O carte pentru prezent: „Citeşte periculos. Puterea subversivă a literaturii în vremuri tulburi“ FRAGMENT

FOTO: Polirom

„Adevărul“ vă prezintă un fragment din cea mai recentă carte a scriitoarei iraniene Azar Nafisi „Citeşte periculos. Puterea subversivă a literaturii în vremuri tulburi“, apărută la Editura Polirom.

Azar Nafisi este autoarea bestsellerului „Citind Lolita în Teheran“. Uitarea este echivalentul morţii, ne spune Azar Nafisi, iar cărţile au fost dintotdeauna paznicii memoriei noastre. Cărţile ne transmit adevăruri care adesea nu pot fi rostite şi devin de multe ori forme de luptă eficiente împotriva regimurilor totalitare. În cele cinci scrisori imaginare adresate tatălui său, însoţite de inserturi autobiografice, autoarea aduce un elogiu nu doar literaturii rezistenţei, ci şi, mai ales, literaturii ca formă de rezistenţă. Sondând operele unor mari autori precum Salman Rushdie, Margaret Atwood, Tim Morrison, David Grossman, Elias Khoury, Ray Bradbury, James Baldwin sau TaNehisi Coates, sunt puse în discuţie multe dintre marile probleme cu care se confruntă lumea contemporană: dezumanizarea, lupta femeilor şi a minorităţilor pentru drepturile lor, teocraţia iraniană şi derapajele antidemocratice din SUA, războaiele din Orientul Apropiat, tortura şi lagărele de concentrare, relaţia victimă-călău, pandemiile ş.a. Transpuse în ficţiune, toate aceste teme au făcut şi continuă să facă din cărţi lecturi subversive, incitante şi „periculoase”, înlocuind minciuna cu adevărurile pe care ele le dezvăluie. Citeşte periculos este o carte care nu ne poate lăsa tăcuţi şi nici indiferenţi.

 „Dar cum oare se explică faptul că atât de mulţi oameni recurg la idei, la imaginaţie şi frumuseţe atunci când li se ia tot ceea ce noi numim viaţă? Când nu mai au absolut nicio putere asupra vieţii şi asupra morţii lor? Când sunt în pragul morţii? Când ne confruntăm cu acte de o asemenea brutalitate şi cruzime, când ne pierdem speranţa de a mai fi oameni, ne întoarcem instinctiv la acele realizări ale omenirii care omagiază demnitatea, libertatea şi frumosul. Facem apel la empatie şi credinţa că, până şi în asemenea locuri aflate atât de aproape de moarte, rămânem totuşi în vecinătatea vieţii prin intermediul cărţilor, al artei şi al muzicii, prin ceea ce s‑a născut din dragoste, din pasiune şi din dorinţa de a comunica, din nevoia de a ne opune morţii şi uitării. La fel de important e faptul că, chiar în pragul morţii fiind, când nu ne putem alege modul în care trăim sau murim, mai avem încă posibilitatea de a alege cum să ne confruntăm cu acea moarte, cum să ne confruntăm cu călăul nostru: cu demnitate şi dragoste de viaţă sau de vidul oferit de moarte. Nu ne putem pierde speranţa într‑o lume care l‑a dat pe Rumi sau pe Shakespeare.” (Azar Nafisi)

Azar Nafisi şi‑a câştigat notorietatea cu bestsellerul Citind Lolita în Teheran. Fiică de politicieni (tatăl ei a fost primar al Teheranului în anii 1961‑1963, iar mama s‑a numărat printre primele femei alese în Parlamentul iranian în anii 1960), Azar îşi va face primii ani de şcoală în Anglia şi Elveţia. Se reîntoarce în Iran, unde este martoră la arestarea tatălui său. După terminarea colegiului, predă literatură engleză la Universitatea din Teheran şi la Universitatea Allameh Tabatabai. În 1981, pentru că refuză să poarte văl, este înlăturată de la universitate. Din 1997, când emigrează în America, Azar Nafisi predă la Johns Hopkins University School of Advanced International Studies. A publicat, printre altele, Anti‑Terra: A Critical Study of Vladimir Nabokov’s Novels (1994), Things I’ve Been Silent About (2004; Lucruri nespuse, Polirom, 2018) şi The Republic of Imagination: America in Three Books (2014). Romanul Citind Lolita în Teheran (2003; Polirom, 2018) s‑a aflat timp de 117 săptămâni pe lista de bestselleruri a cotidianului The New York Times, a fost tradus în 32 de limbi şi a primit numeroase premii literare, printre care Prix du Meilleur Livre Étranger, 2004 Non-fiction of the Year Award acordat de Booksense, Frederic W. Ness Book Award, Latifeh Yarsheter Book Award şi Grand Prix des Lectrices de Elle. În prezent, trăieşte alături de familie în Washington, DC, şi colaborează la numeroase publicaţii, precum The New York Times, Washington Post şi The Wall Street Journal.

