Matei Vişniec şi George Arion vor fi prezenţi la Salon du Livre des Balkans

Matei Vişniec şi George Arion vor fi prezenţi la Salon du Livre des Balkans

Scriitorul Matei Vişniec va participa la Salon du Livre des Balkans, de la Paris   FOTO: Eduard Enea

Scriitorii Matei Vişniec şi George Arion vor participa, între 10 şi 11 aprilie, la Paris, la cea de-a cincea ediţie a Salon du Livre des Balkans, informează Institutul Cultural Român (ICR), citat de Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, pe 10 aprilie, vor fi prezentate, printre altele, expoziţia de fotografie a lui Jérémie Buchholtz "Skopje azi", fiind programată şi o masă rotundă dedicată romanului poliţist în Balcani, la care vor participa autorii Elena Alexieva (Bulgaria), George Arion (România), Alper Caniguz (Turcia) şi Petros Martinidis (Grecia).

Pe 11 aprilie, va avea loc evenimentul "Viaţa cotidiană la Bucureşti între 1940 şi 1990", pornind de la cartea "Athénée Palace", de R.G. Waldek, şi "Oublier Bucarest", de Victor Stoichiţă.

De asemenea, din programul Salon du Livre des Balkans face parte şi spectacolul-lectură "Literatură şi Bucătărie", de Sedef Ecer, care va fi prezentat de Ismaïl Kadaré, Sonia Ristic, Sedef Ecer, Petros Markaris şi Matei Vişniec.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările