Negaţionismul de stânga şi operaţiunea de alterare a trecutului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ororile naziste au fost ferm condamnate nu doar cu ocazia  procesului de la Nürenberg, ci şi în multe alte acte cu caracter juridic sau politic. Ca şi în forumuri şi declaraţii.

Negarea Holocaustului, indiscutabil un atentat grav la memoria omenirii, cu o gravitate care nu acoperă însă numai aspecte pur morale, a fost la rându-i condamnată, foruri şi, iarăşi, forumuri, legislaţii europene şi internaţionale stipulând sancţiuni ferme la adresa celor care ar mai îndrăzni să o facă. Există mai peste tot aşa-numite „legi memoriale” ce reprezintă „transcrierea juridică ” a ceea ce este, pe bună dreptate, socotită a fi „o datorie morală”.

Nu acelaşi lucru s-ar putea spune în privinţa negării ororilor şi amplorii terorii comuniste. Din contră. Europa probează o prudenţă şi suspectă, şi vinovată în această privinţă. Semnificativ e faptul că chiar şi atunci când s-au adoptat declaraţii oficiale vizând condamnarea comunismului, ele au avut parte de majorităţi fragile. Teamă, nesiguranţă, lipsă de informare, crasă necunoaştere, dar şi presiuni de toate felurile, o anume formă de terorism intelectual şi-au spus în această privinţă clar cuvântul. În urmă cu câţiva ani, într-o excelentă carte semnată de Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu şi Horia-Roman Patapievici  (cf. O idee care ne suceşte minţile, Editura Humanitas),  se formula o explicaţie fundamentată pe faptul că cele două Europe, cea de Est şi cea occidentală au memorii diferite. Ar exista şi persista,aşadar, un fel de cortină de fier a memoriei. Lucrurile sunt însă mult mai profunde, nu este vorba exclusiv de un minus de experienţă istorică şi de cunoaştere, ci şi despre acte deliberate, puse la punct, planificate, transpuse în practică de profesionişti ai manipulării. Care nu pun sub semnul întrebării doar ororile petrecute în URSS şi în ţările europene intrate, după încheierea celui de-al  Doilea Război Mondial, în sfera de influenţă a Moscovei, ci şi pe alte continente. Avem de-a face cu o acţiune complexă şi deliberată, cu un negaţionism de stânga pe care îl studiază şi condamnă cu o nereţinută vehemenţă, într-o carte apărută în 2019 în Franţa (Le négationisme de gauche) istoricul şi gazetarul Thierry Wolton. A cărui competenţă în domeniu nu are cum fi negată având în vedere monumentala Istorie mondială a comunismului ale carei trei volume însumează nici mai mult, nici mai puţin de 3000 de pagini.

Iată că, odată cu apariţia celui de-al doilea volum purtând subtitlul Victimele (primul e intitulat Călăii), editura bucureşteană Humanitas ne-a oferit şi traducerea în limba română ( aceasta e semnată de Georgeta- Anca Ionescu) a Negaţionismului de stânga. Carte în a cărei scriere Thierry Wolton porneşte de la premisa că „negaţionismul e unul singur, scopurile negaţioniştilor pot să difere, dar metodele lor sunt aceleaşi, iar rezultatele, identice fiindcă alterează necesara înţelegere a trecutului ”.

Indiscutabil, la ora începuturilor sale comunismul a fost perceput drept o speranţă. Occidentalii l-au înţeles şi ei astfel. Dovadă stă, între altele, mărturisirea unui mare istoric al comunismului, François Furet, autorul, între altele,al  masivei Trecutul unei iluzii, mărturisire cuprinsă în cuprinsul unei scrisori adresate lui Ernest Nolte. Care a căzut pradă iluziei comuniste, răscumpărându-şi mai apoi prin scris greşeala. Altora, celor mai mulţi, nu le face deloc plăcere să şi-o amintească,aşa încât recurg la un fel de slăbire deliberată a memoriei. Scrie Thierry Wolton: “Comunismul se estompează din memoria oamenilor fiindcă nu e deloc de dorit să şi-l amintească, cu excepţia celor care au suferit de pe urma lui şi ale cărui răni sunt încă vii”. Şi mai departe  „Negaţionismul de stânga profită de această memorie care slăbeşte pentru o versiune mincinoasă a istoriei. A continua să crezi în viitorul luminos promis de marxism-leninism este un drept, însă cu totul altceva e să deformezi realitatea trecutului comunist pentru a menţine cu orice preţ speranţa asta ”. De aici vehemenţa cu care Thierry Wolton îi pune la zid pe cei ce alterează deliberat trecutul, creând prin scrisul lor o realitate falsă. Indiferent dacă ei se cheamă Roger Garaudy cel care în anii 60-70 era citat cu religiozitate cu al său D’un réalisme sans rivage, Noam Chomsky, lingvistul care făcea furori cu gramatica lui generativ-transformaţională, Régis Debray, Faurisson, Thion  sau Alain Badiou.

Aşa cum în O istorie mondială a comunismului, Thierry Wolton se ocupa nu doar de comunismul european, cu călăii şi victimele sale, şi în Negaţionismul de stânga atenţia cercetătorului acoperă atât Europa, cu al său roşu-brun (de exemplu, tentativele de minimalizare sau de reinterpretare a celebrei dezertări a lui Kravcenko şi tot ceea ce s-a întâmplat în ţările în care s-a experimentat aşa-numitul socialism real), şi ceea ce s-a întâmplat în Cuba lui Castro, în China Revoluţiei culturale a lui Mao, în Coreea de Nord a dinastiei criminale Kim ori în Cambodgia khmerilor roşii. Un binevenit şi foarte interesant capitol (Convergenţa negaţionismelor) aparte vorbeşte şi despre ceea ce Thierry Wolton numeşte  islamo-stângism şi fascisislamism.

Cartea lui Thierry Wolton se încheie cu o profeţie de natură să ne dea fiori. Ultimul capitol, cu valoare şi funcţie de concluzie vorbeşte despre “Viitorul luminos al negaţionismului”.

Thierry Wolton- NEGAŢIONISMUL DE STÂNGA ; Traducere de Georgeta-Anca Ionescu ; Editura Humanitas ; Bucureşti, 2019

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite