Nichita Stănescu şi Cartea Vorbită de la Editura Casa Radio
0La Cafe Cărtureşti Verona a avut loc o nouă întâlnire cu Cartea vorbită a lui Nichita Stănescu (30 martie 1933–13 decembrie 1983), ajunsă azi, datorită celor care îi iubesc necondiţionat poezia şi nu se pot sătura să-l reasculte citind-o, la a cincea ediţie
Albumul Nichita Stănescu, Cartea vorbită a inaugurat în 2003 colecţia „Biblioteca de poezie românească“, seria „Colecţionarul de voci“, într-o formulă editorială sincretică (CD+text ilustrat) şi apare acum, într-o ediţie omagială, revăzută şi adăugită.
Noua ediţie completează aparatul critic (cuvânt-înainte, cronologie şi note) alcătuit de regretatul editor Alexandru Condeescu, cu prefaţa semnată de Florin Iaru, iar autorul machetei colecţiei şi al ilustraţiei ediţiilor anterioare, Constantin Popovici, a refăcut integral comentariul grafic.
Secretul acestui succes editorial, neîntrerupt de un deceniu, stă, neîndoios, în ...vocea lui Nichita Stănescu, aflată pe acest audiobook, ea este personajul principal. Ascultându-l, poţi înţelege mai bine cele trei perioade ale creaţiei sale, cum argumentează poetul Florin Iaru în cuvântul de deschidere intitulat... His master’s voice. Analiza merge de la vocea tânărului Nichita /.../ ce este, în acelaşi timp, deschisă, optimistă, entuziastă, iubitoare /.../ are încredere în geniul ei şi are în preajmă bucuria unei expresii noi, la vocea din momentul lui de apogeu, când toată suflarea îi cade la picioare, când e zeificat, celebrat, invidiat, implorat, când Nichita desface materia poetică, desface înţelesurile, se joacă, nepăsător, până la vocea din ultima perioadă, cea manieristă, abstractă, imperfectă /.../ pronunţia e şovăielnică, ironică şi complice, bâlbâiala lui e inconfundabilă, e marca fabricii, momentul final când Nichita era aidoma leului în iarnă… Mai mult ca niciodată, vocea, deja uşor dogită, tabagică, tragică, părea mai vie decât omul.
Ideea „cărţii vorbite“, care să reunească „poemele rostite“, îi aparţine chiar lui Nichita Stănescu, după cum îi mărturisea prietenului său, poetul Ion Drăgănoiu, unul dintre cei cărora, alături de alţi realizatori de emisiuni ca Ion Petrache, Radu Felix, Dan Verona, Victor Crăciun..., le datorăm cele 57 de poeme înregistrate într-un interval de două decenii (1964-1983), dintre care câteva inedite.
Avem astfel mirabila ocazie a parcurgerii unei mici antologii sui-generis însoţiţi vreme de o oră de prezenţa sonoră a celui mai important poet român de după război, cu care unii dintre noi am fost contemporani o jumătate de secol şi pe care „nenăscuţii“ din poemele sale de atunci, adolescenţii iubitori de poezie de acum, îl pot asculta citindu-şi inimitabil versurile. (Alexandru Condeescu, O carte vorbită, prefaţa primei ediţii, 2003).
La întâlnirea de la Cărtureşti, prilejuită de lansarea celei de-a cincea ediţii a Cărţii vorbite publicul l-a putut asculta pe Nichita rostindu-şi tulburător versurile . Florin Iaru şi Bogdan Ghiu, „optzeciştii“ care l-au cunoscut, l-auu evocat pe poet, alături de mai tânărul critic Paul Cernat (prefaţatorul audiobookului Albastru de Prusia, ce reuneşte publicistica radiofonică a lui Nichita Stănescu, în colecţia „Lecturi pe întuneric” a Editurii Casa Radio)
Se încarcă comentariile...
