Marius Manole citeşte din Gheorghe Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Crăciun (1950-2007) a
fost un fel de „spiritus
rector“ al unei anumite direcţii a generaţiei ‘80
Gheorghe Crăciun (1950-2007) a fost un fel de „spiritus rector“ al unei anumite direcţii a generaţiei ‘80

Miercuri, 2 martie, de la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona, va avea loc un eveniment dedicat unuia dintre cei mai importanţi scriitori români postbelici, Gheorghe Crăciun, prilejuit de apariţia a două noi titluri în seria de autor pe care editura Cartea Românească i-a dedicat-o. Cu acest prilej, cunoscutul actor Marius Manole va citi fragmente din „Compunere cu paralele inegale“, unul dintre cele mai importante romane ale autorului.

Evenimentul de la Librăria Cărtureşti Verona constă în lansarea romanului „Compunere cu paralele inegale“ (parafrază modernă după clasicul „Daphnis şi Chloe“ de Longos), prefaţat de Mircea Martin, precum şi a volumului de eseuri „Scriitorul şi Puterea sau despre puterea scriitorului“, prefaţat de Caius Dobrescu.

Vor vorbi: Mircea Martin, Bedros Horasangian, Caius Dobrescu, Carmen Muşat, Oana Crăciun (fiica scriitorului). Fragmente din „Compunere cu paralele inegale“ vor putea fi ascultate în lectura actorului Marius Manole. Va avea loc o videoproiecţie cu secvenţe din „Video Poems“ de Eva Pervolovici. Evenimentul este organizat de Editura Cartea Românească şi revista „Observator cultural“, iar intrarea este liberă.

Seria de autor dedicată scriitorului Gheorghe Crăciun reuneşte atât lucrări de proză, eseistică, publicistică, teorie şi critică literară deja consacrate, cât şi volume inedite, rămase în manuscris în arhiva sa.

Gheorghe Crăciun

Seria a fost lansată de Editura Cartea Românească în anul 2014 şi a debutat cu romanul Acte originale/Copii legalizate (variaţiuni pe o temă în contralumină) şi cu volumul de proză şi eseuri Mecanica fluidului.

Acestora li se vor adăuga romanele Frumoasa fără corp şi Pupa russa, o ediţie revizuită a volumelor de publicistică Cu garda deschisă şi Reducerea la scară, cărţile de eseuri deja publicate În căutarea referinţei şi Teatru de operaţiuni, precum şi alte lucrări inedite (Lentila sferică, Operaţii pe cărţi deschise, Mono-stereo, Transparenţă şi arhitectură, Formula lui Orlando etc.).

Vor fi incluse în seria de autor lucrările sale de teorie şi critică literară Aisbergul poeziei moderne, „una dintre cele mai solide şi înnoitoare cărţi scrise la noi în ultimele decenii”, în opinia criticului şi teoreticianului literar Mircea Martin, şi Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu şi Mircea Nedelciu. Seria va fi completată de Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000), de volume de poezie şi proză inedite, precum şi de corespondenţa şi interviurile lui Gheorghe Crăciun.

Gheorghe Crăciun (1950-2007), prozator, eseist, teoretician şi critic literar, este unul dintre cei mai importanţi scriitori români optzecişti. A publicat romane – Acte originale/Copii legalizate (1982, 2014), Compunere cu paralele inegale (1988, 2015), apărut şi în limba franceză cu titlul Composition aux parallèles inégales (2001), Frumoasa fără corp (1993, 2007), Mecanica fluidului (2003, 2014), Pupa russa (2004) –, volume de eseuri, publicistică, teorie şi critică literară, precum Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000) (2006). Este prezent în numeroase antologii de proză, precum Desant ’83 (1983), Competiţia continuă. Generaţia ’80 în texte teoretice (1994, 1999), The Phantom Church and Other Stories from Romania (1996), Generaţia ’80 în proza scurtă (1998), Romanian Fiction of the ’80s and ’90s (1999), Literatura română postbelică între impostură şi adevăr (2000), Tizenegy kortárs román prózaíró (2005), Top 22. Teil II. The Only Way Is Up... (2005), Les Belles Étrangères. 12 écrivains roumains (2005), Plural [26:2 2005]. Eromania (2005). A primit, între altele, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1983), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1995, 2003), premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de critică a anului (1997, 2002).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite