O carte despre "jaguarul Regelui Mihai – o maşină de legendă… o soartă de poveste"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Mihai
Regele Mihai

Miercuri seara,  de la ora 18.00, în foaierul Ateneului, la lansarea volumului "Istoria întortochiată a jaguarului albastru", de Radu Portocală, îşi dau întâlnire toţi iubitorii istoriei, ai monarhiei, ai maşinilor clasice, ai vechiului Bucureşti, ai eleganţei/

Miercuri seara, la orele 18.00, Filarmonica “George Enescu” şi editura Vremea organizează  în foaierul Ateneului Român la lansarea volumului "Istoria întortocheată a jaguarului albastru",  de Radu Portocală. Directoarea editurii Silvia Colfescu anunţă un eveniment cu totul special dată fiind povestea fantastic a automobilului – personaj principal al poveştii.

Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii "George Enescu", şi Silvia Colfescu, directorarea Editurii Vremea, vor vorbi alături de Nicolae Ştefan Noica, Bogdan Ştefan Iancu, despre vraja unui automobil unic, al cărui destin l-a purtat de pe culmile splendorii regale până aproape de dispariţia în clisa "bunăstării şi egalităţii" din epoca dictaturii proletariatului.

Majestatea Sa Regele Mihai  i-a fost primul proprietar. Jurnalistul şi scriitorul Radu Portocală s-a ocupat de acest automobil, l-a restaurat şi i-a redat splendatorea de altădată.


"În anul 1937, viaţa părea să-i surâdă statornic viitorului Rege Mihai I: era un Principe tânăr şi frumos, adorat de popor, având în perspectivă urcarea pe tronul unei ţă,ri pornite pe calea prosperităţii şi a civilizaţiei.
La împlinirea vârstei de 16 ani, pe când se pregătea să intre în armată, Guvernul, prin Ministerul Aerului, cunoscând pasiunea pentru mecanică a Principelui, a hotărât să-i dăruiască un automobil de marcă.
În 1937, firma englezească Standard Swallow, din care s-a născut prestigioasa uzină Jaguar, a început fabricarea modelului SS Jaguar 100, din care s-au produs, între 1937 şi 1941, un număr de 116 exemplare. Primul dintre acestea a fost oferit de Guvern Marelui Voievod de Alba-Iulia.


Destinul întortocheat al acestei maşini îi conferise dintru început caracterul unei maşini de colecţie: este nu numai o maşină regală, nu numai o creaţie superb desenată şi excelent dotată tehnic, ci şi prima dintr-o serie foarte scurtă. Încă un amănunt: este primul automobil pe calandra căruia apare vestita figurină-jaguar care, de-atunci, împodobeşte maşinile de această marcă", spune Silvia Colfescu.
Va fi o oră dedicată vechiului şi adevăratului Bucureşti, personalităţilor care i-au marcat istoria, frumuseţii lui aristocrate.

afis carte jaguarul albastru
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite