- ul la putere) care analiza felul în care temutul serviciu secret sovietic a supravieţuit dizolvării URSS la finele lunii decembrie a anului 1991, dar şi cum a dobândit o nouă viaţă în Rusia lui Putin (Putin însuşi fiind un fost ofiţer cu vechi state de servicii în domeniu, adică un produs care s-a dovedit “de succes” al sistemului), apărută în limba franceză în anul 2008, a fost cu maximă promptitudine tradusă şi pusă la dispoziţia cititorilor români tot în 2008 şi tot de Humanitas, buna primire şi interesul cititorilor determinându-i reeditarea în anul 2014.

Marea surpriză avea să vină însă în toamna-iarna anului trecut, atunci când pe piaţa românească a apărut traducerea unui prim şi impresionant tom (peste 1000 de pagini) al impresionantei şi, probabil, greu de egalat cercetări, O istorie a comunismului, tom subintitulat Cu pumnul de fier. Călăii. Tălmăcirea a fost încredinţată unei întregi echipe, deja binecunoscuţilor Emanoil Marcu şi Vlad Russo, asociindu-li-se Adina Cobuz, Wilhelm Tauwinkl, Mariana Piroteală, Marieva-Cătălina Ionescu, Georgeta Anca Ionescu şi Elena Ciocoiu. Vor mai urma alte două volume care promit să continue povestea cutremurătoare a felului în care s-a născut, prin sperjur, forţă, minciuni şi violenţă, prin crime în masă şi asasinate la comandă, prin foamete instrumentată politic, prin supradimensionarea rolului poliţiei secrete, prin voinţa unor extranei, însă niciodată prin voinţa populaţiei şi nicidecum prin revoluţie, răul comunist.

Scopul principal al cărţii tocmai acesta este. De a demonstra ce imensă, ce neruşinată minciună a fost născută şi pogorâtă mai întâi asupra Rusiei, mai apoi în aproape jumătate din Europa, pe urmă în Asia şi Africa, atunci când s-au născocit sintagme precum revoluţia proletară  sau dictatura proletariatului.  Când s-au zămislit şi nu oricum, ci cu pretenţie de doctrină şi cu  imaginare, calpe, inventate argumente pretins ştiinţifice, teorii referitoare la necesitatea istorică a unei noi orânduiri sociale al cărui rost, explicat prin dialectică şi devenire, ar fi fost acela de  o înlocui şi goni pe cea anterioară. Calificată a fi profund nedreaptă. Orânduire şi sistem pe care, în realitate, nu au izbutit decât să le maimuţărească. Scrie Thierry Wolton în epilogul intitulat Despre câteva condiţii ale reuşitei şi despre câteva cauze ale eşecului: “Toate regimurile comuniste  au fost identice în esenţă. Au respectat aceleaşi texte canonice, au vorbit aceeaşi limbă de lemn, s-au bazat pe aceeaşi structură de putere, partidul şi poliţia politică au respectat aceleaşi reguli economice, planificarea centralizată”. Sau: ”Marxism-leninismul s-a implantat şi s-a dezvoltat nu acolo unde împlinea o nevoie socială- abolirea inegalităţii de pildă-ci acolo unde compensa slăbiciunile puterii în funcţie”. Aşa a fost şi în Rusia când Lenin a dat o lovitură de stat profitând de înapoierea ţării, de slăbiciunile puterii ţariste, de degringolada albilor, de dezastrele din Marele Război. Dezastre din a căror manta aveau să se nască cele două mari rele ale secolului al XX-lea - nazismul şi comunismul. 

Comunismul a fost ceea ce se cheamă o religie seculară ( a se vedea în acest sens studiile profesorului Vladimir Tismăneanu) care a înlocuit crucea cu pistolul, cu foametea, cu trimisul în Gulag, cu teroarea, care s-a bazat pe călăi precum Lenin, Stalin, Ho Şi Min, Gheorghi Dimitrov, Hrusciov, Brejnev, Gheorghiu-Dej, Ceauşescu, Mao, Castro, Tito, Walter Ulbricht, Jivkov şi mulţi, mulţi alţii descrişi cu mare minuţie de condeiul căruia pare că nu îi scapă nimic al lui Thierry Wolton. Adică pe personaje care s-au imaginat a fi profetice, atotputernice, piloni, motoare ale istoriei.

Comunismul instalat cu forţa în Rusia, în Europa Răsăriteană, exportat mai încolo în Asia şi America a promis progres şi bunăstare. A fost oare ţinută, respectată promisiunea? Scrie Thierry Wolton: “Ţările comuniste, care au pretins că sunt modele de modernitate, au eşuat dorind să o reformuleze. Revoluţiile industriale din secolele anterioare fuseseră posibile datorită emancipării indivizilor, eliberaţi de reporturile sociale care încorsetau societăţile Vechiului Regim. Modelul Sovietic n-a fost niciodată o depăşire a capitalismului, a fost vorba, cel mult, de o încercare  de a găsi o alternativă care să permită supravieţuirea unor forme de organizare premoderne”.

 De ce socotesc că este importantă cartea lui Thierry Wolton? De ce cred că are o importanţă capitală? De ce contează şi impresionează nu doar prin dimensiune? Mai întâi fiindcă, sesizând excepţionala putere de expansiune şi longevitate ale comunismului nu s-a mulţumit să îi limiteze istoricul la cele petrecute în spaţiul european, aşa cum se întâmplă îndeobşte. În al doilea rând deoarece înfăţişează, detaliază şi pune sub lupă mecanismele terorii. Care au fost cam peste aceleaşi. „Teroarea, instrument curent al regimurilor marxist-leniniste, e o explicaţie pentru longevitate, dar nu singura”. Au existat structuri anume create, a existat Statul devenit, “sub impulsul ideologiei, prin excelenţă al totalitarismului. Statul totalitar a împins la extreme logica statului obişnuit, regimurile comuniste generate de aceasta au exprimat chintesenţa puterii statale”. Cartea subliniază dimensiunea grotescă dobândită de naţional-comunism. Or, o astfel de intenţie justifică şi  destul de marea pondere ce îi este rezervată în carte naţional-comunismul din România. Care a înmugurit sub Dej şi a ajuns la forme ubueşti în vremea cultului personalităţii lui Ceauşescu.

Suficiente motive să aşteptăm volumele următoare.

Thierry Wolton – O ISTORIE MONDIALĂ A COMUNISMULUI; vol. I. Cu pumnul de fier. Călăii. Încercare de investigaţie istorică; Traducerea: Adina Cobuz, Wilhelm Tauwinkl, Emanoil Marcu, Vlad Russo, Marinela Piroteală, Marieva- Cătălina Ionescu, Georgeta Anca-Ionescu şi Elena Ciocoiu; Editura Humanitas, Bucureşti, 2018

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro