Misterul Craniilor de Cristal revelat în romanul TIAMEL – Legenda ultimului Craniu de Cristal

O legendă a unei legende presărată pe ici pe colo cu un umor de bună calitate. E un volum de 451 de pagini, inventiv, cu cateva ilustratii care să gâdile imaginaţia. E o lectură care va îmbogăţi copilul din tine sau pe cei de lângă tine cu mult mai mult decât preţul plătit. O recomandare fără rezerve.

Intră pe MAGAZIN ONLINE pentru detalii

"M-a inspirat legenda celor treisprezece Cranii de Cristal existente pe Pământ. Oamenii de ştiinţă susţin că aceste cranii sunt atât de bine finisate încât nu pot să aibă provenienţă pământească. După multe analize făcute în laborator, s-a stabilit că ele au o vechime de peste 10 mii de ani. Concluzia este că aceste artefacte străvechi, dacă sunt reunite toate de către creatorii lor, ar putea să dezvolte o energie care să schimbe în bine mentalitatea oamenilor.

Din punctul meu de vedere, dacă suntem atenţi, e vorba despre creatorii craniilor care se vor reuni, artefactele sunt doar un pretext." Adrian Hulber

Uneori reuşeşti să deduci din sinopsis dacă o carte ţi se potriveşte sau nu, însă de cele mai multe ori nu ştii ce te atrage până când nu o citeşti.

Sinopsis:

În vremuri îndepărtate, la cererea Învăţătorilor Iluminaţi, Marii Maeştri ai cristalelor au creat într-un loc secret de pe planeta Parnas treisprezece Cranii de Cristal însufleţite. Scopul era activarea lor pe Pământ şi astfel să înlăture pentru totdeauna puterile nefaste. Din păcate, din cauza unui înger trădător care a înlocuit al treisprezecelea Craniu de Cristal cu unul fals, experimentul a eşuat.  Pe Pământ au ajuns doar douăsprezece Cranii de Cristal însufleţite, al treisprezecelea fiind de negăsit. Odată cu moartea ultimului Mare Maestru al cristalelor, tehnologia de fabricare a cranilor s-a pierdut şi experimentul nu a mai putut fi repetat. 

Tiamel „cade” din ceruri în oraşul Cardas de pe planeta Parnas. Bătrânul filosof Goruk o găseşte şi o adăposteşte în locuinţa lui, dar în scurtă vreme îşi dă seama că tânăra fiinţă angelică îşi pierduse memoria. Tiamel îşi aminteşte doar că numele ei e Ti. Uită şi de armura pe care o purtase în momentul căderii din cer şi de temuta ei armă, arcul Togrull. Prevăzător, Goruk ascunde armura şi arcul în cufărul străvechi din podul casei. Un război e pe cale să izbucnească.

Recenzie:

“E o carte diferită, care iese din tiparul obişnuit aşa că va fi greu să dispară pur şi simplu în bibliotecă. Când am văzut-o prima oară m-am simţit din nou copil. Părea că ţin în mână una dintre cărţile de magie ale lui Harry Potter.

Romanul propus este o lectură uşoară în ciuda caracteristicilor fizice ale cărţii.

Foarte bine elaborat! Apreciez imaginaţia debordantă şi atenţia la detalii, modul în care sunt schimbate cadrele face povestea să acopere toate evenimentele importante, transportându-ne rând pe rând în în satul Cardas, Munţii Manas, Pădurea Adormită şi alte locuri magice pe care autorul le descrie cu îndemânare.

Îi urmărim în paralel atât pe eroii principali cât şi planurile răufăcătorilor astfel încât nu de puţine ori am încercat să anticipez ce va oferi următoarea pagină.

Pe scurt cartea are o poveste bine gândită, are o desfăşurare logică a acţiunii, are suspans, mister şi multă acţiune.

Intriga este reprezentată de apariţia celui de al 13 lea Craniu de Cristal.

Tiamel aflată împreună cu bunicul său, Goruk în oraşul Radas pentru a-şi cumpăra o nouă rochiţă, primeşte în custodie cel de al 13 lea Craniu de Cristal prin intermediul căruia poate comunica cu posesoarea ununuia din cele 12 cranii existente pe pământ, Ivone, o pământeancă de 14 ani. Pe lângă acest cadou, care va schimba viaţa liniştită a lui Tiamel, în această parte a poveştii se mai întâmplă câteva lucruri notabile: apare în peisaj Ramael care va deveni prietenă apropiată a protagonistei, cele două o întâlnesc pe Thula, personajul negativ,

E multă acţiune, planuri bine ticluite unele reuşite altele dejucate, personaje noi şi interesante, sacrificii şi fapte de vitejie, răutate şi bunătate duse la extrem. ” Eliana Popa, roxanab.ro/author/eliana-popa

Pe de alta parte “Unele dialoguri cu Gedo (muzicantul din Cardas) sunt amuzante, drăgălaşa Daya pare un personaj plin de farmec – place îmbinarea dintre statutul ei serios de regină şi stângăcia ei – pasajele care îi includ pe străbuni sunt nostime, mai ales că şi ei sunt oximoronici: înţelepţi, filosofi, artişti, dar nişte mâncăi nevoie mare (o alternanţă inteligentă între, să folosesc termeni din carte: material şi imaterial). Per total cartea e bună, cu o poveste interesantă şi antrenantă.” Florina Dometi

TIAMEL pe Facebook şi pe Instagram

FRAGMENT

Capitolul XIII

Bătălia de pe Câmpia Perlei

Dincolo de întinderea câmpiei se zăreau munţii Manas cu ai săi versanţi ce păreau inaccesibili. Părând a măsura distanţa de la pământ la nori, cele trei Hornuri ale Magilor scuipau fără încetare foc şi fum. Pe timpul nopţii, focurile turnurilor luminau trecătoarea

Maras, singura cale de acces către ţinutul Tamerin, teritoriul străbunilor cu pielea pigmentată. Aidoma unor făclii uriaşe, acestea îi înlesneau lui Tiamel drumul către Muntele-cu-Vârful-în-Jos, adăpostul misterios şi învăluit de ceaţă al rebelilor.

– Abia aştept să ajungem în munţii Manas. Nu am călătorit niciodată la bordul unei stânci zburătoare! Oare vom avea rău de înălţime? Sau dureri de cap? întrebă Ramael cu un ton naiv.

– Ei, na! pufni Gedo în râs. Pot să jur, pe fluierul meu fermecat, că n-am mai văzut o zeiţă căreia să-i fie frică de înălţime! Pentru ce aveţi aripi? Doar să ne impresionaţi pe noi, străbunii?

– Răutăcios, arogant şi neştiutor! îl caracteriză Ramael din trei cuvinte.

Vrei să-ţi mai spun ceva? Fluierul tău fermecat l-am găsit pe marginea drumului unde îl aruncase cineva. Ce zici de asta, muzicantule din Cardas?

– Asta înseamnă că bagheta magică a Dayei şi coşuleţul micuţei Lara, cel în care fărâmiturile de pâine se înmulţesc de zece ori, sunt tot o şarlatanie de-a voastră? deveni Gedo suspicios.

– Vreţi să încetaţi cu cearta? Avem lucruri mai importante de făcut!

– Am înţeles, zeiţă! încuviinţă Gedo. Dar nu pot să cred că fluierul meu fermecat, din care se înalţă spre ceruri triluri de note muzicale şi sunete nemaipomenit de frumoase şi plăcute auzului, e confecţionat dintr-un băţ oarecare.

– Toate cele trei obiecte sunt veritabile, deşteptule! îl asigură Ramael râzând.

Au fost fabricate din crengile căzute ale arborilor fluorescenţi din Pădurea Luminoasă. Am vrut doar să te enervez, mare maestru al muzicii ce eşti!

– Ai şi reuşit, Ramael din Radas! Dar vezi nu care cumva să ameţeşti şi să cazi din ceruri! Crede-mă, îţi spun acest lucru din compasiune şi pentru binele tău. Sincer, sunt foarte trist să văd că aripile tale, care arată ca două năluci, mai mult decorative decât folositoare, nu te ajută să zbori la nici măcar un metru deasupra pământului.

– Ti, pot să-l bumbăcesc un pic pe băiatul acesta? se oferi Ramael voluntară. Te rog, măcar să-i dau câteva scatoalce!

– Of! Vă comportaţi ca doi copii alintaţi şi neştiutori, dragii mei! Iar ţie, Gedo, am să-ţi spun un lucru important: în fiecare clipă, îţi pui aceeaşi întrebare eternă – de ce nu pot să zboare făpturile angelice de pe planeta Parnas, chiar dacă au fost cadorisite cu câte o pereche de aşa-zise aripi? Corpul nostru astral e format în proporţie de sută la sută din energie. În această fază, noi putem să călătorim în zbor prin toate lumile cunoscute folosindu-ne de avantajul unui corp imaterial.

– Şi apoi? întrebă Gedo curios.

– Priveşte-mă şi spune-mi dacă îţi place înfăţişarea mea prezentă. Cu cine ţi se pare că semăn?

– Fără îndoială, semeni ca două picături de apă cu un străbun. Doar că ai acele două chestii bizare, ba chiar hazlii, care-ţi atârnă de umeri ca două frunze de ayatin fluorescent. În rest... Hm! Ce să spun, eşti foarte frumoasă!

– Mulţumesc pentru compliment! Asta înseamnă că am renunţat la douăzeci la sută din corpul meu astral doar pentru a mă „îmbrăca” cu materia lumii tale. Altfel, ai vedea doar un bulgăre de lumină. Nici nu m-ai recunoaşte. Acest procent de douăzeci la sută pe care l-am împrumutat din materia planetei tale nu ne permite să zburăm prin aer ca sfera zburătoare a distinsului profesor Mordel.

– Întrebare încuietoare: Daya de ce poate să zboare? E o fiinţă celestă, la fel ca voi.

– Ţi-am mai răspuns la întrebarea asta, dar văd că ai uitat. Dimensiunilemici îţi oferă,  uneori, avantaje neaşteptate; gravitaţia planetei îi permite să facă acest lucru. Acum ai înţeles, maestre?

