O bibliografie contemporană

Atunci când, în 1621, cărturarul Robert Burton publica „Anatomia melancoliei“ – un remarcabil manual medical, şi, deopotrivă, text filosofic şi estetic, irigat de elemente preluate din numeroase alte ştiinţe, el îşi înscria numele în istorie.

Apreciată de John Keats, Samuel Beckett şi Jorge Luis Borges, lucrarea reprezintă un vast studiu al depresiei clinice, în accepţiunea sa contemporană. Astăzi, este considerată prima carte din categoria self-help, însă profunzimea, rigoarea şi erudiţia sa nu o pot situa decât forţat în proximitatea textelor ce formează abundenta literatură motivaţională.

Fenomen care a marcat ultimele decenii definite de o spectaculoasă căutare a formei fără fond, această industrie prosperă îşi găseşte, printre celebrităţi, admiratori precum Oprah Winfrey şi Will Smith. Pe cât de savuroase sunt convingerea şi entuziasmul cu care cărţile de dezvoltare personală promit explorarea adevărurilor ultime sau, cel puţin, revelarea secretului îmbogăţirii, pe atât de înduioşător-candidă se profilează încrederea cumpărătorilor lor. Intenţia şi efectul aflându-se în acord, succesul comercial se anunţă peren. Procesul este simptomatic pentru desubstanţializarea galopantă a epocii noastre în care marile descoperiri vizează, previzibil şi periodic, variantele de iPhone, iar comoditatea reflecţiei îndeamnă la lectura unor texte similare „butadelor“ publicate la editura Facebook. 

Departe de referirile culturale şi istorice la care recurgea Dale Carnegie, acum peste un secol, în Arta de a vorbi în public, conţinutul, registrul şi stilistica celor mai multe cărţi de self-help potenţează cu succes ignoranţa de fond şi, în calitate de instrument practic, de formulă sau de program ce oferă prompte rezolvări, asigură o cale netedă spre alienare. Fără a avea pretenţia de a contura cu acurateţe profilul consumatorului acestei literaturi, este rezonabilă bănuiala asupra lipsei de subtilitate şi a organului pentru metaforă – teren fertil pentru asimilarea conţinutului autoproclamat sapienţial. Este de presupus că un astfel de cititor va fi atras, în egală măsură, de alte forme de lectură facilă, însă remarcabil rămâne interesul pentru maculatura providenţială nu ca pornire complementară unei curiozităţi elevate, ci drept principală manifestare intelectuală. Persoanele care consideră de cuviinţă să înceapă edificarea unei tardive bibliografii prin cumpărarea cărţilor literaturii motivaţionale par să caute o legitimare a gestului în sine. Cu alte cuvinte, consimt să se angajeze, precaut, pe lungul drum al cultivării, dar o fac alegând forma pseudolivrescă a unei înţelepciuni de bazar, sub mirajul rigorii tonic-matematice a titlurilor precum Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, 15 minute pentru fericire şi 9 paşi pentru atingerea scopurilor.

În altă secţiune a aceleiaşi comunităţi se înscriu cei care, absolvenţi ai unei minime instruiri culturale, adoptă, entuziast, un univers de plastic, convinşi că aleargă la autentice izvoare solomonice de sfaturi şi îndemnuri. Dorind să devină bogaţi, să atingă succesul, sau, pur şi simplu, să-şi ordoneze gospodăria după metode bulversant de inovatoare, ei elogiază, indirect, virtuţile omogenităţii. În fond, ce rost îşi poate afla lectura, fie şi superficială, a Cugetărilor lui Pascal, atât timp cât un titlu precum Existenţa ta este irepetabilă anunţă o tulburătoare călătorie spirituală? Speculaţia privind asemănarea acestui tip de cititor cu cel sedus de formele baroce ale teoriei conspiraţiei, de asemenea găzduite generos de mii de volume de succes, îndrăzneşte să se strecoare în acest context.

Pe de altă parte, ignorarea voită a dinamicii pieţei de carte ar fi nedreaptă. Nu putem evita să ne plecăm, resemnaţi, în faţa calculelor editurilor care asigură, într-un ingenios echilibru, publicarea unor texte valoroase cu ajutorul vânzării de succes a literaturii motivaţionale. După cum injust ar fi refuzul de a recunoaşte susţinerea şi încurajarea genuine furnizate de anumite cărţi ce descriu abisul depresiei şi tragedia cancerului. Sunt notabile, de altfel, titlurile amuzante, menite să exorcizeze retoric răul indicibil al bolii. Însă, indiferent de intenţia sa de cele mai multe ori bună, literatura motivaţională rămâne, eminamente, un erzaţ consolator graţie căruia consumatorii săi descind într-un univers în care deosebirea dintre soluţia pentru atingerea fericirii şi cea pentru detartrarea vasului de WC se pierde în negura demersului cognitiv.

Un spontan O, sancta simplicitas! pare reacţia potrivită, atunci când se constată că titlul Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus a dobândit mai multă relevanţă decât un titlu precum Muntele vrăjit. Iar în faţa afirmaţiei potrivit căreia orice carte este, fundamental, o carte motivaţională, se conturează un inevitabil răspuns – aproape orice carte este, într-adevăr, un text motivaţional, cu excepţia cărţilor motivaţionale.

Notă: acest text a fost publicat, în premieră, în Revista 22