FRAGMENT

„Baba, nu cred că ai citit romanul distopic al lui Ray Bradbury, Fahrenheit 451, care a fost publicat pentru prima oară în 1953 şi a revenit astăzi pe listele cu bestselleruri. În roman, într‑o societate americană viitoare, în care cărţile sunt ilegale şi „incendiatorii” ard toate volumele pe care le găsesc, prizonierii din peştera lui Platon apar sub o înfăţişare diferită. Majoritatea personajelor din romanul lui Bradbury, devenit clasic, nu sunt înlănţuite fizic. Cu toate acestea, ele percep doar ce le este hărăzit; aleg să trăiască într‑o lume a umbrelor, nu în cea reală.

În societăţile democratice, de regulă, nu apelăm la violenţa fizică pentru a‑i reduce la tăcere pe cei care au idei incomode, în schimb folosim diverse alte forme de violenţă, cum sunt ostilitatea, cenzura sau calomnia. Totalitarismul vine cu o ideologie rigidă care împarte lumea în două tabere opuse: cei buni şi cei răi. „Dacă vrei ca cineva să nu fie nefericit din punct de vedere politic, nu‑i oferi două variante ale aceleiaşi probleme, ca să nelinişteşti; oferă‑i numai una. Sau, şi mai bine, nu‑i oferi niciuna”. Scăpăm astfel de îndoielile, complicaţiile şi contradicţiile cu care ne‑am putea confrunta atunci când trebuie să facem alegeri individuale şi să ne asumăm răspunderea pentru ele. Asemenea prizonierilor din peştera lui Platon, nu suntem nevoiţi să îndurăm strălucirea orbitoare a soarelui.

Baba jan, acum înţeleg că, deşi ai fost un om politic toată viaţa, ai evitat orice ideologii politice. Ideologia are întotdeauna nevoie de un adversar inventat pentru a‑şi menţine adepţii frenetici gata de acţiune şi a‑i înspăimânta şi a‑i imobiliza pe rebeli. Noi, cei din Iran, am aflat într‑un mod extrem de dureros că e uşor să inventezi duşmani atunci când vezi lumea doar în alb şi negru. În Fahrenheit 451, obiectele cele mai periculoase sunt cărţile. Ele nu cunosc limite sau graniţe, creează speranţe noi, nasc pasiuni neaşteptate şi mai curând pun întrebări decât oferă răspunsuri. Cărţile reprezintă lumea neînregimentată, plină de contradicţii şi de complicaţii, o lume care ameninţă mentalitatea totalitaristă prin faptul că se află dincolo de controlul ei.

În lumea din Fahrenheit 451, cei care refuză să predea cărţile de contrabandă sunt consideraţi alienaţi şi rebeli, iar guvernul a creat un câine mecanic care să‑i adulmece şi distrugă pe recalcitranţi. La fel ca în cazul prizonierului care părăseşte peştera lui Platon, Guy Montag, un incendiator a cărui sarcină este să dea foc posesiunilor celor care citesc cărţi, suferă un proces lent şi dureros de iluminare. Prima sa iniţiere în lumea din afara peşterii se produce în urma întâlnirii cu Clarisse McCellan, o vecină mai tânără („şaptesprezece ani şi nebună”, îi spune). Pe parcursul câtorva întâlniri, Clarisse îi deschide treptat ochii cu privire la posibila existenţă a unei lumi cu totul diferite. Ea este cea care îi redeşteaptă simţuri de mult uitate: mireasma ploii, de exemplu, sau culoarea ierbii şi a florilor. Montag uitase să vadă, să audă, să guste, să pipăie şi să simtă lumea.”