– Am înţeles, dar vreau să-ţi mai spun ceva. La ureche, fireşte!

– Ascult, Gedo!

– Te iubesc, Ti! Spiritual vorbind, bineînţeles. De ce crezi că am venitîn urma ta, urmărit de zece mii de mercenari ai Lumii Întunecate?!

– Cum poţi să iubeşti un bulgăre de lumină, Gedo? Şi nu erau zece mii de mercenari, ci doar o sută.

– Ei bine, nu mai contează numărul lor, dar tu eşti un... bulgăre de lumină mai deosebit. Eşti năzdrăvana Ti, cea mai frumoasă fată de pe ţărmurile paradisiace ale Lacului Curcubeu.

– Sunt o altfel de fată, Gedo! Sunt un aniak. Şi, din păcate, cerul şi pământul ne despart, dragul meu...!

Galopând pe calul său cenuşiu, Natung se apropie în goană de Tiamel. Chipul lui părea a fi cuprins de teamă.

– Zeiţă! strigă el îngrijorat. O armată mare se apropie dinspre nord. Nu i-am văzut până acum, au apărut pe neaşteptate din spatele colinelor, dar sunt cel puţin cinci sute de mercenari, conduşi de fiii întunericului. Sunt demoni adevăraţi, veniţi din Lumea Întunecată! Cred că au deschis portalul ce desparte lumina de întuneric şi lumea noastră

de Iad. Cu siguranţă, vor să ne taie calea către munţii Manas şi trecătoarea Maras, singura poartă care ne deschide drumul spre teritoriul rebelilor.

– Îi văd acum, viteazule Natung! confirmă Tiamel privind spre nord în direcţia arătată de căpetenia liburcilor. De la distanţa asta pot să număr zece demoni puternici, iar eu mai am doar nouă săgeţi ucigătoare de kroali, plus cei doi heruvimi de anesit ce-mi împodobesc arcul. Cred că au vrut să ne prindă la mijloc, între mercenarii lor şi cei ai lui Nar’Gunt. Din păcate pentru ei şi din fericire pentru noi, ce-i din urmă au „întârziat” la... întâlnire. Prima bătălie am câştigat-o noi, am scăpat de Nar’Gunt.

– Nu trebuiau să fie doar şapte demoni? întrebă Ramel.

– Pesemne şi-au adus şi prinţişorii, râse Tiamel.

– Ce facem acum? întrebă Natung.

– Eu mă voi ocupa de căpeteniile încornorate, voi de mercenari. Vă admir curajul şi devotamentul. Sunteţi puternici, cutezători şi plini de voinţă, dar nu puteţi lupta împotriva soldaţilor lui Lucifer. Armele voastre nu-i pot ucide. Ei sunt nemuritori şi doar noi, aniakii, putem să-i trimitem acasă, adică în Iad, acolo unde le este locul. Desfăşuraţi-

vă pe lăţimea câmpiei. O sută spre nord, o sută spre sud şi o sută cincizeci în spatele meu. Gedo şi Ramael, pe voi vă rog să rămâneţi în urma noastră, dar nu prea departe. Ramael, dă-mi, te rog, sacoşa în care se află Craniul de Cristal. O voi ţine la vedere. Aceasta este ţintalor şi nu vreau să fii rănită. Lasă-i să vină la mine.

Aliniaţi între liburci şi munţi, fiii întunericului erau pregătiţi de luptă. În număr de cinci sute, fiecare ceată de o sută fiind condusă de doi demoni. Chiar la mijloc, faţă în faţă cu Tiamel, se aflau Aini şi Balam. Dar văzând aniakul alb şi cunoscându-i puterea, ceilalţi opt demoni se adunară în jurul primilor doi.

– O mare greşeală din partea lor şi un avantaj pentru noi, spuse Tiamel pregătindu-şi arcul. Aşa pot să trag la grămadă. Năpustiţi-vă asupra mercenarilor, spargeţi-le rândurile şi fugiţi cât de repede puteţi spre munţi. Nu avem şanse prea mari de a-i învinge, pentru că sunt mulţi şi puternici, dar merită să încercăm. Aveţi grijă de Gedo şi de Ramael, vă rog!

– Şi tu? o întrebă Natung îngrijorat.

– Nu îţi face griji, prietene! Dacă lucrurile vor lua o întorsătură rea şi vom fi nevoiţi să batem în retragere, Ţâşneală aleargă mai repede decât caii lor. Vă voi urma şi voi fi alături de voi până la sfârşit! Timp de câteva clipe, o linişte ciudată învălui Câmpia Perlei în mantia tăcerii. Apoi, asemenea unui tunet, vocea lui Aini se făcu auzită pe întreaga câmpie:

– Pentru Lucifer! urlă demonul, rotind deasupra capului sabia înroşită de focul veşnic al Iadului. Ucideţi piticania albă şi luaţi ceea ce ne aparţine de drept, al treisprezecelea Craniu de Cristal!

Comandă cartea 👉 AICI.

Cu mult entuziasm