Dj-ul legendar a cărui cariera s-a împlinit, a ajuns la apogeu şi s-a încheiat departe de ţară, la vreo 2000 de kilometri de Bucureşti. S-a încheiat spre a deveni un mit modern, cam în genul celor despre care a scris cândva o carte superbă Roland Barthes.

Am aflat despre al treilea volum al seriei, volum intitulat Cornel Chiriac în documentele Securităţii, apărut în chiar luna în care s-au împlinit 40 de ani de la tragica şi insuficient elucidata dispariţie a lui Cornel Chiriac, cu totul întâmplător. Cam în acelaşi mod în care, în urmă cu 40 de ani am aflat despre moartea lui Cornel. Pe care l-am ascultat ocazional, pe vremea când se mai afla încă în România şi realiza Metronomul la Radio Bucureşti, împreună cu Geo Limbăşanu, şi mai apoi, la Europa Liberă. În 1975, când viaţa lui Cornel Chiriac s-a sfârşit pe neaşteptate, nu eram încă ceea ce am devenit un an sau doi ani mai târziu, un fidel ascultător al radioului de la München, aşa că vestea dispariţiei, o dispariţie ce ar putea fi o execuţie ordonată de înaltele foruri de partid şi de stat şi dusă la îndeplinire de Securitate, nu am primit-o pe unde scurte. Ci de la profesoara mea de Franceză din liceu, care mi-a comunicat-o într-o pauză. Îmi mai amintesc şi acum cum vara următoare, marcată de catastrofale inundaţii ce au determinat aceleaşi foruri de partid să ne cheme din vacanţă şi să ne trimită să salvăm recolta, câte un coleg imprudent mai dădea drumul tranzistorului, îl fixa pe unde scurte spre a asculta în reluare câte un Metronom a cărui intrare pe unde era anunţată de extraordinara voce a Ioanei Crişan. Audiţia era însă prompt întreruptă de câte un profesor vigilent.

Acest al treilea volum combină amintirea, convocarea memoriei cu cercetarea documentelor de arhivă. Aceasta datorită extraordinarei, exemplarei devoţiuni a lui Mircea Udrescu pentru memoria prietenului său din adolescenţă prematur dispărut. Mircea Udrescu a fost coleg şi prieten, cel mai bun prieten al lui Cornel Chiriac. A fost alături de el încă din anii în care amândoi au devenit „o problemă” sau ceea ce se chema „un obiectiv” pentru autorităţile comunisto-dejiste şi securiste din Piteşti.

„Problema” a apărut în momentul în care Cornel Chiriac, fiu al unui învăţător devotat comunismului- motiv pentru care inclusiv membrii familiei sale îl numeau pe respectivul cap de familie Marxistul – promovat ziarist în presa locală, dar şi prietenul său cel mai bun şi-au îngăduit să nu mai respecte cutumele. Le plăcea jazz-ul cu care comunismul era încă certat, le mai plăceau şi alte genuri de muzică pe care acelaşi regim le socotea „decadente”, cam în acelaşi chip absurd şi caraghios în care edictaseră că şi Coca-Cola ar fi o băutură neconformă cu morala proletară. Unde mai pui că pasiunea celor doi prieteni pentru muzică, „inconştienţa” lor a mers până acolo încât, încălcând toate regulile, s-au apucat să scoată o revistă samizdat, scrisă şi multiplicată de mână intitulată Jazz-cool. O revistă care nu a fost nicidecum creaţia unor amatori. Dimpotrivă.

Vocea lui Cornel Chiriac, la Radio Europa Liberă:

Cartea lui Mircea Udrescu nu doar că înregistrează minuţios, ci şi explică felul în care a evoluat „problema Chiriac” în anii studenţiei, tinereţii bucureştene şi a etapei româneşti din cariera marelui dj, mai apoi la Europa Liberă, până în clipa în care această carieră a fost întreruptă în Capitala Bavariei. Cartea explică şi de ce comuniştii români îşi doreau ca acestei cariere să îi fie pus capăt.

Spun că volumul are însuşirea nu doar de a înfăţişa, ci şi de a explica fiindcă Mircea Udrescu deţine ştiinţa şi răbdarea de a clarifica epoca. Cu toate resorturile ei nebuneşti şi absurde. Aşa încât Cornel Chiriac în documentele Securităţii se remarca prin ştiinţa autorului său de a zugrăvi o etapă din istoria comunismului românesc. Cu felul în care era atunci liceul, cu procentele pe clase şi categorii sociale pe baza cărora se făcea admiterea la facultate, cu bursele cu dedicaţie, cu suspiciunea şi teama faţă de celălalt, justificată sau numai indusă, cu liota de informatori şi cozi de topor. Care au acţionat în ţară, dar şi peste hotare. Deşi, aşa cum am spus-o şi cu altă ocazie, am convingerea că nu dispunem încă de liberul acces la documentele din arhiva Direcţiei de informaţii externe a fostei Securităţi. Documente ce ar explica multe. Nu numai în privinţa lui Cornel Chiriac ori a altor morţi suspecte ale unor angajaţi ai Departamentului Românesc al Europei Libere, nu doar în privinţa Europei Libere înseşi, ci şi în cea mai amplă a Diasporei, ba chiar şi în privinţa a ceea ce s-a întâmplat rău şi prost în România după 1989.

Dincolo de aceste observaţii, mi se pare important să subliniez alte câteva merite esenţiale ale cărţii. Metronom ’ 70. Cornel Chiriac în documentele Securităţii demonstrează convingător că emisiunea Metronom ca şi personalitatea lui Cornel Chiriac nu au fost creaţia artificială a Europei Libere. Nu s-au născut din ordinul sau din voinţa americanilor. Europa Liberă a avut, are calitatea indubitabilă de a-l fi redescoperit, graţiei intuiţiei formidabile a inegalabilului său director, Noel Bernard, şi de a-i fi asigurat deplina libertate de exprimare unei personalităţi cu totul aparte. Şi complexe, şi dificile, şi imprevizibile aşa cum a fost cea a lui Cornel Chiriac.

În al doilea rând, Mircea Udrescu are simţul măsurii, o însuşire ce îi îngăduie să se obiectiveze şi să arate că, înainte de a fi fost un mit, Cornel Chiriac, a fost un om. Nu cel mai perfect de pe lumea aceasta, nu cel mai comod, dar un om care şi-a dedicat viaţa vocaţiei sale. Cornel Chiriac a fost, deduc din carte, un om plin de contradicţii. Un om cu toane. O recunoaşte fosta lui logodnică, Gerlinde Schuster, o recunoaşte cumnata sa, Florina, ale căror mărturii sunt reproduse în carte. Cornel Chiriac avea mulţi prieteni atunci când se afla la microfon, prieteni recrutaţi dintre tinerii, nu doar din România, ce se regăseau în muzica pe care el, dj-ul de la München, o selecta spre a fi difuzată pe unde scurte. Avea însă puţini prieteni reali în viaţa de zi cu zi. De unde însingurarea acut resimţită la München. Cu toate acestea, Cornel Chiriac avea vocaţia prieteniei. Ca şi vocaţia temeiniciei. O dovedesc scrisorile lungi expediate lui Mircea Udrescu atunci când viaţa i-a despărţit.

Mircea Udrescu- METRONOM 70. CORNEL CHIRIAC ÎN DOCUMENTELE SECURITĂŢII

Editura Universitară, Bucureşti, 2015