Mircea Cărtărescu, primul volum de poezie după 30 de ani. „Ce-am făcut în toată vremea asta? Am tânjit după poezie“. Când va fi lansată cartea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Nu striga niciodată ajutor” este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cărtărescu şi se poate spune că e diferit de toată poezia lui precedentă. Scris la treizeci de ani după penultimul volum, timp în care autorul n-a mai scris niciun vers, el reprezintă o întoarcere la simplitatea şi generalitatea poeziei genuine, imediate şi emoţionale, dezbrăcate de sofisticarea intelectuală şi culturală din vechea sa poezie.

Cititorul care va parcurge cele o sută de poeme scurte, uneori de doar câteva rânduri, va recunoaşte în ele propriile sale trăiri, răul şi durerea, depresia şi melancolia, sâmburele amar al condiţiei omeneşti. 

Marea temă a cărţii este singurătatea esenţială, ireductibilă, a fiecărui om, oricât de mult îi despart distanţele în timp şi spaţiu, ca şi diferenţele culturale. Aşa încât „Nu striga niciodată ajutor” e una dintre rarele cărţi care pot fi înţelese deopotrivă de cititorul avizat şi de cel mai puţin deprins cu poezia.

Imagine indisponibilă

„Primele mele poeme după o mică pauză de 30 de ani. Ce-am făcut în toată vremea asta? Am tânjit după poezie", a scris Cărtărescu pe Facebook.

Începând de vineri, primele exemplare din noua carte a lui Mircea Cărtărescu sunt disponibile la precomandă cu autograful autorului pe site-ul editurii, cu livrare din 15 septembrie.

Cartea va fi prezentată publicului marţi, 22 septembrie, de la ora 19.30, într-un dialog cu Mircea Cărtărescu şi Mirela Nagâţ, difuzat live pe pagina de Facebook Humanitas şi ulterior pe canalul Youtube al editurii.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite