Recapitulând puţin ceea ce-am povestit până aici, să recunoaştem că un număr însemnat de oameni ajungeau robi: unii se năşteau aşa, alţii erau luaţi cu japca şi vânduţi, iar alţii se vindeau de bunăvoie. Iar Gheorma avea parte de toate aceste categorii. Dintr-un document aflăm că o comunitate de ţărani ajunsese la sapă de lemn. Recoltă proastă, boleşniţe şi peste toate mai trebuiau să-i plătească şi bir lui Gheorma. Nu era proprietarul pământului şi nici nu avea treabă direct cu ei, dar prin împrejurări foarte încurcate erau nevoiţi să plătească  bir  în contul strămoşilor lor. Aceşti ţărani, cu atâtea hangarale pe cap, ajung să se vândă.  Povestea e foarte lungă, iar vânzarea e motivată de faptul că nu mai puteau să plătească taxele către Gheorma. Radu, fiul lui Oprea, Martin, un altul fără nume -fiul lui Cleman- , Radul, Neagoe pârcălab, toţi, cu fiii lor şi cu micile proprietăţi (ocinile) au fost cumpăraţi de Vâlcul logofăt, are le va prelua datoriile plătind bir lui Gheorma banul.  Acest logofăt a devenit proprietarul unor oameni, prin mijlocirea directă a banului, căruia, ceva mai târziu, îi donează o sfoară de moşie, pentru binele de mi l-a făcut.

Totuşi, nu era un om rău. Niciun negustor de sclavi nu e chiar dracul.  Pe vremea când era banul Craiovei, Gheorma mai face şi fapte bune. În 1657, de pildă, nişte tipi nevolnici din judeţul Romanaţi, aflaţi sub diverse ameninţări, ca noi acum, au fost rumâniţi cu forţa - ştiţi, cum se mai întâmplă, printr-o singură trăsătură de condei. Aceasta însemna că s-au vândut pe un anumit preţ. Bineînţeles, pentru că făcuseră mofturi şi refuzaseră să se vândă, nu li s-a mai dat nici un ban. Pentru întâmplarea asta dramatică, merită să le consemnăm numele: Duca, Stoica, Vâlsan, Radu, Nica, Stan, alt Stan, alt Radu, Costandin, şi fiul lui Leu.  Trebuie să ne reamintim că sclavii nu au voie să părăsească un anumit teritoriu, legat strict de locul de muncă. Deci, aceşti băieţi din Romanaţi au făcut eforturi supraomeneşti ca să ajungă cumva la domnitor. Pe tronul de la Bucureşti era Constantin Şerban (Cârnul), pe care cel mai probabil l-au abordat la conacul lui din Dobreni, deşi în document scrie c-au ajuns la Divan. Impresionat de povestea lor, Cârnul i-a făcut din nou oameni liberi, dar hârtia dată de domn, trebuia întărită de banul Craiovei, Gheorma al nostru. La cum mergeau lucrurile pe-atunci, şi cum merg şi-acum, era puţin probabil ca băieţii din Romanaţi să mai ajungă încă o dată la domn. Iar Gheorma ştia, era un om destul de umblat. Cu toate astea a semnat actul, fiind de partea dreptăţii. Sau poate că nu. Din acelaşi document aflăm, că domnitorul, acest Cârn, aproape anonim printre domni, a cerut să vadă cărţile întocmite şi semnate de Ghiorma - marele ban. Deci asta e: n-a mers pe încredere. De altfel, pe faţa lui se vede oarecare suspiciune, cel puţin în portretul de mai sus (păstrat la Fürstlich Waldecksche Hofbibliothek din Bad Arolsen).

 Ori poate că lui Gheorma i se dusese vestea. Poate că deja bântuia prin Bucureşti, unde îl găsim stabilit ceva mai târziu pe Alexandru, fiul banului Gheorma.  Acesta vinde o casă din Capitală, cu grădină şi vie, invocând faptul că a fost dorinţa tatălui său, marele ban. Aproape că nu e document în care acest Alexandru să nu-şi evoce cu evlavie tatăl. Prin urmare: Cârnu n-a avut încredere în el, în schimb, în familie, Gheorma a fost venerat. Între două vânzări de femei, alerga să-şi mângâie fiii, să-şi sărute nevasta. Era galant, aducea daruri şi avea grijă ca fiecare să aibă trăsuri, cai şi sclavi. Cum trecusem în a doua parte a secolului al 17-lea, se purtau pietrele de smarald şi papucii pictaţi, centurile ornamentate bogat (cu paftale), şi căciulile împodobite cu moţuri şi pene. Brâncoveanu (care nu visa la domnie) stătea ascuns în casele lui şi-asculta cum curge gârla la vale, în timp ce răsfoia câte un almanah în greceşte, iar stolnicul Constantin Cantacuzino cobora dintr-o trăsură care îl aducea din Italia.

Îar în timpul acesta Gheorma hotărâse să-şi mute familia la Bucureşti, să-şi continue drumul început cu multă vreme în urmă. Căci banul ascundea un secret, care îi umbrise adolescenţa. Dar despre el - vă povestesc peste o săptămână, când vom fi poate liberi.