Prima, caracterizată printr-un ieşit din comun spirit polemic, intitulată Istoria, adevărurile şi miturile (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003) poartă semnătura profesorului Ioan-Aurel Pop, astăzi academician şi rector al Universităţii „Babeş-Bolyai“. În respectiva carte, profesorul Pop analiza capitol de capitol, paragraf cu paragraf, supunea unui necruţător examen critic, bazându-se în primul rând prin recursul la document, pe cercetarea de arhivă, best-sellerul colegului său bucureştean, profesorul Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească (Editura Humanitas, Bucureşti, 1997). Care de la prima lui apariţie pe piaţa editorială românească a avut parte de nenumărate editări. Până la urmă tot atâtea indicii ale receptării entuziaste de care s-a bucurat cartea d-lui Lucian Boia. Respectiva receptare s-a concretizat în cronici, recenzii, mini-eseuri, cele mai multe, dacă nu chiar în totalitate scrise de neprofesionişti ai scrisului istoric. Sigur, să nu uităm atunci când suntem dornici să căutăm explicaţii, realitatea în conformitate cu care volumul profesorului Boia era tipărit într-o Românie aflată la doar şapte ani distanţă de căderea comunismului care, între alte, pervertise grav şi istoriografia. Istoricii oficiali ai partidului, indiferent de generaţia din care au făcut parte, au scris orice altceva decât adevărul. Mai exact. Adevărul lor era acela al minciunii PCR. Istorie şi mit în conştiinţa românească înlocuia drastic şi iconoclast ceea ce istoricul Vlad Georgescu numise istoria de parastas.

Nu de aceeaşi primire la fel de entuziastă s-a bucurat, câţiva ani mai încolo, o altă carte a profesorului Lucian Boia. Mă gândesc la eseul De ce este România altfel?, apărută în anul 2013, tot la Humanitas. Nu au scris recenzii necondiţionat elogioase nici istoricii de profesie, nici criticii literari, nici analiştii politici, nici sociologii, nici economiştii. Fiecare explicându-şi altfel nemulţumirea. Poate chiar frustrarea. Sigur, reproşurilor de substanţă, printre care cel mai pertinent mi se pare acela că profesorul Lucian Boia a formulat mai întâi o concluzie, şi aceasta, la urma urmei, primită cam de-a gata şi rezumată în zicerea populară ca la noi la nimenea, şi abia apoi a căutat argumente în favoarea susţinerii ei, s-au adăugat şi altele ca, de pildă, faptul, ascunzând pasiuni şi implicări politice greu disimulate, că în analiza verii fierbinte a anului 2012 eseistul adoptă o poziţie din cale afară de neutră, încercând astfel să îi împace şi pe susţinătorii lui Victor Ponta şi ai USL şi pe adversarii lui Traian Băsescu, ameninţat cu demiterea din funcţia de preşedinte al României.

Cartea coordonată cu o exemplară competenţă de antropologul Vintilă Mihăilescu dă, la rându-i, expresie frustrării, dezabuzării provocate de eseul profesorului Boia. Vintilă Mihăilescu şi cei ale căror contribuţii au fost antologate în cele mai bine de 300 de pagini ale cărţii demonstrează cu argumente, cu note, cu bibliografie, cu referinte, cu un riguros aparat ştiinţific că altfelismul sau, mă rog, excepţionalismul este mult mai redus decât am crede, că are explicaţii, că, adesea, nu înseamnă decât o impresie, o opinie la prima vedere, un sentiment, expresia unei stări de nemulţumire care, la o analiză ceva mai serioasă, nu prea rezistă.

O primă secvenţă a cărţii antologhează cele mai semnificative recenzii prilejuite de cartea De ce este România altfel?, recenzii scrise de istorici (Bogdan Murgescu), critici literari (Nicolae Manolescu, Mircea Vasilescu, Paul Cernat - iarăşi literatorii reprezintă majoritatea!), antropologi (Vintilă Mihăilescu), economişti (Daniel Dăianu), analişti politici (Cristian Ghinea). Partea a doua, cea mai substanţială, cuprinde studii adevărate, aprofundate care examinează cu minuţie felurite aspecte ale excepţionalismuluu/neexcepţionalismului românesc, aşa cum pot fi ele detectate sau refuzate în varii domenii. De la istorie, geografie, geopolitică şi politologie, la sociologie, mitologie, antropologie, eugenism, istorie a religiilor şi a Bisericii Ortodoxe. Le semnează Vintilă Mihăilescu, Valentin Naumescu, Octavian Groza, Marius Turda, Mirel Bănică, Ionuţ Butoi, Emanuel Copilaş, Cătălin Augustin Stoica. Lor li se adaugă Alfred Dumitrescu şi Ştefania Dumitrescu, participanţi la o discuţie la care a mai emis puncte acelaşi Vintilă Mihăilescu. Acestuia din urmă datorându-i-se şi epilogul intitulat Mit , excepţionalism şi narcotice.

Acum. Trebuie spus că volumul profesorului Lucian Boia este un eseu. În consecinţă, şi-a găsit fără prea multe dificultăţi receptorii, adresându-se omului cultivat, fără specializări prea rafinate în domenii ceva mai complicate. Alta este situaţia volumului de la Polirom.  Unele dintre contribuţiile găzduite în partea a doua a cărţii coordonate de Vintilă Mihăilescu sunt ceva mai pretenţioase, cu un target evident mai limitat. De aici şi faptul că ele îi dau dreptul cititorului la preferinţe. În ceea ce mă priveşte, am manifestat un plus de empatie pentru Despre excepţionalism şi ipostazele sale româneşti (Vintilă Mihăilescu), La marginea imperiilor, la intersecţia lumilor. Un excepţionalism geopolitic românesc? (Valentin Naumescu), Secularizarea, un „decalaj“ religios al societăţii noastre? (Mirel Bănică, Vintilă Mihăilescu), Excepţionalismul Ţăranului Român (Vintilă Mihăilescu), Naţionalism-comunismul ca excepţionalism? (Emanule Copilaş), Capitalism postcomunism à la roumaine (Cătălin Augustin Stoica).

Cred că nu ar fi fost deloc inutil şi nici la mer à boire dacă volumul ar fi conţinut şi mici CV-uri ale autorilor.  

Vintilă Mihăilescu (volum coordonat de:) – DE CE ESTE ROMÂNIA ASTFEL? Avatarurile excepţionalismului românesc; Editura Polirom, Bucureşti, 2017