Nora Iuga, la 85 de ani: "Fetiţa cu o mie de riduri sunt chiar eu”

Nora Iuga împlineşte astăzi 85 de ani. Vă vine să credeţi? Cea care a scris, odinioară, "Sexagenera şi tânărul", e mai tânără în spirit decât mulţi aşa-zişi tineri. Poeta mi-a mărturisit, într-un interviu, că mama sa a învăţat-o că "cea mai mare calitate a unei femei este să rămână demnă”.

Poeta Nora Iuga scrie într-un stil nonconformist, suprarealist, cinic şi frust, dar în acelaşi timp sensibil. Pentru ea, sentimentul disecat şi în cărţile "Sexagenara şi tânărul" sau "Lebăda cu două intrări", iubirea, este izvor inspiraţie literară. ,,Orice iubire neîmplinită, spune ea, se transformă într-un roman”.

Ce înseamnă erotismul pentru dumneavoastră? Cum au apărut ridurile pe obrajii unei fetiţe?

E vorba de un erotism de o altă factură decât erotismul unei femei de 30 de ani, care fiinţează mai puţin la epidermă şi mai mult în interior. Un erotism care îţi cuprinde toată fiinţa. Am avut o bursă în Germania în 2003. Am cunoscut acolo un poet din Belarus, apropiat de vârsta mea. Iubeam amândoi natura la nebunie. Am îmbrăţişat, în plimbările noastre, mestecenii dintr-o pădure din apropiere, ne-am jucat de-a partizanii, ne-am povestit copilăria. Îmi vorbea ruseşte, eu îi vorbeam româneşte. Doi prieteni buni, de joacă. El mi-a dat înapoi copilăria. A fost o revelaţie. Fetiţa cu o mie de riduri sunt chiar eu.

Vă păstraţi stilul suprarealist din "Lebăda cu două intrări?

Cartea e un amestec de notaţii, cu părţi eseistice, de revoltă socială, consideraţii politice, toate recreate în limbajul poeziei, în metaforă, în vers. Stilul este marcat foarte tare de suprarealism. Am urmărit un fir care se înscrie într-o unitate de timp şi spaţiu. Fetiţa... este structurată pe capitole, cu texte scurte, strofe numerotate, care nu au titluri. Spre deosebire de Lebăda cu două intrări, în această carte există semne de punctuaţie.

Orice iubire neîmplinită a dumneavoastră se transformă într-un roman?

Goethe spunea că, dacă vrei să scapi de o iubire, scrii o poezie. Da, la mine, orice iubire neîmplinită se transformă în roman. Nu pot să scriu decât despre această temă, deşi am ramificaţii şi spre altele. Declanşatorul e însă iubirea.

Scriu despre erotism, destul de curajos şi îndrăzneţ. Câteodată, plusez. În scris, nu mi-e frică să pronunţ cuvinte ca „spermă” sau să dau numele unor organe sexuale. Dar am rămas cu un suflet de fetiţă a bunicilor. Sunt cuminte, cu ruşinile mele, cu timidităţile mele.

Scrisul v-a vindecat complet de iubire?

Într-o carte, nu poţi să consumi tot. Scrisul e benefic, e vindecător, anulează suferinţa. Scrisul m-a ajutat. În dragoste, eu nu am avut dezamăgiri. Mama m-a învăţat că cea mai mare calitate a unei femei este să rămână demnă. Am iubit bărbaţi pe care i-am ales după criterul moral şi după criteriul intelectual. Iubirea însă scuză pe cel iubit, când acesta te răneşte. Acest sentiment nu intră în criteriul moral.

În ce poveşti de dragoste din literatura română vă regăsiţi?

Dragostea la români nu excelează. N-avem un Tristan şi o Isolda, n-avem un Romeo şi o Julieta, n-avem nici măcar o Lolita sau nişte Legături periculoase, n-avem o Giamilia de Aitmatov, n-avem o Anna Karenina sau de ce nu, un Amantul Doamnei Chaterley. De la Costachi Conachi şi Alecsandri, cuplurile amoroase n-au pregnanţă în literatura română, rămân doar scene care se pulverizează de cum dai pagina. Când au cât de cât substanţă, n-au contur, când au contur, n-au ecou. Sunt comune şi plicticoase ca o alee nsfârşită de blocuri fără soţ. Titlurile pe care le iubesc nu impun cupluri de îndrăgostiţi pentru eternitate, dar ne induc starea de îndrăgostire care persistă în noi încă şi încă:  Dilecta lui Soviany, REM a lui Cărtărescu, Zenobia lui Naum, dar şi Patul lui Procust, Maytreyi, Ioana,  Adam şi Eva. (Interviu publicat în volumul "30 de interviuri eveniment", de Simona Chiţan, Editura Tritonic, 2008)

Una dintre cele mai bune traducătoare de limba germană

Nora Iuga, poeta, prozatoare si traducatoare, membra a Uniunii Scriitorilor din Romania. Autoare a mai multor volume de poezie – Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Scrisori neexpediate (1978), Opinii despre durere (1980; Premiul USR), Inima ca un pumn de boxeur (ed. I, 1982; ed. a II‑a, 2000), Piata cerului (1986), Cintece (1989), Dactilografa de noapte (1996; Premiul USR), Autobuzul cu cocosati (2002), Ciinele ud e o salcie (Cartea Romaneasca, 2013) – si de proza – Sapunul lui Leopold Bloom (ed. I, 1993; ed. a II‑a, Polirom, 2007; Premiul USR), Sexagenara si tinarul (ed. I, 2000; ed. a II‑a, Polirom, 2004, 2012; Premiul USR; Premiul revistei Cuvintul), Fasanenstraße 23 – O vara la Berlin (2001), Lebada cu doua intrari (2004), Berlinul meu e un monolog (Cartea Romaneasca, 2010), Harald si luna verde (Polirom, 2014) –, precum si a poemului-roman Fetita cu o mie de riduri (2005; Premiul revistei Cuvintul).

In 2007 a primit Premiul Friedrich‑Gundolf, oferit de Deutsche Akademie fur Sprache und Dichtung, o distinctie care se acorda celor care aduc servicii speciale in promovarea literaturii germane in lume.

A tradus din August Strindberg, E.T.A. Hoffmann, Nietzsche, Knut Hamsun, Barbara Bronnen, Elfriede Jelinek, Herta Muller, Ernst Junger, Oskar Pastior, Gunter Grass (Premiul USR), Aglaja Veteranyi, Paul Celan.

I‑au aparut in strainatate numeroase carti de proza si poezie: romanele Sexagenara si tinarul (Germania, Spania, Italia, Franta, Slovenia, Bulgaria), Sapunul lui Leopold Bloom (Bulgaria), Hai sa furam pepeni (Bulgaria) si volumele de poezie Capricii periculoase (antologie, in Germania si Slovenia), Autobuzul cu cocosati (Germania), Poem de octombrie (Germania), Inima ca un pumn de boxeur (Franta), O inima venind pe picioroange (Elvetia).

A beneficiat de cea mai mare bursa DAAD, oferita de statul german unui scriitor strain. I s‑a acordat, la propunerea presedintelui Germaniei, Joachim Gauck, ordinul Crucea de Merit pentru promovarea culturii germane in lume.

In mai 2014 a fost lansat filmul documentar Aici Nora Iuga, in regia lui Vlad Rotaru, scenariul si productia fiind semnate de Cristian Cosma. Documentarul a obtinut in acelasi an Premiul pentru imagine in cadrul Festivalului de Film Documentar Romanesc Docuart.