Mărturiile Liliannei Lunghina

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un anume fel, istoria cărţii Cuvânt cu cuvânt - Amintirile unei mari traducătoare despre literatură, politică şi supravieţuire în Uniunea Sovietică povestite în filmul lui Oleg Dorman, cu întreg ansamblul scrierilor şi rescrierilor sale seamănă cu aceea a oricărui manuscris salvat. În cazul în speţă de chiar autoarea lui, Lilianna Lunghina.

O mare, o celebră traducătoare din fosta Uniune Sovietică. Un om căruia cititorii de limba rusă îi datorează versiunile în limba lor maternă a unora dintre marile cărţi ale omenirii. Scrise de Schiller, de Hauptman, de Ibsen, de Strindberg, dar şi de Alexandre Dumas, de Colette, de Georges Simenon, de Romain Gary, de Boris Vian. Şi nu numai.

Lilianna Lunghina s-a născut într-o familie de intelectuali de origine evreiască. De oameni cu educaţie şi şcoală serioasă al căror destin s-a croit după modelul pe care regimul sovietic de tip stalinist l-a rezervat elitelor. Pe care Stalin şi, mai apoi, Hrusciov şi Brejnev nu au ezitat ba să le folosească, ba să le distrugă. Fiindcă nici unul nu le-au socotit niciodată mai mult decât nişte „şuruburi de maşină”. Cum îi socoteau, de altminteri, şi pe ceilalţi supuşi. Cu nuanţe încă şi mai apăsate în cazul celor de origine semită, calificaţi nu doar în URSS, ci şi în alte ţări comuniste, drept periculoşi. Dovedindu-se şi astfel că antisemitismul e un punct de convergenţă, încă unul, între nazism şi comunism. Fapt ce întăreşte ideea că cele două rele ale secolului al XX lea au fost la fel de mari şi că tratarea lor cu dublă măsură e pernicioasă şi primejdioasă.  Lunghina a avut şi şansa, şi nenorocul unei vieţi „interesante” în contextul unor „vremuri interesante” , în sensul în care folosea Albert Camus sintagmele în cauză. Despre această  viaţă şi aceste vremuri interesante dau seama amintirile sale.

La începutul anilor’90, Lilianna Lunghina şi-a povestit viaţa şi a depus mărturie despre timpurile pe care le-a trăit într-o carte care a apărut în Franţa. Scrisă pentru uzul, cunoaşterea şi orizontul de aşteptare al cititorilor francezi. Celebra traducătoare nu a fost cu nici un preţ de acord ca respectiva carte să apară ca atare şi în Rusia. A preferat să se mărturisească în cuprinsul unui film semnat de Oleg Dorman. Cuvânt de cuvânt, apărută la Moscova în 2009 şi la Bucureşti în 2015, în colecţia Memorii, Jurnale a editurii Humanitas, în traducerea Gabrielei Russo, reprezintă transcrierea făcută de acelaşi Oleg Dorman după cele spuse în film de Lunghina. Care, în confesiunile ei, a avut şi modestia, şi inteligenţa, şi înţelepciunea de a vorbi nu atât despre sine, despre viaţa ei personală (deşi nici astfel de pasaje şi de secvenţe nu lipsesc), ci despre Uniunea Sovietică, despre comunism, despre totalitarism, despre frică şi foame, despre curaj şi laşitate, despre rezistenţă şi cedare, despre adevărul rarissim şi despre minciuna atotstăpânitoare şi sufocantă, despre literatură şi despre teatru, despre ştiinţă şi iarăşi despre comunism. Mai ales despre el. Al cărui rău esenţial Lilianna Lunghina l-a intuit, l-a cunoscut, l- a trăit, câteodată chiar i s-a opus. În memoriile sale l-a analizat fără pretenţii de analist politic sau de sovietolog.

image

Mărturiile Lunghinei despre viaţa cotidiană, despre viaţa intelectuală, despre viaţa cultural-artistică în comunismul sovietic mi se par extrem de preţioase. Lilianna Lunghina nu uită aproape nimic din ceea ce a fost cu adevărat important îndeosebi în vremea când la Kremlin s-au aflat Iosif Vissarionovici Stalin şi Nikita Sergheevici Hrusciov. Detaliile sunt mai puţine, mărturia mai fugară, mai diluată în ceea ce priveşte epoca Brejnev, etapele scurte Andropov (care apare evocat îndeosebi în ipostaza de malefic şef al KGB) şi Cernenko, şi perestroika şi glassnostul lui Gorbaciov au parte de pagini puţine.

Lilianna Lunghina nu doar că nu uită, dar şi face ordine în ceea ce aş numi contradicţiile şi capriciozitatea tragică, nu ştiu dacă nu şi voluntară, şi parşivă a respectivelor domnii. Parşivă fiindcă şi Stalin, şi Hrusciov au pus la punct un abil sistem nu doar de teroare şi de supraveghere, dublat câteodată de înfometarea controlată a populaţiei. Ci şi de păcălire a ei. În sensul că unor etape mai dure, de maximă teroare în vremea lui Stalin, de teroare mai alinată în cea a lui Hrusciov care nu avea cum să fie fundamental altfel câtă vreme Stalin i-a fost mentor şi stăpân le-au urmat altele fals-liberale. Care le-au dat speranţe, de fapt iluzii oamenilor din toate clasele şi categoriile sociale, deci şi intelectualilor că ceva s-a mişcat, s-a schimbat, s-a ameliorat. Că va fi un pic mai bine. Desigur, nu a fost.  Şi aceasta fiindcă şi Stalin, şi Hrusciov au fost nişte versatili odioşi. Lilianna Lunghina produce în mărturiile sale numeroase dovezi în acest sens. Cele despre Raportul secret al lui Hrusciov si instrumentalizarea lui în interes propriu şi despre publicarea în Novîi Mir a nuvelei O zi din viaţa lui Ivan Denisovici  mi se par capitale. Nu sunt singurele.

Lilianna Lunghina- CUVÂNT CU CUVÂNT- Amintirile unei mari traducătoare despre literatură, politică şi supravieţuire în Uniunea Sovietică, povestite în filmul lui Oleg Dorman;

Traducerea: Gabriela Russo;

Editura Humanitas, Bucureşti, 2015

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite