Proces ce a demarat în primăvara anului 2016 şi s-a încheiat la începutul verii anului 2019. Adică la câteva luni după ce regizorul ne dăruise, în octombrie 2018, Coriolan, spectacolul care însemna reîntoarcerea lui, din păcate a fost vorba despre o ultimă revenire, la teatrul politic, şi cu puţină vreme înainte ca ceea ce fusese plănuit de Doina Papp să fie doar un cuprinzător bilanţ de etapă să însemne, vai!, o carte testamentară. Adică o recapitulare finală a carierei strălucitoare a unui mare regizor, dublat, din păcate, şi de un mare risipitor.

Paradoxal, pentru cineva care în multe dintre spectacolele sale a fost preocupat de obsedanta problemă a timpului (după părerea mea, cel mai apăsat lucrul acesta a fost vizibil în magnifica Poveste de iarnă de la Bulandra), timpul nu prea a avut valoare. Ori nu  a fost chivernisit aşa cum se cuvenea în planul vieţii şi în cel al carierei personale. Poate şi pentru faptul că, ori de câte ori a lucrat la unul dintre marile sale spectacole, Alexandru Darie, dincolo de impresia de calm, de confortabilitate.de comuniune spirituală cu actorii, ardea cu toată fiinţa lui. Şi astfel ardea etape. Şi se ardea pe sine, nepăsându-i că astfel grăbeşte sosirea zilei decontului final.

Dorinţa iniţială a Doinei Papp a fost ca viitoarea carte să se refere la zece dintre marile spectacole realizate de Alexandru Darie în ţară şi în străinătate. Cine are curiozitatea de a parcurge Teatrografia de la finalul cărţii cu siguranţă că va fi mirat să afle cât de mult a lucrat Alexandru Darie în străinătate şi cât de puţine lucruri am ştiu noi despre realizările sale de acolo. În forma finală a cărţii, apărută pe piaţă la nici o lună de la tragica dispariţie a regizorului, cei doi interlocutori îşi amintesc de Amadeus, spectacolul orădean care nu a marcat, ci a confirmat naşterea unui mare director de scenă (începutul a fost reprezentat de Jolly Joker, tot de la Oradea), de Visul unei nopţi de vară şi de Iluzia comică  de la Teatrul de Comedie, de Don Giovanni de la Opera Română, de Trei surori, Julius Caesar, ambele de la Bulandra,  cel de-al doilea cu premiera avută pe meleaguri japoneze, de Macbeth în totalitate produs în Japonia, de amplul  proiect Bulandra per Musica săvârşit de Alexandru Darie în colaborare cu compozitorul Adrian Enescu şi, în fine, de Coriolanus.

Marele merit al Doinei Papp e că volumul nu se limitează şi nu eşuează în ceea ce ar fi putut lesne să însemne doar o succesiune de mai bine de 200 de pagini de taclale teatrale. Cartea izbuteşte să evidenţieze reperele unei vieţi şi ale unei cariere, obsesiile creatoare ale lui Alexandru Darie şi, în plus, lasă deschise porţile unor atent cumpănite şi defel deranjante, obositoare, sâcâitoare intenţii teoretizatoare.  Fireşte, am citit nu doar cu atenţie, ci şi cu firească implicare emoţională (am participat la marea majoritate a repetiţiilor, am fost prezent în sală la toate cele 18 reprezentaţii din formula iniţială, am însoţit căteodată spectacolul şi în deplasări) capitolul dedicat montării cu Amadeus de Peter Shaffer.Povestind spectacolul şi cum s-a născut acesta, Alexandru Darie, Ducu, mărturiseşte că, încă din anul 1986, se gândea că, poate, odată va avea ocazia să monteze una dintre marile opere mozartiene. Dorinţa i se va împlini zece ani mai târziu, în 1996, atunci când soprana Eugenia Moldoveanu, ajunsă director al Operei Române, l-a invitat să monteze Don Giovanni şi i-a dat ocazia să facă acolo exact ceea ce îşi dorea- regie adevărată.

Împletirea dintre teatru şi muzică, una dintre dominantele destinului artistic al lui Alexandru Darie, va continua în generosul, incitantul proiect urmărit cu o tenacitate aproape incredibilă, Bulandra per musica.  Cartea probează că nu a fost nimic întâmplător nici în continuele reveniri la Shakspeare, la dramaturgia acestuia în care politica se amestecă cu istoria, cu precădere la obsedanta temă a puterii. Putere care costă, perverteşte, distruge.

Cartea Alexandru Darie- Spectacole de poveste se citeşte cu bucurie şi cu plăcere. Cu bucuria care nu ar fi fost posibilă dacă Alexandru Darie nu s-ar fi confesat sincer, spontan, fără să vrea să dea lecţii. Ceea ce nu înseamnă însă că volumul nu se parcurge şi cu melancolie, şi cu tristeţe. Tristeţea spectacolelor ce ar fi putut, ar fi meritat să fie povestite, dacă ar fi ajuns la public şi dacă soarta ar fi vrut altfel.

Doina Papp- ALEXANDRU DARIE –SPECTACOLE DE POVESTE, colecţia Yorick Actual, Editura Nemira, Bucureşti, 2019